Interviu | Bogdan Burcea preia echipa națională de handbal feminin. Alexandru Dedu ne spune cum s-a ajuns la decizia asta și ce urmează mai departe

Andrei Năstase 16 ianuarie 2020

În sfârșit, echipa națională feminină a României are un nou selecționer: el este Bogdan Burcea, antrenorul lui SCM Craiova. Acesta va face echipă cu secundul Robert Licu, care este în proces de obținere a licenței Master Coach – un criteriu obligatoriu pentru banca tehnică a Naționalei. Cei doi au semnat un contract valabil până la sfârșitul anului 2020 și vor încerca să califice România atât la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar și la Campionatul European din luna decembrie.

*

Cu o zi înaintea adunării Consiliului de Administrație  care a validat demiterea lui Tomas Ryde și instalarea pe banca tehnică a României a noului cuplu de antrenori, am discutat cu Alexandru Dedu, președintele FRH, despre drumul abia început: cum au fost aleși cei doi antrenori, care sunt obiectivele asumate, pentru ce a fost demis Tomas Ryde – și dacă a fost asta o decizie înțeleaptă – și ce rămâne în urma sa. Altfel spus, ce fel de proiect preiau acum Burcea și Licu și până unde trebuie să îl ducă?

 

„Noi suntem într-un proces mai lent. Dar dacă ne dorim să ne întoarcem iarăși unde-am fost și să credem că școala românească de handbal e atotștiutoare, suntem niște autosuficienți care nu vom mai progresa niciodată.” – Alexandru Dedu

Despre demiterea lui Ryde și numirea noilor antrenori

Alexandru Dedu: Așa cum știți, Comisia Tehnică a analizat Campionatul Mondial din Japonia, și-a manifestat nemulțumirea față de rezultatul obținut acolo și totul a culminat cu votul prin care s-a decis renunțarea la serviciile lui Tomas Ryde. Vot care trebuia validat – sau invalidat – de Consiliul de Administrație. 

Au fost patru propuneri inițiale. Aurelian Roșca a declinat din prima, Bogdan Burcea nu îndeplinea criteriile Master Coach, Adi Vasile mi-a spus că are contract ferm cu Muntenegru și că nu poate să renunțe în momentul ăsta, iar singura discuție tête-à-tête am avut-o cu Florentin Pera. Răspunsul său a venit pe duminică (12 ianuarie): clubul cu care se află sub contract (SCM Râmnicu Vâlcea) a spus că nu îi dă voie să vină la Națională. Și atunci, în regim de urgență, am convocat din nou Comisia Tehnică, pentru a explica situația și a găsi soluții. Am încercat să facem în așa fel încât să avem ce pune pe masa Consiliului de Administrație, fiindcă fetele se întâlnesc duminică seara (19 ianuarie). Și știm bine că timpul e foarte scurt până la turneul de calificare din Muntenegru (20-22 martie). 

În cadrul ședinței de marți, Gheorghe Tadici ne-a atras atenția că echipa națională trebuie să aibă pe bancă un antrenor Master Coach, nu neapărat antrenorul principal, deci îl putem avea pe Bogdan Burcea împreună cu un secund care să aibă această licența.

– Și de ce nu ați continuat cu Tomas Ryde?

Din punctul meu de vedere, nu ăsta era momentul să schimbăm antrenorul. Nu cred că acuzele care i-au fost aduse sunt corecte. Și ceea ce cred cu tărie în momentul de față este că în condițiile date – și știm ceea ce s-a întâmplat cu jucătoarele de la Brașov, sau cu faptul că nici Cristina Neagu nu a fost Cristina cea pe care o cunoaștem, chiar dacă ea s-a autodepășit la acest Mondial -, ținând deci cont de context, rezultatul a fost meritoriu. Repet, asta din punctul meu de vedere. Nu și din punctul de vedere al Comisiei. Și aici nu e vorba despre preferința unora sau altora pentru antrenorii români sau străini, e vorba despre un rezultat pe care trebuie – sau trebuia – să-l raportăm la context.

În același timp, în Comisia Tehnică sunt niște oameni cu mare experiență. Și nu vreau să mă gândesc altfel decât pozitiv: și anume că acești oameni au considerat că o astfel de mișcare ar putea produce o reacție benefică în interiorul echipei.

– Dacă vorbim despre reacția echipei, au și jucătoarele un cuvânt de spus când se schimbă antrenorii? 

Până în momentul de față – și nu știu dacă este legat de schimbul de antrenori – am înțeles că Aneta Udriștioiu vrea să renunțe la echipa națională. Asta am auzit eu, nu am apucat încă să vorbesc cu ea.

Legat de relația dintre sportivi și antrenori, din experiență vă spun că și unii și ceilalți sunt oameni, pot avea afinități sau, invers, aversiune față de cineva anume. Ce mă interesează pe mine este ca antrenorul principal să vină cu soluții și pentru asta. Pentru că știe la ce s-a înhămat. De pildă, am fost plăcut surprins de încrederea pe care o are și o arată Bogdan Burcea, mai ales în declarația în care a spus că și cu spatele ar fi luat locul 12 la Mondiale. Are foarte multă încredere în el și vrea să o demonstreze.

 

Despre obiective, antrenorii străini și strategiile pe teren mediu și lung

– Ce anume ați negociat și stabilit acum? Ați discutat și despre obiectivele pe termen lung?

Nu poți să angajezi un antrenor doar pentru grupa aceasta de calificare la Jocurile Olimpice. În același timp, noi suntem în desfășurare cu grupele de calificare la Campionatul European. Ținând cont și de asta, dar și de faptul că eu prefer – chiar dacă nu mi-a ieșit până acum – să avem același antrenor pentru un întreg ciclu olimpic, am ajuns la un contract până la 31 decembrie anul curent, deci până după Campionatul European, când va fi începutul unui nou ciclu. Dacă Bogdan Burcea își face treaba și este dispus să continue, atunci discutăm din nou.

Dar ideea de bază este ca următorul antrenor să aibă un contract până la următoarea Olimpiadă. Și mi-ar plăcea să avem puterea și inspirația să găsim un om care să fie dispus să antreneze doar pentru echipa națională, un om care să fie responsabil pentru întreaga strategie de dezvoltare a handbalului feminin. 

„Am fost plăcut surprins de încrederea pe care o are și o arată Bogdan Burcea, mai ales în declarația în care a spus că și cu spatele ar fi luat locul 12 la Mondiale. Are foarte multă încredere în el și vrea să o demonstreze.” – Alexandru Dedu

– Dacă fetele ratează calificarea la Jocurile Olimpice ce se întâmplă?

Ar fi dureros, dar asta este situația. Ținând cont de conjunctură, nu mai este capital. Ceea ce este capital este să ne calificăm la Europene și să dregem busuiocul până la Europene. Cine își închipuie că poți obține un rezultat la un Campionat Mondial când patru jucătoare cu care te-ai antrenat un an întreg îți dispar cu două zile înainte să pleci la o competiție așa de puternică, nu la Cupa Satelor, se înșală. Se înșală amarnic.

– Credeți că timpul antrenorilor străini a trecut? Mai sunt șanse să vedem un alt antrenor străin curând pe banca României?

În momentul de față, s-a creat o frondă puternică legată de antrenorii străini. Eu consider că avem de învățat foarte multe din experiențele astea, pentru că trăim într-o lume în care, dacă nu ești deschis, te autoexcluzi. Am încercat să ofer șansa handbalului românesc să vadă handbalul și din alte perspective, să cunoască și alte abordări. Și să aleagă apoi din mai multe metode de antrenament, din mai multe moduri de a aborda acest sport. Așa cum vedem, există o oarecare reținere în a accepta aceste idei. Dar dacă această reținere care s-a manifestat așa cum s-a manifestat recent în Comisie aduce rezultate, atunci e nemaipomenit. Mă bizui pe experiența lor.

– S-a vorbit despre un amplu raport predat de Tomas Ryde Comisiei? Există, îl ia cineva în calcul, poate fi o unealtă bună, sunt lucruri de aplicat de acolo?

Există un raport, a fost printat pentru toți membrii Comisiei Tehnice. Dacă este o unealtă bună sau nu, o să vedem pe viitor.

– La ce se referea, este acolo și un plan pe termen mediu?

Există niște propuneri, da. 

Trebuie să țineți cont că ce s-a întâmplat acum este o conjunctură. Pentru decembrie, după European, o să facem o comisie în care voi pune niște criterii: antrenorii propuși să aibă experiență internațională, să fie Master Coach, să renunțe la echipa de club – dacă lucrează cu una -, și mai ales să aibă o strategie pentru întregul ciclu olimpic: să ne spună cum vrea să dezvolte lucrurile, în ce direcție, cum anume. Și să ne convingă. Nu pe mine. Dar să vină în fața Comisiei și să-și expună viziunea.

– De ce nu s-a întâmplat așa și acum?

Pentru că nu a fost timp.

– Există interes real pentru acest plan pe termen lung? Pentru dezvoltarea acestui sistem unitar de la cadeți și până la echipa mare? A unui plan comun pentru pregătirea fizică, pentru cea tactică ș.a.? 

Da. Sunt discuții majore. S-au făcut niște propuneri bune. Din păcate, nu avem în momentul ăsta o strategie finalizată. În capul meu, antrenorul echipei naționale trenuie să fie cel care dă linia – de sus în jos. Și împreună cu antrenorii loturilor și cu oamenii din comisii să facă o strategie ață, de la copii și până la echipa națională. Cu tot ce ține de asta. Dar e dificil de coagulat.

„Sportul nu se poate ridica cu mult mai mult deasupra societății. Suntem o democrație foarte tânără, asta se simte și se vede. Nu e ușor să schimbi un mod de viață. Mai ales al decidenților care au crescut în altă epocă.” – Alexandru Dedu

 

– Am discutat mult și de mult timp despre acest plan. De ce credeți că nu există încă? De ce durează atât de mult?

S-au făcut pași. Să știi că antrenorii echipelor naționale din ultima perioadă au avut o influență majoră la loturile de jos. S-au întâlnit cu antrenorii, au făcut selecții împreună, au vorbit despre stilul de joc, astfel încât pasul spre echipele de seniori să fie natural. Și Ambros (Martin) a făcut-o, și Tomas (Ryde) a făcut-o, mai ales în primul mandat. Deci direcții există. Trebuie să le îmbunătățim și să le punem în aplicare.

Durează mult pentru că există și foarte multe orgolii; și pentru că adesea ne lipsește noțiunea de interes comun, de creștere împreună. E un lucru pe care mă strădui să-l schimb, este un leitmotiv al ultimilor ani. Dar – și am auzit asta de la un om mai deștept decât mine – sportul nu se poate ridica cu mult mai mult deasupra societății. Suntem o democrație foarte tânără, asta se simte și se vede. Nu e ușor să schimbi un mod de viață. Mai ales al decidenților care au crescut în altă epocă.

Să luăm exemplu pregătirea fizică. De când sunt președintele Federației, am primit și am citit multe rapoarte din care reiese că avem, cu mici excepții, un nivel de pregătire sub adversari. E un lucru cu care defilăm de multă vreme. Și asta pentru că în handbalul românesc a existat ideea că tinerii nu trebuie să lucreze forță până la o anumită vârstă. În toată lumea asta, oriunde există handbal modern, tinerii fac exerciții de forță specifice vârstei și postului lor. 

Dau un exemplu personal: când am ajuns în Franța, în 1996, eram coleg de echipă cu câțiva proaspeți campioni mondiali francezi – atunci a fost primul lor succes. Când am ajuns în sala de forță, extremele, care erau pe jumătate cât mine, ridicau nu mai mult decât mine, ci violent mai mult decât mine. Și până la 25 de ani, pe mine m-a durut mereu spatele și aveam o semipareză la degetul mare de la picior. În momentul când am ajuns acolo și-am început să fac forță și mi s-a spus cum și ce să exersez, n-am mai avut probleme. Ce să mai spun despre importanța pregătirii fizice…

– Și cum schimbăm lucrurile astea mai repede?

Omul care se ocupă și e responsabil cu partea de pregătire a loturilor naționale și a centrelor de pregătire naționale și olimpice e Ștefan Ciuntu, care nu doar că este foarte bun, dar are și o relație nemaipomentiă cu sportivii, e genul de om care vine dintre ei, îi înțelege, toți au plan de pregătire fizică. Ideea este că întâlnirile la echipa națională sunt punctuale, or pregătirea fizică trebuie făcută zi de zi. 

Tendința, în handbalul nostru, e să tacticizăm în draci acest sport, să antrenăm foarte mult partea tactică, dar asta în detrimentul pregătirii individuale. Că e vorba de pregătire individuală tehnică, fizică, de autocontrol ș.a., suntem deficitari.

Dar eu nu cred în a impune lucruri cu forța. Eu cred în a crea necesitatea schimbării. Când apare impunere, fronda este majoră. Și tot ceea ce am realizat până acum așa am realizat. Mai ales creșterea în notorietate a handbalului, că asta m-a interesat cel mai mult, ăsta a fost primul pas pe care am dorit să-l ating, pentru că această creștere de notorietate este generator a tot, de la creșterea bazei de selecție la creșterea numărului partenerilor care sunt în stare să investească în dezvoltarea handbalului.

În momentul de față, eu pot spune că handbalul este un fenomen social, se vorbește foarte mult despre handbal, e vizibil; acum e momentul să ne aplecăm un pic mai mult pe partea de handbal. 

Iar aici, până acum sunt mulțumit – dar este foarte mult de lucru în continuare – de cele opt centre naționale de pregătire a juniorilor, patru centre pentru băieți, patru pentru fete. În unele centre lucrurile merg foarte bine, în altele – nu. Acum trebuie să optimizăm și să aprofundăm strategia de pregătire comună. Ele funcționează după strategii comune, dar trebuie ca lucrurile să meargă și mai bine. 

„Tendința, în handbalul nostru, e să tacticizăm în draci acest sport, să antrenăm foarte mult partea tactică, dar asta în detrimentul pregătirii individuale. Că e vorba de pregătire individuală tehnică, fizică, de autocontrol ș.a., suntem deficitari.
Dar eu nu cred în a impune lucruri cu forța. Eu cred în a crea necesitatea schimbării. Când apare impunere, fronda este majoră.” – Alexandru Dedu

Repet, drumul pe care am pornit, cu antrenorii și jucătorii străini, cu crearea unui sistem de aducere în față a handbalului, toate lucrurile astea au fost făcute de alte țări. Sunt foarte multe țări care au făcut asta cu mult înaintea noastră, doar că noi am fost suficienți și nu ne-am uitat la ce fac alții. Ceea ce noi facem acum în România sunt lucruri pe care Franța le-a făcut, Spania le-a făcut, Germania, chiar dacă e un pic atipică, le-a făcut și ea, Portugalia, care a bătut acum Franța, le-a făcut. Și uite că ei au ajuns cu handbalul unde au ajuns.

Noi suntem într-un proces mai lent. Dar dacă ne dorim să ne întoarcem iarăși unde-am fost și să credem că școala românească de handbal e atotștiutoare, suntem niște autosuficienți care nu vom mai progresa niciodată.

 

Fotografii de Mircea Roșca / Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.