EURO U21 | Primele idei după egalul cu Germania, primele concluzii la final de turneu

Ciprian Rus 30 martie 2021
Fast
Împarte cu alții acest articol

România U21 a terminat la egalitate cu Germania, a rămas neînvinsă într-o grupă grea, dar a ratat calificarea în sferturile de finală ale Europeanului de tineret.

A fost un 0-0 în care marea ocazie a României a venit devreme, cu bara lui Mățan. Iar Germania, care a avut și ea trei ocazii serioase și un penalti ratat, a fost ceva mai bună.

Fără înfrângere, cu același număr de puncte (5) ca Olanda și Germania, Naționalei U21 nu i-au lipsit prea multe pentru a obține calificarea. La trasul liniei, poate că Olanda (Țările de Jos) și Germania au fost mai valoroase.

Uite primele idei după meciul cu Germania:

Fotbal știm, fizicul ne omoară

Adrian Mutu a făcut cinci schimbări în meciul al treilea al grupei de la EURO. Pentru un antrenor destul de conservator, care a folosit același prim 11 în primele două meciuri și care face schimbările, de regulă, târziu în meci, această schimbare de linii, ca la hockey, repune în discuție o problemă mai veche a fotbalului românesc: incapacitatea jucătorilor noștri de a juca la intensitate maximă din trei în trei zile.

Meciul cu Germania de la EURO 2021 – și, la drept vorbind, și cel cu Ungaria – nu fac decât să reconfirme ceea ce am văzut și la EURO 2019, când, deși cei mai mulți au făcut pauză în meciul al treilea, cu Franța, ai noștri nu au rezistat decât 60 de minute în semifinala cu Germania și au pierdut, în primul rând la capitolul fizic, calificarea în finală.

La fel s-a întâmplat și acum: în ciuda schimbărilor radicale din echipă, România U21 a intrat bine în meci și a avut un sfert de oră remarcabil, în care doar ghinionul ne-a ținut departe de deschiderea scorului. Minut după minut, însă, chiar dacă am arătat un bun joc tactic și o bună acoperire a spațiilor pe faza defensivă, ba chiar și bune intenții cu mingea la picior, am pierdut din intensitate până la pauză și am cedat total pe final, când nu am mai reușit să împingem jocul spre poartă, deși un singur gol ne despărțea de calificare și, implicit, de eliminarea din competiție a Germaniei.

Ca și împotriva Țărilor de Jos, în lipsa unui gabarit pe măsură, doar energia ne-a lipsit pentru a scoate un rezultat cu adevărat mare.

Dar chiar și fără cei mai buni oameni ai săi – convocați la echipa mare – generația U21 a arătat că se poate bate de la egal cu marile forțe ale Europei. Ba chiar că le putem bate, cu un pic de inspirație, de noroc. Cum pe inspirație și pe noroc nu te poți baza în fiecare zi, e limpede ce avem de făcut: să punem la punct și un plan serios pentru ridicarea capacității de efort a jucătorilor noștri.

Două meciuri, același rezultat

Forțat de indisponibilitățile din lot, ca și de oboseala unora dintre titularii prin primele două două partide, selecționerul Mutu a pregătit două meciuri contra Germaniei. Asta s-a văzut clar din felul în care a ales echipa de start, una mai echilibrată și mai fizică, mai predispusă la jocul de apărare. Practic, România U21 a intrat pentru o repriză de conservare, care să țină calificarea în joc până la intrările lui Ciobanu, Moruțan sau Popescu.

Lui Mutu i-a ieșit de minune primul „meci”: cu Oaidă, Dulca și Itu la mijloc, România U21 a închis foarte bine spațiile și l-a lăsat o singură dată într-o repriză pe portarul Vlad expus în fața unui atacant advers, dar Pașcanu a „dublat” bine pe linia porții.

Cu calculele pe masă încă de la pauză, dar și mai clar din minutul 48, când Țările de Jos aveau deja 2-0 cu Ungaria, era clar că trebuie să marcăm ca să ne calificăm. Începea „al doilea joc”. Un meci de „care pe care”, cu intervenții decisive, cu întreruperi și cartonașe duium, în care, chiar dacă Ciobanu a intrat bine și a avut șansa golului la o lovitură liberă din poziție ideală, Moruțan nu a adus plusul dorit de prospețime. Cum Petre terminase „benzina” deja prin minutul 60, iar alt atacant nu mai aveam în lot – o problemă, totuși, la acest nivel – ne-a fost foarte greu să punem presiune sau să construim cât de cât, ca să forțăm norocul pe care l-am avut pe final, când nemții au trimit în bară și din penalti, și din 6 metri, cu capul.

Cei mici, mai aproape de elită decât cei mari

Cum cele două înfruntări cu Germania s-au succedat una după cealaltă, o comparație între evoluțiile primelor noastre două reprezentative masculine se impune de la sine: iar comparația îi favorizează pe băieții lui Adi Mutu, care s-au dovedit mai aproape de nivelul adversarilor lor nu doar prin rezultatul obținut într-un meci decisiv, de calificare, ci și prin felul în care s-au exprimat. Dacă Niță a fost erou în meciul seniorilor, Vlad, foarte bun și el – cel mai bun jucător român din turneu, alături de Pașcanu – nu a fost obligat la prea multe parade, semn că trupa lui Mutu a stat mult mai bine în defensivă și a fost superioară în faza de apărare imediată.

Cu două egaluri cu nume de prim-plan în Europa, cu o victorie la Ungaria, cu care am avea probleme la seniori, Tineretul ne dă speranță că, alături de fosta generație deja promovată la echipa mare, poate închega o echipă cu care să nu mai tremurăm când avem de jucat cu Anglia, Franța, Țările de Jos sau Germania. 

 

Citește și „Tricolorii”, om cu om: Naționala de tineret ne propune deja câțiva oameni pentru selecționata de seniori

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories