FCSB ține cu dinții de un egal pe „maidanul” din Split, calificarea se decide la București

Ciprian Rus 9 august 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Niciodată, din cinci încercări, o echipă din România nu a ieșit pe plus din dublele cu Hajduk Split. Hajduk de acum nu mai e, parcă, echipa puternică de altădată, însă reprezintă, totuși, chiar dacă nu a trimis nici măcar un jucător în Rusia, vicecampioana mondială Croația.

După surpriza de la Mondiale, toată lumea bună a fotbalului e cu ochii pe fotbalul croat, iar asta e o motivație în plus pentru jucătorii – și așa ultra determinați – de la Split, dar și o provocare în plus pentru cei de la FCSB ca să rupă blestemul întâlnirilor cu Hajduk.

Așa că meciul a început aspru, cu intrări tari de ambele părți. Echilibrul s-a rupt după numai 10 minute, când croații „au mutat” de la lupte pe fotbal și au avut ocazii uriașe consecutiv.

Pe un gazon atât de prost că bucureștenii se puteau simți ei înșiși ca acasă, croații au pasat mai realist și s-au găsit mai ușor, în vreme ce ai noștri s-au împiedicat când în brazdele de pe gazon, când în propriile driblinguri. Rezultatul? Cei de la Hajduk au ratat câte o ocazie clară la fiecare 10 minute.

Poate tocmai de-asta a mizat Dică pe prudență, cu doi închizători și cu jucători de experiență ca Pintilii și Teixeira în locul tinerilor Moruțan și Florinel Coman. După pauză l-a scos și pe Man, trimițând în locul lui un om de-al casei, pe Jakolis – de la el a pornit și prima ocazie serioasă a FCSB-ului în meciul de la Split, când era deja trecut de minutul 50.

Gazdele au început cu mai puțin elan partea a doua și au ajuns tot mai greu la poarta lui Bălgrădean, iar bucureștenii au strâns din dinți și au alergat pe tot terenul, cu „greul” Gnohere și cu seniorul Teixeira în primele rânduri.

Doar că liniile FCSB-ului au cedat una câte una, pe rând. După ce atacanții și mijlocașii au fost storși de puteri, greutatea a căzut tot mai mult pe fundașii centrali ai vicecampioanei noastre. Planic și mult-certatul Bălașa au rezistat cu bine până în prelungirile meciului, când a venit rândul lui Bălgrădean să (se) facă zid pentru 0-0: două parade fantastice, prima dintre ele cu o dublă respingere pe linia porții.

La ultima fază a meciului, de-abia intrat pe teren, Olimpiu Moruțan a creat o fază excelentă și a fost aproape de gol la primul și singurul șut pe poartă al FCSB-ului. 0-1 ar fi fost, totuși, cam mult. Dar, deși egalul pare un rezultat fantastic, FCSB va trebui să scoată tot ce are mai bun la București pentru a se califica mai departe.

Hajduk – FCSB 0-0

Hajduk: Posavec – Juranovic, Mikulic, Vukur, Lopez, Fomitschow – Juric, Barry, Caktas – Ivanovski, Gyurcso
Rezerve: Ljubic – Futacs, Ismajli, Palaversa, Said, Sego, Tudor
Antrenor: Zeljko Kopici

FCSB: Bălgrădean – R. Benzar, B. Planic, M. Bălasa, M. Momcilovic – Pintilii, L. Filip – D. Man, Fl. Tănase, Teixeira – H. Gnohere
Rezerve: A. Vlad – Nedelcu, Fl. Coman, Moruţan, Junior Morais, Jakolis, Rusescu
Antrenor: Nicolae Dică

*

Returul va avea loc peste o săptămână, pe Arena Națională. Câștigătoarea se va duela în play-off cu învingătoarea din „dubla” Rapid Viena – Slovan Bratislava.

 

Foto: Radu Bunescu / Sport Pictures

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories