Interviu | Robert Licu, secundul Naționalei României: „Fiecare jucătoare trebuie să joace din toată inima, trebuie să se simtă parte din echipă”

Zilele trecute, echipa națională de handbal feminin a României s-a întâlnit pentru prima dată în noua formulă, cu antrenorii Bogdan Burcea și Robert Licu pe bancă și cu nouă colege noi – care n-au făcut parte din lot pentru Mondialul din Japonia -, în vestiar. A fost prima acțiune de pregătire a turneului preolimpic din Muntenegru (20-22 martie), unde România va căuta să termine în primele două o grupă cu Muntenegru, Norvegia și Kazahstan, care a înlocuit Coreea de Nord.
A fost și o bună ocazie pentru noi să căutăm primele concluzii: ce și-au propus noii antrenori, ce anume vor să schimbe, pe ce jucătoare se bazează și care e atmosfera în echipă?

La finalul celor trei zile de pregătire, am stat de vorbă cu secundul Robert Licu despre toate astea.

*

V-a fost greu să acceptați această provocare într-un moment greu al echipei, e o decizie riscantă?

Absolut, e foarte riscant pentru orice antrenor (să preia echipa în momentul ăsta n.a.), dar chestia asta cu presiunea rezultatului nu mă afectează. Sunt obișnuit cu treaba asta de când eram sportiv. Și am tot fost întrebat dacă nu cumva îmi e frică. De ce mi-ar fi? Nu-mi este frică de niciun adversar, poate să fie cât de mare, am fost crescuți așa și nici nu m-am gândit vreun moment la asta.

Singura chestiune dificială a fost că a trebuit să mă decid foarte repede; e greu să iei niște decizii foarte importante într-un timp deosebit de scurt. Când te gândești la un anumit tip de implicare – așa cum este la echipa națională – ai nevoie de un anumit timp de gândire. Nu a existat și de data asta, dar am decis să accept provocarea.

Ce anume ați cântărit? Cum ați luat decizia? V-ați gândit la ceva ce s-ar putea face pe termen scurt, a fost o chestiune de ambiție?

Da, m-am gândit și la ce s-ar putea face, dar categoric că trebuie să fii ambițios, mai ales când e o situație mai apăsătoare în ceea ce înseamnă nevoia de rezultat – e vorba de calificările acestea două în care vom fi angrenați. E normal și să te gândești și să încerci să faci lucrurile mai bine decât cei de dinainte. Asta nu e neapărat o critică, dar e vorba despre a face lucrurile pe care tu le consideri benefice pentru handbalul românesc.

Și atunci, ce anume v-ați propus? Când vă uitați la proiectul acesta pe care l-ați începeți, ce ați vrea să schimbați pe termen scurt? Asta în primă fază.

Da, e foarte greu de gândit că putem schimba ceva în termen așa de scurt. Bineînțeles că vom încerca și am încercat deja în primele zile să lucrăm niște lucruri foarte simple, să dăm niște direcții clare, să avem o anumită disciplină în joc, să avem o anumită rigoare. Și, credem noi, că prin chestiuni destul de simple – pentru că nu putem face lucruri foarte complicate în puținele zile pe care le avem la dispoziție -, că prin exactitate, prin disciplină și cu energia deosebită pe care vrem să o introducem în echipă putem aborda cu încredere meciurile viitoare.

În plus, fiind și câteva jucătoare noi, mă gândesc că este și un suflu nou în echipa națională. Aș vrea ca fiecare jucătoare să aibă încredere maximă și să-și dorească foarte mult să ajungem acolo; să joace din tot sufletul. Asta ne dă și nouă încredere că, odată ajunși acolo, față în față cu adversarul, vom surprinde prin determinare și o să spună <Hm, parcă avem altceva în față; parcă ne așteptam la ceva și uite că avem un adversar care a venit cu alte argumente în fața noastră>. Și dacă e vorba despre presiune, cred că Muntenegru, care joacă acasă, sau Norvegia, care a fost medaliată la foarte multe turnee în ultimii 20 de ani, trebuie să simtă mai multă presiune decât noi.

V-am observat la antrenamente că sunteți foarte energic. E o chestie voită, tocmai pentru a transmite energia asta mai departe?

Este voită, da, dar este o chestie pe care o simt din toată inima și pe care vreau să le-o transmit și lor, să o simtă și ele, să simtă că pot fi mai puternice decât norvegiencele, să simtă că pot fi mai puternice decât muntenegrencele, deși sunt la ele acasă. 

Și care a fost reacția jucătoarelor după primele antrenamente?

Eu cred că ușor, ușor și ele accesează această idee și – sper eu din toată inima, dar trebuie să le întrebați pe ele – că sunt lucruri la care, cu pași mărunți, progresăm. Și mi-aș dori ca în ziua primului meci să avem o cu totul altă abordare, o cu totul altă siguranță, altă dorință și altă capacitate de luptă.

Aș vrea să revin la lucrurile pe care spuneați că ați încercat să le simplificați; e vorba de planul tactic, nu? De ideile din apărare și atac. 

E foarte dificil să spui că în câteva antrenamente ai putut să pui la punct un întreg plan de joc. Dar, încă o dată, am încercat să rezolvăm cu lucruri simple câteva probleme din apărare, tactica de acolo. Sunt lucruri de bază și am simțit – cel puțin asta am simțit eu – că fetele chiar aveau nevoie de asta. La fel am făcut și cu jocul din atac, am adăugat câteva lucruri simple, de bază, pe care ele le-au aplicat. OK, sunt și anumite sincope, dar e normal pentru primele antrenamente, pentru o echipă așa de nouă, pentru un colectiv tehnic care cere probabil altceva decât s-a cerut până acum.

Pentru centrul apărării aveți deja o idee creionată? Mai ales că a lipsit și Gabi Perianu de acolo.

Absolut, avem o idee, dar selecția va fi continuă, vom urmări cât mai multe meciuri, vom încerca să  fim prezenți cât mai mult, vom vedea video cât mai mult, vom încerca să fim în săli, să le urmărim și să putem selecționa și alte jucătoare, dacă e nevoie.

Deci nu vă gândiți să aveți întâi un nucleu cât mai omogen, cât mai bine închegat pentru luna martie? Și doar apoi să deschideți mai larg selecția? 

Încă mai pot veni jucătoare, chiar dacă asta poate afecta relațiile de joc. Dar vrem ca toate jucătoarele care vor fi prezente la echipă în martie să fie în top form; vrem ca fiecare jucătoare să-și aducă aportul maxim la aceste trei partide de calificare la Olimpiadă și la cele două jocuri de calificare la Campionatul European. Fiecare jucătoare va fi importantă, deci vom continua să ținem lista deschisă. Probabil că după al doilea stagiu de pregătire (februarie) vom avea în mare măsură creionat lotul. Dar și după acea perioadă trebuie să lăsăm porțile deschide, chiar dacă poate părea curios pentru dumneavoastră sau pentru opinia publică, pentru că niciodată nu poți să știi ce intervine. Mai ales că mai avem, după acele trei meciuri din Muntenegru, încă două meciuri de calificare (n.r.: la Campionatul European din decembrie, contra Poloniei). Și am vrea să avem un lot consistent, din care să mai putem alege jucătoare dacă este nevoie; dacă avem accidentări, dacă avem o stare de oboseală foarte ridicată, atunci am vrea să avem jucătoare în formă maximă, pregătite să intre în echipă.

Vom vedea la final, în funcție de rezultate, dacă strategia asta e bună. Noi credem că facem tot ce ne stă nouă în putință în perioada următoare. Noi, ca staff tehnic, le-am comunicat și jucătoarelor că trebuie să păstreze undeva în atenție – și înțelegem că au competiția internă, că au cupele europene – echipa națională.

Cum puteți face să compensați lipsa unor jucătoare ca Eliza Buceschi și Cristina Laslo? S-a vorbit despre asta și înaintea plecării în Japonia.

Din păcate, nu avem o soluție magică. Va trebui ca celelalte jucătoare care sunt acum convocate și cele care vor fi convocate la acțiunea următoare să suplinească. Și aici trebuie să pun încă o dată accentul și să subliniez ce le-am comunicat noi, colectivul tehnic: am vrea ca fiecare jucătoare să înțeleagă – și asta fără a minimaliza contribuția unor jucătoare de top – că indiferent dacă ar juca doar câteva secunde, trebuie să joace din toată inima, trebuie să se simtă parte din echipă. Să fie sigure că au o contribuție la jocul echipei. Să aibă încredere în ele și să nu depindem de fiecare sincopă care ar putea să apară, pentru că asta ne-ar face foarte vulnerabili.

Mai departe de intensitate și de încrederea pe care trebuie să le-o oferiți jucătoarelor pentru ca ele să o poată dovedi în teren, sunt și lucruri pe care simțiți că trebuie să le îmbunătățiți cu prioritate? 

Urgențele sunt de mai multe feluri. N-aș vrea să dezvălui acum foarte mult din ce simțim și din ce credem noi, vreau doar să aplicăm ceea ce ne închipuim noi că trebuie să aplicăm și să remediem anumite lacune. Suntem conștienți că nu vom putea remedia toate lucrurile în timpul acesta scurt, dar vom încerca să îmbunătățim cât mai multe lucruri. Și sperăm că progresele pe care le vom reuși acum ne vor ajuta să ne atingem primele obiective – calificarea la Jocurile Olimpice și calificarea la Campionatul European. 

Dacă vorbim și despre eventualele planuri pe termen mediu și lung, este acum timp pentru așa ceva? Ați avut timp să prezentați Comisiei Tehnice și o viziune pe termen mediu?

Nu știu dacă Bogdan (Burcea) a avut timp, dar cred că nici el nu a discutat ceva… Noi suntem foarte concentrați pe această perioadă. E clar că vom avea și o strategie pe termen mediu, pe termen lung, doar că în momentul de față efectiv nu avem timp de așa ceva. Trebuie să ne concentrăm foarte bine pe ce avem acum de făcut și, dacă lucrurile ies bine – și credem că așa va fi -, după ce va trece vara ne vom putea focusa și pentru termenul mediu și lung. Bineînțeles, dacă Federația e de acord și dacă cei care conduc forul handbalistic din România vor fi de acord.

Colaborarea cu Bogdan Burcea cum funcționează?

Vorbim foarte des, discutăm în fiecare zi după antrenamente, chiar și în timpul antrenamentului. Schimbăm impresii, ne punem de acord – nu numai noi, pentru că îl avem și pe Jaume Fort, antrenorul cu portarii, alături, și el e implicat – împreună cu ce avem de făcut. Colaborarea dintre noi nu va fi un impediment, nu avem bariere de comunicare. 

În Japonia, jucătoarele ne-au spus, în mai multe rânduri, că nu e simplu să legi o echipă în doar câteva zile. Acum, la lot vin alte nouă jucătoare, e musai să se cunoască măcar în grupuri mici, să vină de la aceleași echipe?

E un avantaj, întotdeauna este așa. Am luat puțin în calcul și chestiunea aceasta, dar vă dați seama ce misiune grea au avut antrenorii din trecut; precedentul colectiv tehnic a avut echipa întreagă abia cu o zi înaintea plecării. Sau chiar în ziua plecării la competiție. Iar acolo au avut probabil 10 zile, din care nici alea toate, deci le-a fost foarte greu să integreze jucătoarele. E adevărat, nici noi nu avem acum prea multe zile, poate puțin mai multe, doar că împărțite pe mai mult timp. Și poate că ăsta e un avantaj – avem ceva mai mult timp să le cunoaștem. Dar nu e simplu. E clar, cu atâtea jucătoare noi nu e simplu. Însă, așa cum spuneam, cu chestiuni nu foarte complicate, cu direcții precise și cu o disciplină tactică pe care jucătoarele trebuie să o respecte, putem compensa lipsa aceasta de omogenitate.

Lucrurile astea tactice țin deja cont – încă de la primele întâlniri – de profilul adversarilor din luna martie? 

Ne-am uitat și la adversari, da, dar acum suntem foarte dependenți și de lista noastră de jucătoare eligibile. E un răspuns cât se poate de clar, pe care cred că toată lumea îl înțelege. 

Dacă facem abstracție de urgențe, de încercările de pe termen scurt, ce fel de echipă v-ar plăcea – ca preferință personală – să avem? Una rapida, ca Olanda, una puternică la nouă metri, una dinamică, adaptabilă? Ce stil credeți că ni se potrivește?

Să avem o echipă ca Olanda – asta nu putem. Să avem o echipă ca Rusia, iar nu putem. Acolo unde există strategii pe termen lung, acolo unde se investesc foarte mulți bani apar și rezultatele. Aici, situația în care ne aflăm la nivel de societate nu ne permite – sau poate că ne permite, dar soluția nu s-a găsit încă, dacă ne uităm la întregul sport românesc – să creștem la fel; e foarte greu să gândești și să aplici aceste strategii pe termen lung. Noi sperăm că se poate dezvolta ceva și în România, însă ce pot spune, cu toată experiența pe care o am, e că dacă începem în ziua de astăzi, rezultatele vor veni cel mai devreme peste opt ani. 

Ca să revin la întrebarea pe care mi-ați adresat-o: mi-aș dori să avem o echipă care joacă repede în atac, care să aibă o mare siguranță în apărare, care joacă incisiv, agresiv, care pune presiune pe adversar, care demonstrează că poate să țină piept oricui. O echipă cu ambiție. Asta mi-aș dori. Și sunt convins că dacă vom avea timp și puțin noroc, pentru că e nevoie și de puțin noroc, vom putea crea o structură de așa natură să ne dea aceste satisfacții și să ne demonstreze că putem avea o echipă competitivă.

Au primit jucătoarele și câteva lucruri individuale pe care să le facă până la următoarea întâlnire? 

Absolut, și aici o să avem discuții cu toți colegii noștri din țară, înțeleg că deja s-a discutat, chiar înainte de-a fi noi aleși drept colectiv tehnic; s-a decis ca toate cluburile și toate jucătoarele eligibile să acorde o importanță consistentă și echipei naționale. E clar că noi înțelegem cât de importantă e prezența lor la club, ce fac în campionat sau în cupele europene, înțelegem și că va fi o stare de oboseală, că nu le va fi ușor, dar bineînțeles că jucătoarele au primit niște sarcini. Și vom încerca să menținem cât mai strâns contactul nu doar cu jucătoarele, dar și cu colegii noștri.

Fotografii de Sabin Malisevschi/ FRH