Florentina Olar-Spânu a știut mereu că poate să fie și mamă, și jucătoare de fotbal. Mai vrea un singur lucru de la sportul pe care îl iubește: calificarea la Euro

Prima zi de cantonament înaintea dublei cu Lituania (8 noiembrie) și Elveția (12 noiembrie) din preliminariile EURO 2021 a început devreme pentru Florentina Olar-Spânu. Căpitanul României s-a trezit când în orașul danez Farum, unde joacă din vară, era încă întuneric. A zburat la Cluj, l-a lăsat pe fiul ei de un an și șapte luni la bunici, apoi a ajuns la București. La baza sportivă de la Mogoșoaia, a avut antrenament, ședință tehnică, refacere și interviuri. A ajuns în cameră abia la 9 seara, la timp să-și ascundă de ploaie ghetele de pe balcon.

E primul cantonament în care nu-l are cu ea pe Patrick. S-a gândit mult, s-a râzgândit, s-a consultat cu soțul ei. Simte că meciurile care urmează sunt „vitale, capitale” pentru campania de calificare la Europeanul din 2021 din Anglia. Sunt importante și pentru ea: e ultima șansă, crede atacanta de 34 de ani care joacă pentru națională de 18 ani, să ajungă la un Campionat European. Și nu vrea să aibă niciun regret.

 „Aici suntem toate la fel”

Clasica poveste pe care o spune când o întrebi cum a început fotbalul pornește din fața blocului dintr-un cartier constănțean, unde juca fotbal cu băieții. Era singura fată, dar nu s-a simțit neacceptată. Uneori făcea și regulile, mai ales când mingea era a ei. Cu băieții mergea la meciurile Farului, se alerga mai mult decât se juca cu păpușile. A continuat să joace și în curtea școlii, unde a venit într-o zi un antrenor de la SNC Constanța care căuta jucătoare. Băieții au recomandat-o pe Florentina.

A pășit cu emoții pe teren la primul antrenament. Avea 13 ani și i se părea ireal, după zeci de meciuri jucate pe bitum, cu porți improvizate din pietre, cu întreruperi când treceau mașini. „Nici n-am știut că există echipă de fete, că mi-ar fi plăcut să încep mai devreme, dar cum nu era mediatizat deloc, era o ciudățenie pe vremea aia.”

La 14 ani, a fost convocată la echipa națională. Nu putea juca până ce nu împlinea 16 ani, dar era mereu alături de cele mai bune jucătoare din țară, pe care le admira și de la care a învățat mereu. „Eram copil de mingi, de ținut ușa pentru cele cu experiență, de orice. Eram foarte emoționată, țineam foarte mult cont de sfaturile lor și-mi ziceam că sper ca într-o zi să ajung și eu ca ele. Aveam o colegă din Oradea cu care vorbeam cu dvs. și ea mi-a zis: Tu, fată, nu înțelegi că aici suntem toate la fel? Cum să fim la fel dacă eu am 14 ani și dvs. aveți 30?”.

„Asta e ce-mi doresc să fac și o să reușesc”

După doi ani la echipa din Constanța, și-a zis că vrea să treacă la următorul nivel. Când a început clasa a X-a, i-a spus mamei să nu-i mai cumpere cărți, că pleacă la Cluj, la Clujana (acum U Olimpia Cluj), cea mai bună echipă din țară.

„Plec și-ți promit c-o să fii mândră de mine”, i-a spus mamei, care n-a fost de acord. Tatăl însă a susținut-o. Simțea că n-are cum să dea greș, pentru că iubea prea mult fotbalul și-și dorea prea mult să reușească. „Nu știu cât de conștientă eram, dar am mers instinctiv oarecum. Am luat totul sau nimic.”

I-a fost greu să învețe să se descurce singură, să nu se poată ascunde după fusta mamei când voia să plângă. I-a fost greu și financiar, deși avea cazare, masă și un salariu care nu era mare, dar acoperea strictul necesar. Dar s-a descurcat fără să le ceară bani părinților, mai ales că nu voia ca mama ei să spună: „Nu te descurci, venim după tine.”

„Sunt multe lucruri care te pot face să dai înapoi și să renunți. Dar nu m-am gândit niciun moment. Îmi doream foarte mult să fac performanță și am zis că nu mă poate opri nimic, nu țin cont de ce piedici o să întâlnesc, de obstacole. Asta e ce-mi doresc să fac și o să reușesc.”

După opt ani la Clujana, s-a transferat în Italia, la Lazio, apoi în Cipru, unde timp de patru sezoane s-a simțit ca acasă. Avea multe colege de la Clujana, vorbeau română în echipă, condițiile de antrenament erau bune, iar echipa juca în Champions League, avea rezultate și oamenii le recunoșteau pe stradă. În 2013 s-a mutat în Danemarca, la Fortuna Hjørring, cu care a câștigat titlul în Danemarca, a jucat în fața a 5.000 de spectatori și a ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Acel sfert de Ligă jucat cu Manchester City e unul din cele mai importante momente din carieră, alături de barajul de calificare la Europeanul din 2017 pierdut de România, care e însă și o amintire dureroasă.

„A fost greu de digerat atunci, mai ales că au fost două rezultate de egalitate și nu ne-am calificat, deși n-am pierdut. Ne-am dorit foarte mult, am zis că e momentul nostru, dar n-a fost să fie. Dar eu am 168 de selecții, am făcut majoratul în sânul echipei naționale și n-am mai trăit asemenea momente. Aș considera acest lucru și o performanță, cu toate că ne doream alt rezultat. Am ajuns la un baraj, e un pas înainte și acum sperăm să-l facem pe următorul.”

„Tu le vrei pe toate”

A știut mereu că-și dorește să devină mamă și apoi să revină pe teren. Când își imagina cariera ideală, se vedea cu doi copii până la 30 de ani, dar a așteptat campania de calificare la Europeanul din 2017. După baraj, a rămas repede însărcinată, iar clubul danez a susținut-o. A simțit mereu că pentru ei e important să fie fericită în afara terenului, iar astfel va da randament și pe teren. A născut la final de martie și după două luni juca cu echipa a doua, ca să se reacomodeze. Își stabilise ca obiectiv să revină în ultimul meci din sezon al Fortunei, care urma să decidă și titlul. „Asta mi-am propus și m-am dus după obiectivul ăsta, n-am ținut cont de nimic. Dar totul a decurs ok, și sarcina, și nașterea, n-a fost nimic să mă împiedice din punct de vedere al sănătății. Doar că eram obosită și extenuată.”

În Danemarca, fără ajutor de la bunici, care au putut veni doar în vizită, și cu soțul care lucra în timpul zilei, îl lua pe Patrick peste tot – la sală, la pista de alergări, la stretching. Când avea de făcut exerciții cu greutăți, îl ridica pe el. Noaptea alăpta cu capul sprijinit de o pernă de zbor. Ziua mergea cu căruțul la antrenament, îl lăsa cu o colegă cât își făcea partea de fitness pe pistă, apoi se întorcea acasă. Antrenamentele cu echipa erau seara, când venea soțul ei de la serviciu.

La trei luni de la naștere, a jucat în ultimul meci din sezon, iar Fortuna a câștigat titlul.

Nu e ușor să continui în sport după ce devii mamă, spune, dar nici imposibil. Simte că nu mai are același timp să se pregătească, că uneori e greu să fie proaspătă și energică când vine acasă epuizată și plouată după un meci pierdut, că în cantonamente e greu să-i dea să mănânce, să aibă grijă la alergii, să-i încălzească laptele noaptea, dar și să fie departe de el 10 zile, ca acum. „Iubesc fotbalul și mi-a adus multe bucurii, dar să ai un copil e ceva unic. Chiar mă gândeam, înainte: Oare când o să fiu la bătrânețe o să mă uit la diplome și la medalii, sau o să vorbesc cu copiii și cu nepoții; oare ce mi-aș dori?”.

La primul meci jucat de Florentina în Liga Campionilor, cu Clujana, a întâlnit echipa suedeză Umeå, atunci cea mai bună din Europa. A avut-o atunci ca adversară pe Laura Kalmari, o atacantă finlandeză pe care o admira pentru ușurința cu care alerga și dribla, pentru cum părea că nu depune niciun efort. Câțiva ani mai târziu, a revăzut-o la un turneu în Portugalia, venită în cantonament cu copilul ei. Florentina le-a zis colegelor de echipă că așa ar vrea și ea, să vină cu copilul la națională.

„Tu le vrei pe toate”, au râs fetele.

Acum îl ia pe Patrick în cantonamente și intră de mână cu el pe teren, plângând de emoții.

„Vedeți”, le-a spus recent colegelor, „nu degeaba am admirat-o.”

Deși simte că ar mai putea juca, își dorește încă un copil. I-e încă greu să se gândească cum va fi viața fără să fie pe teren ca jucătoare, așa că se concentrează pe campania de calificare. Să fie prezentă la Europeanul din Anglia ar fi ceva unic, spune jucătoarea de 34 de ani cu cele mai multe selecții la națională.

„Cred c-ar fi frumos înainte de retragere.”

**

România joacă în Grupa H a preliminariilor pentru Euro 2021. Naționala a pierdut singurul meci jucat până acum, 0-1 cu Belgia – locul doi, cu două victorii în primele două etape. Grupa e condusă de Elveția, care și-a câștigat primele trei meciuri. Croația e pe trei, cu 3 puncte din trei jocuri, iar Lituania e ultima, fără puncte în primele trei meciuri. Prima clasată și cele mai bune trei locuri secunde se califică direct la Europeanul din Anglia.

Fotografii: FRF/Florentina Olar