Ovidiu Ionescu e în semifinale, ce parcurs fantastic! România își asigură o medalie la Europenele de tenis de masă

Ciprian Rus 23 septembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

După rezultatele bune din ultimii doi ani, România pornise cu mari speranțe la medalii la Campionatele Europene de tenis de masă de la Alicante. Dar atât tripleta feminină Bernadette Szocs – Eliza Samara – Daniela Dodean, cât și echipajele mixte și de dublu s-au oprit cel mai sus în faza sferturilor de finală, practic în meciurile decisive pentru asigurarea minimală a medaliilor de bronz.

Eliza Samara și Bernadette Szocs au pierdut la limită, în decisiv, la Nina Mittelham și Kristin Lang, scor 3-4, Adina Diaconu și Irina Ciobanu s-au oprit la 2-4 în fața dublului Sofia Polcanova – Yana Noskova, în vreme ce Ovidiu Ionescu și Alvaro Robles au fost învinși cu 4-2 de Patrick Franziska și Jonathan Groth.

Marea noastră speranță pentru o medalie la feminin, Bernadette Szocs, nu i-a putut face față în sferturi polonezi Qian Li. Asiatica – o specialistă a defensivei – a prins o zi fantastică și nu a lăsat-o deloc pe Bernie să-și facă jocul, așa că tânăra noastră sportivă, care a ajuns în sferturile de finală la toate probele, a pierdut și la simplu, cu 1-4.

În schimb, partenerul ei de dublu mixt, Ovidiu Ionescu, s-a calificat în semifinale și și-a asigurat bronzul după un parcurs cu totul special: Ovidiu a trecut întâi de campionul en-titre, Emmanuel Lebesson, apoi a reușit o victorie impresionantă în fața danezului Jonathan Groth, favoritul numărul 6.

În sferturile de finală, Ovidiu a avut un meci teribil de greu împotriva marelui Vladimir Samsonov din Belarus. A condus cu 1-0, a fost condus cu 2-1, a egalat la 2 într-un set lung, închis la 15-13, a revenit de la 4-10 în următorul set, pentru a conduce cu 3-2, a fost iarăși egalat la seturi și a câștigat, până la urmă, cu 11-9 în decisiv!

În semifinale, Ovi va juca cu suedezul Kristian Karlsson, de la ora 14.30. Dacă se impune, va juca finala de la 19.30, contra învingătorului dintre Timo Boll și Patrick Franziska, ambii din Germania.

Meciul lui Ovidiu va fi transmis de TVR HD și Eurosport 2, dar poate fi urmărit și pe Laola1.tv.

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories