Laura Pristăvița: „Noi – fiecare jucătoare de aici – putem mult mai mult, putem să jucăm mult mai bine”

După ultimele meciuri ale României în Japonia, numele Laurei Pristăvița a fost amintit destul de des. Jucătoarea Gloriei Bistrița a fost esențială – la fel ca alte multe colege – în revenirea reușită de România cu Ungaria, iar apoi a jucat la fel de bine în prima parte a meciului cu Rusia. La capătul acestui joc pierdut clar în ultimele 20 de minute, Tomas Ryde ne spunea că una dintre veștile bune e apariția Laurei Pristăvița: „Laura a făcut un pas uriaș înainte, a fost foarte bună în prima repriză. Am vorbit cu ea să nu mai fie așa stresată, i-am spus că pătrunderile pe care le face sunt uimitoare, bang-bang, trece de apărătoare, dar se grăbește la finalizare. Și i-am zis să facă o mică pauză, ca și cum ar bea o cafea, și apoi să arunce. Să-și ia o fracțiune de secundă să se uite la portar. A ratat prima aruncare azi, dar pe a doua a dat-o printre picioarele portarului.“

Prin pătrunderile ei curajoase și prin pasele bune – date exact la timp – în extremă, pentru Sonia Seraficeanu, Laura făcuse primul pas înainte contra Ungariei, meciul care a condus România într-o grupă principală foarte valoroasă pentru dezvoltarea echipei. 

Acum, în ziua de pauză dinaintea ultimelor două meciuri din Main Round, cu Suedia și Japonia, am întrebat-o pe Laura cum se simte când aude, fie direct, de la antrenori, fie indirect, de la oamenii apropiați sau din presă, că lumea observă evoluția ei.

„Să știi că nu prea citesc presa, poate doar dacă mi se mai trimite un articol sau altul. Eu iau lucrurile așa cum vin, încerc să mă bucur de momentul ăsta.“ E o distanță pe care Laura, ajunsă la primul turneu final cu echipa națională acum, la 30 de ani, a învățat, cu timpul, să o ia. 

„Prima mea convocare la lotul de senioare a fost în 2013, eram la o vârstă fragedă atunci. Dar parcursul meu a fost întrerupt de câteva accidentări, iar debutul meu este chiar acesta. Am acumulat puțin mai multă maturitate, am acumulat și multă experiență în acești ani, cred că văd și jocul mult mai bine decât acum șapte sau 10 ani. Cred că e un atu pentru orice sportiv, nu doar pentru handbal. Și e un atu pentru orice om, pentru că în viață ai nevoie de întâmplări pentru a reuși să evoluezi.“

În ce o privește, Laura crede că și-a găsit din ce în ce mai bine locul în echipa asta: „Se leagă mai bine jocul și cred că toate fetele simt asta. De la meci la meci, am avut mult mai multe momente bune în joc și cred că dacă am mai avea încă o perioadă împreună, înainte să mergem fiecare la cluburile noastre și să reluăm relațiile de joc de acolo, am reuși să facem rezultate mult mai bune.“

Și din motivul ăsta a bucurat-o revenirea cu Ungaria, mai departe de succesul în sine, pentru că le-a mai dat ei și colegelor ei timp împreună.

„Pentru mine, până acum, au apărut multe sentimente bune, constructive, chiar dacă situația de la început nu a fost prielnică pentru echipă… Am învățat să depășesc momentul greu, să privesc doar ce e pozitiv, să îmbrățișez prezentul și să merg înainte. Cred că și în meciul cu Rusia au fost momente foarte bune de joc, chiar dacă scorul nu ne arată acum același lucru. Noi încercăm să rămânem cu lucrurile pe care le-am făcut bine, încercăm să le aducem în față, pentru a prinde și mai mult curaj pentru meciurile următoare.“

Dacă o întrebi ce a câștigat până aici ea, în plan personal, nu echipa, Laura ezită. Nu se simte prea confortabil să vorbească despre ea, îi vine mai ușor să discute despre echipă. Dar sunt lucruri pe care le simte diferite la ea acum, după câteva săptămâni de stat cu echipa și după șase jocuri de campionat mondial: „Cred că până aici am câștigat ceva la capitolul mental, psihic sunt pe plus, mă simt mai bine, și asta se reflectă și în viața mea, nu doar pe teren. În rest, n-am reușit încă să fac o analiză personală, să văd jocurile, o să fac și asta când ajungem acasă și o să am timp, pentru că acum vizionăm și meciurile altor echipe. Abia atunci o să pot spune ce am câștigat tehnico-tactic, deși simt încă de pe-acum că am progresat și în apărare, și pe atac.“

La trasul liniei, Laura Pristăvița e sigură că „noi – fiecare jucătoare de aici – putem mult mai mult, putem să jucăm mult mai bine. Dacă am reuși să jucăm la adevărata noastră valoare, alta ar fi echipa, altul ar fi locul României în clasament. Dar pentru a ne atinge potențialul avem nevoie de timp pentru pregătirea împreună, fizică și psihică, de timp pentru construirea relațiilor de joc.“

Și care ar fi calitățile grupului actual? „Cred că cel mai mult ne ajută ambiția noastră, dorința interioară. Cred că asta e calitatea care ne ține sus…“, și se oprește când își aude amintit din nou numele, într-un interviu pe care Ryde îl acordă presei din Suedia.

Când o întrebi cum se uită spre următoarele două meciuri, Laura oftează și zâmbește din nou: „Aș vrea să zic multe lucruri despre următoarele meciuri, dar ce îmi doresc foarte mult e să reușim să câștigăm, pentru a urca un pic în clasament. Și aș vrea ca la ora meciului să ne iasă tot ce putem și tot ce am pregătit în perioada asta de când suntem împreună. S-au adunat foarte multe până acum. Și frustrări, și sentimente pozitive, aș vrea să le uităm pe toate, să jucăm fără presiune și să ieșim fericite de pe teren.“ 

Un meci bun de la cap la coadă, crede Laura, ar da echipei și mai multă încredere, ar fi o dovadă în plus că jocul lor se leagă. „Ar fi lucrul cel mai bun cu care ne-am întoarce acasă, pentru că trebuie să devenim tot mai bune în următoarea perioadă“, spune ea, gândindu-se că același grup va avea probabil de jucat și turneul de calificare la Jocurile Olimpice, peste câteva luni (luna martie). Și chiar dacă nu o spune, senzația e că îi pare cumva rău că turneul acesta se termină curând.

„O să revenim la echipele de club, acolo avem alte meciuri, unele în liga națională, altele în cupe, sunt stiluri de joc diferite și ieșim din atmosfera echipei naționale. Ține și de timpul de pregătire comună care o să fie acordat echipei naționale, dar îmi doresc să rămânem cu relațiile de aici în minte și, chiar dacă suntem despărțite, să încercăm să ne repetăm, fiecare la clubul ei, ce avem de repetat. Pentru ca atunci când ne revedem, să o luăm din punctul rămas, nu să începem de la început. E un lucru dificil, dar probabil anul acesta vom primi mai mult timp la echipa națională.“

Cum își vede ea parcursul de până acum, ce i-au transmis oamenii apropiați despre echipă și despre lucrurile arătate de ea în Japonia?

„Vești de acasă am mereu, indiferent de evoluția mea. Veștile care contează pentru mine sunt din partea celor apropiați. Ei mă susțin, indiferent de evoluția mea sau de evoluția echipei. Îmi dau foarte multă încredere, energie bună, și dacă se întâmplă să fiu într-un impas emoțional, știu mereu la cine să apelez. Știu că acel cineva o să-mi deschidă ochii și o să-mi zică – ăsta e cel mai important lucru pe care l-ai realizat astăzi, cu ăsta te așezi la somn și mâine e o nouă zi. Nu mai poți schimba nimic, nu mai depinde de tine, mergem înainte!“

*

După prima zi a grupelor principale, Rusia a făcut 6 puncte, Spania are 5, Muntenegru a trecut de Japonia (nu așa de simplu, 30-26) și a făcut 4 puncte, iar Suedia, următoarea noastră adversară, are 3 puncte, după ce a egalat Spania în ultima secundă, 28-28, la capătul unei reveniri spectaculoase (ibericele au avut și nouă goluri avans!).

România, fără puncte până aici, privește spre alte două meciuri diferite, în care jucătoarele fără experiență o pot câștiga, relațiile de joc pot fi dezvoltate, iar timing-ul din atac și colaborarea din apărare – și dintre apărare și poartă – pot fi exersate.

Programul României în Main Round:

Marţi, 10 decembrie, 13.30 – România – Suedia

Miercuri, 11 decembrie, 11:00 – România – Japonia

Foto: FRH