Fără medalii pentru România la Campionatele Europene Individuale de Gimnastică, unde Denisa Golgotă a fost singura calificată în finale

Andreea Giuclea 14 aprilie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Dacă la Campionatele Europene de anul trecut, la primul ei concurs de senioare, Denisa Golgotă câștiga două medalii (bronz la sărituri și argint la sol), la ediția de anul acesta, găzduită de Szczecin (Polonia), gimnasta de 17 ani n-a reușit să urce pe podium, deși a fost la doar o zecime de locul trei în finala de la sol.

Campioană europeană de junioare în 2016, Denisa a fost singura gimnastă din delegația României care s-a calificat în finale și una din cele trei gimnaste prezente în patru din cele cinci finale, alături de Angelina Melnikova (Rusia) și Melanie de Jesus dos Santos (Franța).

Dacă gimnasatele din Franța și Marea Britanie au urcat pe podium de mai multe ori, Denisa n-a reușit însă nicio medalie. A fost aproape, mai ales în finala de la sol, încheiată pe un dureros loc patru.

E prima oară din 1973 când România încheie fără medalii un Campionat European.

Locul 17 la individual compus

După evoluții bune în calificările de joi, gimnasta de 17 ani a început finala de individual compus de vineri cu ratări la paralele și bârnă. A primit note mai mici decât în calificări, unde se clasase pe locul 8 și, cu un punctaj total de 50,499, a terminat pe locul 17.

Concursul feminin individual a fost câștigat de franțuzoaica Melanie De Jesus Dos Santos (19 ani), cu 55,433 de puncte, cea care anul trecut câștiga aurul la sol în fața Denisei. A fost urmată pe podium de Ellie Downie din Marea Britanie, campioană europeană în 2017 la Cluj, și de Angelina Melnikova din Rusia.

Finalele pe aparate

În finala de la sărituri de sâmbătă, Denisa a avut execuții bune, dar note de plecare cu dificultate mai mică decât celelalte concurente (5.4 și 4.8). A încheiat pe locul 6, concursul fiind câștigat de rusoaica Maria Paseka, care, deși a avut o dezechilibare mare o aterizare, a executat exerciții mult mai dificile (Cheng, dificultate 6, și Amânar, dificultate 5.8).

În finala la bârnă de duminică, Denisa s-a dezechilibrat și a căzut, clasându-se pe cinci. Ultimul concurs, cel de la sol, unde anul trecut câștiga argintul, a fost și cel mai bun. A fost ultima concurentă, a avut o coregrafie nouă, însă o ezitare la o aterizare a lăsat-o în afara podiumului. Cu nota 13.366, a încheiat pe patru o finală câștigată tot de franțuzoaica Melanie de Jesus dos Santos (13.833), revelația acestei ediții, urmată de olandeza Eythora Thorsdottir (13.666) și de rusoaica Angelina Melnikova (13.466).

România a făcut deplasarea în Polonia doar cu trei gimnaste – Denisa Golgotă, Nica Ivănuș și Carmen Ghiciuc – , deși fiecare țară putea înscrie patru. Antrenorul Nicolae Forminte vorbea în februarie de problemele medicale care nu oferă continuitate pregătirii, de lipsurile din staff și de faptul că gimnastele sunt demotivate, în urma eșecurilor repetate. Denisa, singura despre care antrenorul spunea că e pregătită de competiții, a avut și ea probleme de sănătate în ultima perioadă.

Denisa e și singura care s-a calificat, prin locul obținut în finala de la individual compus, la Jocurile Europene care au loc vara aceasta la Minsk.

Concursul individual masculin a fost câștigat de Nikita Nagornyy (Rusia), urmat de Artur Dalaloyan (Rusia) și de Marios Georgiou (Cipru). Pentru prima oară după 1990, niciun gimnast român nu s-a calificat în vreo finală. Delegația masculină a fost formată din Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Robert Ghiuzan și Roland Modoianu.

*

Campionatele Europene de la Szczecin nu au avut și concurs pe echipe, ci doar invididual. Pentru gimnaștii români, cel mai important concurs al anului e Campionatul Mondial de la Stuttgart (4-13 octombrie 2019), unde vor încerca să se califice la Jocurile Olimpice de anul viitor. La mondialul de anul trecut, România a terminat pe 13.

„E un an în care ne jucăm calificarea pentru Jocurile Olimpice și toate se subordonează acestei participări la Mondiale. Toate competițiile până la Mondiale au importanța lor, dar o importanță mai mică. Pe mine mă interesează ca din luna august să avem valide cel putin șase-șapte fete din cele 10, capabile să abordeze Mondialele”, spunea Nicolae Forminte în același interviu.

E concursul unde speră și Larisa Iordache să revină, după cele trei operații la tendonul ahilian suferite în ultimul an și jumătate. Povestea Larisei e aici.

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories