Liga 1, lovită de COVID-19: CFR Cluj și Dinamo, decimate de infectări. Final de sezon cu mai multe teste decât goluri

Ciprian Rus 22 iulie 2020
Fast
Împarte cu alții acest articol

Ceea ce ne doream să nu se întâmple s-a întâmplat cu numai câteva etape rămase de jucat din „play-off”: creșterea exponențială din ultimele zile a cazurilor de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în România a ajuns să afecteze și cluburile din Liga 1.

După câteva cazuri sporadice, care nu au influențat desfășurarea programului de după „lockdown”, primul mare focar a izbucnit zilele trecute la Dinamo. Miercuri dimineața, cu numai două zile înainte de meciul cu Hermannstadt, dinamoviștii aveau 21 de cazuri confirmate, dintre care 18 la jucători. „Alb-roșii” – care au deja oricum trei meciuri mai puțin decât majoritatea echipelor din „play-out” – se mai pot baza acum doar pe opt jucători din lotul mare, Straton, Puljic, Skovajsa, Kostrna, Kilyen, Bani, Deian Sorescu și Mamoutou N’Diaye, fiind forțată să aducă juniori ca să poată continua competiția.

Probleme grave au apărut și în „play-off”, cu atât mai grave cu cât influențează în mod direct lupta pentru titlu. După apariția unui caz la CFR Cluj, cel al lui Adrian Păun, campioana a fost nevoită să amâne derbiul cu FCSB de la București și a rămas blocată în cantonamentul de la Mogoșoaia.

Iar veștile proaste continuă să sosească la Mogoșoaia: 10 cazuri pozitive sunt confirmate, printre ele ale antrenorului Dan Petrescu, a secundului său, Costin Curelea, și a antrenorului cu portarii, Cristian Moldovan, pe lângă cele ale jucătorilor Adrian Păun, Grzegorz Sandomierski, Damjan Djokovic și Cristi Manea. CFR Cluj are programat meci duminică seara, cu FC Botoșani, dar un se mai antrenează de dinaintea meciului amânat cu FCSB și nici nu are antrenori la dispoziție să o facă.

*

Ce se va întâmpla, totuși, cu finalul de campionat? Craiovenii, care mai au nevoie de 4 puncte în două meciuri pentru a fi campioni, au și ei un caz confirmat de COVID-19, doar că în cadrul staff-ului, nu în lot. Chiar dacă va reuși să își joace meciurile rămase de disputat, campioana CFR ar urma să folosească un lot decimat. În plus, competiția este deja „virusată” de faptul că clujenii știu deja rezultatele Craiovei și și-ar putea adapta tactica după rezultatele adversarei la titlu.

În tot acest context, dinspre Ministerul Sportului a venit o reacție dură la adresa Federației și Ligii Profesioniste. „Până acum am fost avocatul Ligii 1, dar trebuie să acționăm foarte ferm! Îmi pare foarte rău să o spun, dar LPF și FRF trebuie să dispună urgent anchete care să corecteze și să sancționeze aceste comportamente. Asta dacă vor să încheie competiția. Mă așteptam ca echipele care au probleme generate de COVID-19 să recurgă la prima posibilitate prevăzută în ordinul de ministru, acel cantonament cu izolare. Acela îți asigură protejarea jucătorilor și a staff-ului tehnic. Unele cluburi se întrec în testări. S-ar putea să avem mai multe teste COVID-19 decât meciuri! Ceea ce este ineficient. Cele mai bune măsuri sunt distanțarea, protejarea, izolarea”, a spus Stroe, la Digi 24.

Sunt și cluburi care cer oprirea sezonului sau înghețarea campionatului. Dar cum „play-off”-ul e în plină desfășurare, cu meciuri directe între candidatele la titlu în program și cu număr inegal de partide jucate, unul dintre scenariile aflate pe masa de lucru a LPF îl reprezintă alcătuirea unui clasament pe baza procentului de puncte câștigate din totalul partidelor bifate, așa cum s-a procedat în cazul ligilor care și-au suspendat sezonul în curs.

Acest criteriu ar face campioană din CFR Cluj, câștigătoarea meritorie, de altfel, a sezonului regulat, care are o medie de două puncte adjudecate din fiecare partidă. Craiova e doar cu un pic mai slabă, are 1,97 puncte pe meci, dar e ușor de imaginat că oltenii nu vor accepta nici în ruptul capului o asemenea soluție; nu când sunt la două meciuri distanță de titlu.

Până una-alta, Liga 1 rămâne în așteptarea testelor COVID-19.


 

 

 

FOTO: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories