Miracolul de pe Luzhniki: Akinfeev câștigă ruleta rusească cu Spania, rușii își scriu numele în istorie
Danny Coposescu 1 iulie 2018Trei reîncarnări și jumătate de Lev Yashin. Așa se numește capitolul pe care Jonathan Wilson l-a dedicat portarilor ruși, în cartea sa „The Outsider: A History of the Goalkeeper‟. Jumătatea cu pricina îi aparține unui anume Igor Vladimirovich Akinfeev. „Nu are niciodată emoții,‟ spunea unul dintre antrenorii care l-a adus la CSKA Moscova, una dintre cele două mari iubiri din viața lui Akinfeev. Cealaltă e țara pe care n-a vrut în ruptul capului s-o părăsească, în ciuda tuturor ofertelor și apoi a criticilor.
Wilson încheie cu blestemul oricărui portar rus: „Umbra lui Yashin e lungă.‟ Așa va și rămâne. Dar alături se întinde acum și cea lăsată de un om care n-a vrut niciodată să fie doar o reîncarnare. Și din mijlocul grămezii formate de coechipierii săi, la finalul unei victorii miraculoase, figura lui Igor Vladimirovich Akinfeev se înalță ca un titan în istoria fotbalului rus.
Russia had never taken part in a #WorldCup penalty shootout until today…
Not bad for a first attempt 💪👏
Live #ESPRUS 📱📻 https://t.co/UkNwDb4IGg#bbcworldcup #WorldCup pic.twitter.com/YOXspWYeAI
— BBC 5 live Sport (@5liveSport) July 1, 2018
Spania 1-1 Rusia (3-4 lovituri de departajare)
Un miracol a cerut și fostul mijlocaș Dimitri Alenichev, unul în care a mărturisit însă că nu crede. Alții au crezut doar în rugăciuni, dar nimeni – absolut nimeni – n-a îndrăznit să spere cu adevărat. „Măcar o să fim eliminați de cei mai buni,‟ e citat un suporter rus în The Guardian.
Antrenorul Cherchesov nu și-a pierdut timpul cu superstiții sau fatalism. Sunt două feluri în care poți interpreta omiterea lui Denis Cheryshev, până de curând golgheterul echipei. Pe de-o parte, când asamblezi autobaza din fața porții, ai nevoie de mecanici și constructori, mai puțin de artiști. Pe de altă parte, faptul că Rusia s-a pregătit de asediu a fost un semn clar că selecționerul are gânduri serioase cu privire la turneul ăsta.
Prezentatorul Gray Lineker n-a priceput deloc: „Ce zici de jocul lor negativ? Sunt gazde, ar trebui măcar să piardă luptând.‟ Dar Dzyuba și compania s-au încuiat într-o cameră de război, și-au schițat cu atenție strategia, s-au înarmat cu o încredere de neclintit și s-au așezat în formație pe câmpul de luptă. Ca atâtea alte naționale care și-au dorit să-i dea Spaniei mai mult decât un simplu joc de antrenament.
Nici Spania n-a priceput lucrul ăsta, decât mult prea târziu. Statisticile meciului ăsta vor fi repetate ad nauseam în zilele următoare. La cinci ani după ce s-a anunțat prima dată moartea abordării tiki-taka, subiectul ăsta răsare din nou ca un zombi. „Am urât mereu termenul ăsta, pentru mine înseamnă doar posesie de dragul posesiei.‟ Clarificarea lui Guardiola pare mai relevantă ca niciodată.
Tentația e să te folosești de analogia facilă a jocului pe semicerc, dar ea ține doar dacă pasivitatea n-ar fi pedepsită în handbal. Până la urmă, dogmatismul spaniol a fost și el taxat – și încă în cel mai dur mod cu putință.
„E stilul nostru și o să ținem de el până la capăt. Asta înseamnă să rămâi fidel unui mod specific de a trata mingea, indiferent dacă-ți aduce rezultate imediate.‟ Thiago Alcantara n-a ajuns pe teren astăzi, dar cuvintele sale rezumă deopotrivă tot ce-i mai admirabil și mai nociv în interpretarea aleasă de colegii săi, care n-au auzit implorările lui Cesc Fabregas – de altfel, un adept convins al ideologiei ăsteia – de a verticaliza, măcar pentru a-l feri pe Diego Costa de o apoplexie.
Aici, Fernando Hierro n-are nicio vină. Din ruinele lăsate de Lopetegui, a anunțat din start că „nu pot schimba în două săptămâni ce s-a clădit în doi ani.‟ Dar asta nu înseamnă că nu putea schimba cursul aici, acum, mai ales după ce a devenit (rapid) evident că trasa actuală duce doar într-un zid rus. Liniile fuseseră închegate atât de bine până în momentul intrării lui Iniesta (minutul 69), încât nici el n-a putut decât să se împotmolească în tranșee. Doar Rodrigo Moreno a reușit să injecteze puțină vervă, dar Spania se anesteziase deja singură în prelungiri.
Rușii au rămas treji până la final. Nici nu-i de mirare, când aproape 78.000 de concetățeni îți asaltează timpanele cu indicații, încurajări și susținere necondiționată. Dacă faza grupelor a dat națiunii o echipă de care să fie mândră, atunci „miracolul‟ de pe Luzhniki a dat naștere unei legende.
„În Rusia, când ajungi la 30 de ani, toată lumea uită de tine,‟ e verdictul pesimist dat de Akinfeev în cartea lui Wilson. Cu vârful ghetei, la 32 de ani, portarul și-a dus formația în optimile Cupei Mondiale pentru prima dată în istoria ei. Alături de cel al lui Yashin, numele său e acum nemuritor.
Igor Akinfeev with the Jerzy Dudek shootout-winning save!#RUS #WorldCup pic.twitter.com/Tu0Up4Y6Kr
— Eurosport UK (@Eurosport_UK) July 1, 2018
When you finally live up to your @FootballManager hype… 🙌 #WorldCup pic.twitter.com/Rkj5VX39Rg
— Match of the Day (@BBCMOTD) July 1, 2018
That moment when you realise your country just won a penalty shooutout against Spain! Russian fans were loving it! 🇷🇺#ESP #RUS #ESPRUS pic.twitter.com/prxTBBAcTX
— COPA90 (@COPA90) July 1, 2018
Hosts #RUS join #URU and #FRA in the #WorldCup quarter-finals after knocking out #ESP on penalties! 👊 pic.twitter.com/nyN8fi4CZ0
— Eurosport UK (@Eurosport_UK) July 1, 2018
