Euro 2016, între amenințarea teroristă și sărbătoarea fotbalului. Care e atmosfera pe Stade de France cu o zi înainte de deschidere
Andreea Giuclea 9 iunie 2016Mai este o zi până începe Euro și atmosfera din jurul Stade de France nu e cum mi-o închipuiam. Am plecat din București cu o strângere de inimă, după ce am petrecut ultimele zile citind despre amenințări teroriste, despre măsurile de siguranță care n-au funcționat la ultimul meci pe Stade de France, finala Cupei dintre PSG și Marseille, despre alertele pe care le-au lansat guvernele europene către fanii lor sau despre ultima declarație a ministrului de interne francez, cum că nici atunci când iei toate măsurile de siguranță nu există risc zero.
Într-o țară în care, cu șase luni în urmă, 130 de oameni au murit pentru că au vrut să meargă la un concert, la un meci sau într-un bar, Campionatul European îmi părea că vine în momentul și locul nepotrivit pentru un spectacol sportiv, iar petrecerile de pe străzile franceze și manifestarea festivă pe care o promiteau organizatorii păreau greu de imaginat. Nu știu dacă e bine sau rău, dar după primele ore aici, sunt mai mult entuziasmată decât îngrijorată.
Riscul care planează asupra turneului există și se simte de cum ajungi pe aeroport. Agenții de securitate te opresc să te întrebe de unde vii și ce rută ai urmat și zărești un grup de snipers pe culoare, dar apoi, când treci de ei și de ușile glisante, primul lucru pe care îl vezi e un stand UEFA cu voluntari care îți spun Welcome sau Bienvenue. Numărul forțelor de ordine (90.000, în total, în Franța) cresc pe măsură ce te apropii cu metroul de centru, iar Gare du Nord e arhiplină de afișe, pancarte, flyere și magazine de suveniruri.
Nici în jurul Stade de France, celebra arenă inaugurată în 1998, n-am găsit atmosfera sumbră, prevăzătoare, chiar temătoare la care mă așteptam; doar o agitație pozitivă, ca și cum totul e sub control: câțiva voluntari care alergau de colo-colo, paznici zâmbitori, totul pe fundalul sonor al probelor de microfon dinăuntrul arenei îmbrăcate în afișe albastre cu logo-ul competiției. Un, deux, trois!
The Stade de France is looking ? for Friday night. #EURO2016 pic.twitter.com/tZYUK8Xfd8
— UEFA EURO 2016 (@UEFAEURO) June 9, 2016
La conferința de presă UEFA de deschidere a turneului, unde îmi imaginam că se va discuta despre multele probleme din oraș din perioada asta (greva din sistemul de transport e pe bune, mi-a luat trei ore să ajung acasă), primul care a vorbit a fost David Guetta, autorul imnului oficial și actor în noua campanie lansată de UEFA, Respect Football.
Guetta, născut în Paris, a vorbit frumos despre similaritățile dintre pasiunea și emoțiile din fotbal cu cele din muzică. „Și eu cânt pe stadioane și la festivaluri și e foarte asemănător. Când sunt DJ, vreau să-i fac pe toți să se simtă ca unul singur, să nu mai existe diferențe de sex, de statut social, de rasă, de orientare sexuală. La fel e și în fotbal, toată lumea îl iubește, fie că ești bogat sau sărac, din America sau din Africa sau din Europa. Fotbalul aduce oamenii împreună, la fel ca muzica. De asta am făcut un cântec despre unitate, și sunt onorat că toate astea se întâmplă în țara mea.”
Last host nation to win a EURO? France in 1984. ?? #EURO2016 pic.twitter.com/SC28D0PaQQ
— UEFA EURO 2016 (@UEFAEURO) June 9, 2016
Dar tot te întrebi dacă ăsta e subiectul zilei. Urmează fostul mare arbitru Pierluigi Colinna, cu ochii lui albaștri și accentul italienesc inimitabil, care vorbește despre respect în fotbal, pe teren și în afara lui.
În cele din urmă, se trece la subiectele grele, mesajul principal fiind că, deși s-au luat toate măsurile de siguranță și variantele posibile în calcul, intenția organizatorilor a fost să nu priveze spectatorii de nimic din ce înseamnă spectacolul unui turneu final.
„Toată lumea știe ce s-a întâmplat în ultimele luni în Franța legat de securitate. Am fost nevoiți să ne confruntăm cu acest context, care ne-a fost impus, și am făcut-o. Dar ne-am setat o țină, aceea de a rămâne concentrați pe scopul nostru și pe a aduce la viață cel mai bun eveniment posibil, inclusiv din punct de vedere al securității”, a spus Jacques Lambert, președintele EURO 2015 SAS, compania înființată de UEFA (care deține 95%) și de Federația Franceză de Fotbal (5%) cu responsabilitatea organizării turneului din punct de vedere operațional. Astfel, dacă UEFA are responsabilitatea organizării sportive și de promovare a turneului, Federația Franceză se ocupă de securitate și de voluntari.
Lambert a adăugat că organizatorii au revizuit o serie de planuri, au întărit măsurile de securitate, lucrând cu Guvernul, dar că au vrut în același timp să păstreze toate dimensiunile evenimentului pentru ca Euro 2016 ca eveniment sportiv să sufere cât mai puțin.
De exemplu, s-a vorbit în ultimele luni de renunțarea la fan-zones, poate cele mai vulnerabile și greu de securizat aspecte ale unui astfel de eveniment, cu până la 10.000 de oameni adunați într-un spațiu deschis. Dar asta ar fi știrbit din experiența suporterilor, au spus organizatorii, care vor să demonstreze că fotbalul poate merge înainte.
În același timp, să-i strângi pe fani laolaltă într-un mod cât de cât organizat le-a părut decizia mai înțeleaptă. Altfel ar fi avut loc adunări spontane care ar fi fost mult mai greu de monitorizat. Așa că orașele, în responsabilitatea cărora intră organizarea și securitatea zonelor, au avut bugete mărite și au suplimentat forțe de ordine.
Martin Kallen, CEO al UEFA Events, a subliniat și el că totul e sub control și că cel mai important mesaj e ca suporterii să vină cât mai devreme la stadion.
Apoi au urmat întrebările jurnaliștilor, pentru că oricât de frumos sună #celebratefootball, sloganul noii campanii, trebuie întâi să ai ce sărbători. Pe rând, jurnaliști de la The Guardian, Associated Press sau Sky Sports au pus întrebările de pe buzele tuturor. Ce se întâmplă în cazul unui atentat, se vor juca meciuri fără spectatori, de ce n-au funcționat măsurile de securitate la finala Cupei, la ce să se aștepte suporterii și cum e să organizezi un turneu final fără președintele UEFA, Michael Platini, care este suspendat.
Câteva răspunsuri:
„Securitatea stadioanelor și a fan zonelor vor fi organizate în același fel, printr-un perimetru dublu, un dublu control. De asta trebuie să vină suporterii mai devreme, porțile se deschid cu trei ore înainte de kickoff și sunt destule ocazii de entertainment în jurul arenelor. În anumite zone strategice vor fi și mașini cu raze X, ca la aeroport, dar nu peste tot.”
„Noi, ca organizatori, nu știm de amenințări concrete care țintesc anumite meciuri sau stadioane. Probabil că mesajele venite din mai multe țări pentru fanii lor sunt de precauție.”
„Responsabilitatea unui organizator e să ia în considerare orice circumstanțe posibile, chiar și pe cele excepționale, așa că am luat în considerare fiecare ipoteză, printre ele și să organizăm un meci cu porțile închise, și nu neapărat din cauza unor atacuri. Să nu uităm ce s-a întâmplat la Donetsk în 2012, când terenul era impracticabil din cauza ploii.”
„La finala cupei funcționau doar o parte a măsurilor de securitate pentru Euro, nu erau nici semnele de direcționare a suporterilor către noile controale, nici forțele de ordine private.”
„Nu e ideal (să organizezi un Euro fără președinte), dar e o situație cu care trebuie să trăim, am demonstrat în ultimele luni că suntem puternici, putem trece peste situații ca astea. Acum ne concentrăm doar să trecem cu bine de Euro și să sărbătorim fotbalul.”
Într-adevăr, probleme de securitate și transport nu dispar sub sloganurile și afișele care promovează sărbătoarea fotbalului; în ciuda măsurilor de siguranță luate de organizatori, un turneu cu 2.5 milioane de fani veniți din toate colțurile Europei să vadă cele 51 de meciuri pe stadioanele, în barurile sau piețele publice din 10 orașe, într-o țară cu atâtea probleme interne și amenințări externe rămâne un turneu vulnerabil. Chiar și faptul că acești fani vor vedea peste tot forțe de ordine schimbă experiența spectacolului sportiv așa cum îl știau, unul în care se puteau pierde cu totul. Devin conștienți de pericol și trebuie să integreze problema siguranței – sau a lipsei ei – în ritualul lor de suporteri; așa cum cu toții trebuie să-l integrăm, fie că mergem la serviciu, la un concert sau la un meci de fotbal. Așa că, după ce iei toate măsurile de siguranță, rămâne doar să ai încredere.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni