JO Tokyo, ziua a 3-a | Emoții la gimnastică și înot. Bărci în finală la canotaj. Înfrângeri la judo, fotbal și baschet
Lead.ro 25 iulie 2021După o zi de sâmbătă în care Ana-Maria Popescu (Brânză) a adus prima medalie pentru delegația României – argintul la spadă -, ne încearcă sentimente amestecate. Nu pentru că Ana-Maria a fost la o tușă distanță de aur, ci pentru că declarația ei de după acest succes remarcabil ne-a amintit că adesea le cerem sportivilor rezultate mai mari decât susținerea pe care o primesc. Mai ales în pregătirea lor.
„Am 37 de ani, mă dor toate, m-am chinuit, e cea mai muncită și mai chinuită medalie din toată cariera mea, așa că nu-mi pasă de aurul care este la gâtul lui Sun. Îmi pasă de bucățica asta de metal pe care mi-am dorit-o pentru mine. Și o am, și asta e cel mai important. Și dacă la Beijing n-am avut maturitatea necesară să mă bucur de acea medalie, acum sunt foarte mulțumită de ce-am reușit să fac. Și e maxim din ce puteam să fac, la ce pregătire am avut, la ce chin și la cât contează sportul în România, trebuie s-o spunem și pe asta. A fost minunat ce-am reușit să fac astăzi”, a spus Ana-Maria după finală, pentru TVR.
De la cuvintele ei pornim fluxul de informații de la Tokyo. Materialul va fi updatat odată cu veștile importante.
*
LARISA IORDACHE MERGE ÎN FINALĂ. Am aflat rezultatul pe care îl așteptam (vezi mai jos) la bârnă și, din fericire, este cel dorit. Larisa Iordache a rămas cu a patra notă din concurs (14,132) și s-a calificat astfel în finală. Ea va concura pe 3 august pentru o medalie olimpică. Asta, în ciuda durerilor resimțite și azi.
Larisa Iordache is clearly hurting as she dismounts from beam – she manages to salute but can barely stand.
Her efforts earned a 14.133, and she's currently in 3rd place for the BB final. She has a shot at making it but unclear if she's in any shape to compete. pic.twitter.com/R87jTxKyw8
— Score for Score (@ScoreforScore) July 25, 2021
Larisa Iordache just performed a really solid beam routine until she tried to land her dismount with her ankle injury… landed it on one leg, fell to the ground and then had to be helped off the podium by her coach. Brutal.
— Tumaini Carayol (@tumcarayol) July 25, 2021
PIERDEM CLAR CU COREEA DE SUD. În al doilea meci din grupe, naționala olimpică de fotbal a României a pierdut cu Coreea de Sud, 4-0. A fost o zi complet ratată pentru jucătorii noștri, care au jucat în 10 oameni o repriză întreagă, după ce Ion Gheorghe a primit roșu în prelungirile primei părți. România era deja condusă în acel moment, după autogolul lui Marius Marin, dar dezavantajul numeric a rupt cu totul meciul. Asiaticii, mai buni toate cele 90 de minute, au atacat continuu în repriza a doua, desprinzându-se în fața unei echipe care s-a pierdut cu totul după ce a primit și golul doi, în urma unei devieri nefericite a lui Valentin Gheorghe. Am mai luat astfel două goluri pe final, unul din penalty.
După o zi în care s-au întâmplat aproape toate lucrurile rele posibile – eliminare, autogol, gol deviat, penalty – România e încă în cărți pentru calificare, în ciuda acestui scor drastic. Asta pentru că toate echipele din grupă au acum câte trei puncte, după ce Honduras (pe care am învins-o cu 1-0 în prima etapă) a trecut de Noua Zeelandă cu 3-2. Pentru asta, oamenii lui Mirel Rădoi vor trebui însă să depășească repede momentul neplăcut și să-și joace șansele mai departe. România va juca cu Noua Zeelandă în ultima etapă, marți, de la 11:30. Într-un turneu olimpic de fotbal, totuși, foarte imprevizibil, o calificare rămâne posibilă.
SEMIFINALE LA ÎNOT. David Popovici și Robert Glință s-au calificat în semifinalele probelor de 200 metri liber și 100 metri spate. Înotătorul de 16 ani care a impresionat lumea natației cu rezultatele sale de la junori, David și-a câtștigat seria și s-a calificat în semifinale cu al patrulea timp, 1:45.32. Robert, care a înotat pe culoarul de lângă campionul olimpic en-titre Ryan Murphy, a terminat pe locul 4 în seria sa, având al 12-lea timp din semifinale, 53.67. Daniel Martin n-a reușit să se califice mai departe, cu 56.91. Semifinalele sunt în această noapte.
LA GIMNASTICĂ, Larisa Iordache și Maria Holbură au început calificările. Și primele emoții n-au lipsit.
Larisa a trecut prin momente grele în calificările de la bârnă, după ce a simțit dureri la picior și a părăsit salteaua cu lacrimi în ochi. E greu să o vezi pe Larisa așa – șchiopătând și plângând în brațele antrenorului Cristian Moldovan – pentru că accidentările i-au adus multă suferință și în trecut. Dar e și încurajator să o vezi continuând și lucrând la un nivel ridicat: în ciuda durerilor, sportiva de 25 de ani are acum a patra notă din concurs (14,132) și ar putea ajunge astfel în finala de la bârnă.
Asta vom afla abia pe la orele 16.00, la finalul calificărilor. Larisa nu va concura și la individual compus, din cauza durerilor la gleznă.
Maria Holbură a concurat la toate cele patru aparate, încheind concursrul cu un total de de 49,166. Nu e suficient pentru finală, dar drumul Mariei spre Tokyo este despre un vis împlinit când nu te mai aștepți.
ANDREEA CHIȚU a fost oprită în optimile de finală la judo, categoria 52 kg. Andreea a pierdut la Odette Giuffrid (Italia), prin ippon, după ce-și câștigase prin același procedeu primul ei meci de la Jocuri, contra lui Thuy Nguyen (Vietnam).
CANOTAJUL ADUCE VEȘTI MAI BUNE, pentru că avem alte două bărci calificate în finale.
Ancuţa Bodnar și Simona Radiş s-au calificat în finala probei de dublu vâsle – și încă cu cel mai bun timp al semifinalelor de dublu vâsle. Finala lor vine miercuri.
La dublu vâsle masculin, Ioan Prundeanu și Florin Enache n-au prins finala (au terminat pe locul 5 în calificări).
Avem o barcă în finala olimpică și la patru rame masculin, după ce Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Ştefan Constantin Berariu, Mugurel Vasile Semciuc și Cosmin Pascari au terminat pe primul loc în recalificări. Echipajul feminin de patru rame a ratat însă accesul în finală: Mădălina Hegheş, Elena Logofătu, Roxana Iuliana Anghel și Cristina Georgiana Popescu au terminat pe 3 în recalificări.
Programul probelor de la canotaj a fost dat peste cap din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, astfel că nu vom avea competiții pe 26 și 27 iulie, cum ar fi trebuit. Ele au fost mutate pe miercuri și joi.
OFFICIAL COMMUNICATION 👇#olympicrowing #rowing #worldrowing #Tokyo2020 pic.twitter.com/n30McxEBq9
— World Rowing (@WorldRowing) July 25, 2021
ÎNFRÂNGERI LA TENIS DE MASĂ ȘI BASCHET 3×3. Naționala de baschet feminin 3×3 a pierdut și cu Italia (14-22), a treia înfrângere din primele trei meciuri de la JO. Pentru fete urmează meciul cu SUA, de la 11.30.
Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu n-au reușit să facă surpriza în sferturile de finală de la dublu mixt. Ei au pierdut în trei seturi în fața chinezilor Shiwen Liu și Xin Xu, principalii favoriți ai turneului, care s-au calificat astfel în semifinale. Este păcat pentru Bernie și Ovidiu că au fost distribuiți pe partea de tablou a chinezilor. Contra oricărei alte perechi, șansele lor la semifinale – și chiar la medalie – ar fi fost mai mari.
URMEAZĂ ÎN PROGRAMUL ZILEI:
Înot, cu David Popovici în serii la 200 m liber, cu Robert Glință și Daniel Martin în serii la 100 m spate. Toți vor concura după orele 13.00.
Fotbal, cu România vs Coreea de Sud, în al doilea meci al naționalei olimpice al României la Tokyo. Victoria i-ar duce pe Mirel Rădoi și ai săi în sferturile de finală. Meciul cu Coreea de Sud începe la ora 14.00.
Foto: Cristian Nistor/COSR
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni