Pariu pe răbdare. Denisa Dragomir a devenit campioană mondială la 29 de ani, ne spune de ce succesul nu vine de azi pe mâine

Nu există sport pe care vreun român să-l fi dominat atât de clar în ultimii (mulți) ani așa cum a făcut-o Denisa Dragomir în 2021. Dacă skyrunning-ul ar fi fost sport olimpic – și ar merita să fie, la cât e de spectaculos și la câtă muncă și pasiune se pun în proba-regină a alergării montane – România ar fi avut asigurată o medalie de aur în plus, pe lângă cea obținută de Simona Radiș și de Ancuța Bodnar la canotaj.

Denisa Dragomir a câștigat sezonul acesta toate cele cinci curse din circuitul de Cupă Mondială la skyrunning la care a participat, inclusiv cursa finală, de gală, și a devenit campioană mondială a disciplinei. În clasamentul final contau cele mai bune patru rezultate, dar, deși era virtual campioană mondială, Denisa Dragomir a vrut să-și mai demonstreze o dată că e cea mai bună din lume: a participat și la a cincea cursă și a terminat, din nou, pe primul loc!

Acum exact un an, când vorbeam cu Denisa Dragomir despre anevoiosul drum spre vârful clasamentului de skyrunning, alergătoarea noastră câștigase două curse de Cupă Mondială și aștepta cu nerăbdare noul sezon, unde visa un Top3 în clasamentul general al circuitului. Avea o ușoară accidentare și aștepta rezultatul testelor finale. Din păcate, s-a dovedit a fi o ruptură musculară, iar refacerea a durat extrem de mult, aproape ca la o ruptură de stres. Dar nu răbdarea îi lipsea Denisei în cățărarea ei încăpățânată spre locul 1.

*

„Din fericire, m-am refăcut. Am trecut cu bine peste accidentare, dar, apoi, la începutul anului, simțeam cum corpul nu răspunde cum trebuie la antrenamente. Când trăgeam mai tare, îmi venea să vomit. Vreo 10 luni nu am fost eu, nu aveam randamentul meu. Am mers să îmi fac un set de analize. Am avut noroc cu o doamnă doctor foarte bună, care a fost inspirată să îmi dea să fac o analiză separată. Am ieșit pozitivă cu Heliobacter Pylori, o bacterie agresivă, așa că am urmat un tratament foarte dur. Am slăbit 3 kilograme în 10 zile, nu mai puteam să mănânc…”, îmi povestește Denisa. 

„La prima etapă am zis că doar mă duc să alerg, nu mă simțeam deloc pregătită pentru Cupa Mondială. Dar mi-am zis că și câteva puncte dacă iau, vor fi bune la final de an. Vinerea am terminat cu antibioticul, iar sâmbăta era, la Piatra Arsă, o cursă care urcă de jos, de la Padina, până pe Vârful Omu și retur. Am zis: <<Hai să fac și eu cursa!>>. Și m-am simțit atât de bine la cursa respectivă, încât am zis că am zis că merg la Cupa Mondială”.

”În etapa de la Livigno, am plecat în prima urcare, care era destul de lungă, iar la finalul ei eu încă alergam, deși restul fetelor erau în mers alert. Mi-am zis că dacă de acolo nu țin pasul cu mine, cursa e a mea! Și așa a și fost. Simțeam că îmi revenise cheful de fugă, aveam forță iarăși, a fost o schimbare extraordinară. Mi-a dat mare încredere cursa respectivă! ”, își amintește ea, despre primul succes din seria fabuloasă a acestui an.

„Când am simțit și în Andorra că o să câștig începeam să mă gândesc că e bine, că sunt în grafic cel puțin pentru Top3”, zâmbește Denisa, amintindu-și imediat despre următoare etapă, în care, de la atâta skyrunning, s-a dus „cu capul în nori”. „La etapa din Austria, am făcut o mare greșeală, care putea să mă coste. Știam că e duminică competiția și, de fapt, a fost sâmbăta. Mi-am luat biletul de avion vinerea, am ajuns noaptea la 12 la hotel, dimineața la 5 m-am trezit și am alergat. A fost crunt, nu am făcut nici o recunoaștere de traseu, nimic. În 5 ore, m-am dus să alerg. A fost greu, dar am câștigat chiar și așa…”. La 29 de ani, primul titlu mondial din carieră era ca și adjudecat.

*

Dar, când câștigi cu atâta detașare titlul mondial la 29 de ani, întrebarea, pe undeva firească, e dacă nu era posibil să faci asta (mult) mai devreme. Într-o lume în care succesul se măsoară în „aici” și „acum”, Denisa Dragomir a pariat, însă, pe răbdare. A avut, spune, șansa unor antrenori care să nu o forțeze la juniorat. A crescut treptat, pas cu pas, cursă cu cursă.

În mai bine de 10 ani, a trecut de la cursele de alergare montană de 3-4 kilometri, cu 2-300 de metri diferență de nivel, la curse de 8-10 kilometri, cu 800 de metri – 1 kilometru diferență de nivel, a tras în curse mai mici, prin Italia, pe care, câștigându-le, și-a „antrenat” apetitul pentru performanță, amăgindu-și nerăbdarea pentru marile performanțe.

Știa foarte bine că într-un sport atât de tehnic și atât de solicitant precum skyrunningul, pe care îl abordează deja de vreo 6 sezoane, perfomanțele vin în jur de 30 ani. Pentru Denisa, primele rezultate de top apăruseră deja de la 27, chiar înainte de pandemie, când câștigase două curse de Cupă Mondială. Privind în urmă, cu greutatea titlului câștigat recent, Denisa Dragomir are, cumva, „the big picture”: crede că marele succes a venit exact la timp.

„Alergarea montană înseamnă foarte multă răbdare, multe ore de antrenament, mult timp petrecut pe munte, la altitudine, ca să îți maturizezi corpul. Mai mult ca orice, trebuie să ajungi să te cunoști foarte bine, să știi ce ți se potrivește, cum să te alimentezi, cum să te antrenezi. Trebuie să știi totul despre tine ca să poți performa la acest nivel”, îmi dezvăluie campioana.

„Cred că maturizarea asta a venit normal. De la an la an, am dobândit experiența necesară. La început mă accidentam destul de des, corpul nu era obișnuit. Aveam rupturi pe gambă, fractură de stres, mă dureau genunchii. Dar auzisem că în jur de 30 de ani corpul se va maturiza și îmi va fi mult mai ușor”.

„La 27-28 de ani, am început să devin mult mai matură, să conștientizez totul mult mai bine și să ajung să mă cunosc extraordinar de bine. Acum pot să spun că simt că îmi e mai ușor să ajung la un rezultat bun. Acum am ajuns să îmi cunosc și adversarele: îmi simt adversarele de lângă mine după felul în care respiră. Îmi dau seama dacă o pot întrece ușor sau dacă o să am de tras ca să câștig cursa. Am muncit și o fac în continuare, dar îmi e mai ușor, s-a obișnuit și corpul meu cu efortul și reacționează bine”, spune Denisa.

*

„E și o componentă de strategie care te ajută să obții rezultate precum cele din 2021?”, o întreb. „Tactica ține de experiență, deci și ea vine cu timpul”, se întoarce Denisa la importanța răbdării. „Aveam momente când intram în oboseală, au fost momente când ajungeam obosită la competiție, iar asta mă costa. Totul din dorința de a alerga în cât mai multe curse: nu reușeam să mă canalizez pe un singur obiectiv. Îmi ziceam să mai fac și concursul ăsta, hai că merge și celălalt! În schimb, anul acesta mi-am zis că vreau să fac doar Cupa Mondială, să fac doar cele cinci curse din totalul de 14, poate una-două, ca antrenament, pe lângă, și asta s-a văzut, pentru că eram odihnită la curse”. 

„De ce mai e nevoie, dincolo de răbdare, dincolo de experiență, ca să ajungi atât de sus?”. „E nevoie și de seriozitate, e o componentă de caracter care face diferența la un moment dat. Dacă vrei să faci sport de performanță, trebuie să îți dorești asta. Nu merge să te păcălești că azi nu ieși la antrenament. Dacă chiulești, se vede. Trebuie să ai o viață disciplinată, mai ieși noaptea în club, mai bei un pahar, dar totul trebuie făcut cu măsură. Apoi, muncă, foarte multă muncă”.

*

Ajunsă la maturitatea marilor rezultate, Denisa Dragomir privește cu ambiție spre noul sezon. Campionatul Mondial de skyrunning, care se ține din doi în doi ani, va avea loc în Italia, pe un circuit pe care alergătoarea româncă îl știe foarte bine și pe care a câștigat cinci curse la cinci participări. „Mondialul e unul din obiectivele mele pentru sezonul viitor, dar nu voi neglija nici circuitul de Cupă Mondială. Cred că am maturitatea necesară să nu las un rezultat să pună presiune pe mine. Iau victoria din acest an ca pe un atu, mi-am îndeplinit un vis, dar asta nu schimbă cu nimic motivația mea, la fel mă voi antrena, la fel de decisă voi merge la curse. O să merg la curse ca un atlet normal, care e prima oară într-un circuit”.

Rezerva de răbdare e și ea încărcată pentru noul sezon. „Momente grele apar tot timpul. Te antrenezi tot sezonul pentru o competiție, apoi te accidentezi chiar înainte de concurs. E frustrant și atunci când nu obții un rezultat pe care ți-l dorești. Mă supăr și eu în astfel de momente, plâng, plâng o zi-două, pentru că așa mă descarc, dar apoi îmi găsesc din nou motivația. Totdeauna am fost genul care se uită peste zidul care îi apare în față și care caută soluție. Mă gândesc mereu la viitor. E ca în skyrunning, trebuie să știi mereu unde faci următorul pas”.

**

Micile secrete ale unei campioane

„Am o superstiție: de cele mai multe ori, nu merg să studiez traseul înainte de cursă, și atunci alerg mai bine. Dacă te duci și îl vezi, îți zici: <<Stai că aici mă pot menaja, stai că aici e o porțiune mai lejeră>>. Dar, când nu știi, mergi în ritmul tău, iar dacă ești pregătit, nu are cum să nu îți iasă. Traseul are 40 de kilometri, dacă fac recunoaștere într-o zi 20, iar în alta 20, pe mine nu mă ajută, pentru că mă simt obosită. Mai bine stau și mă odihnesc ca să fiu în formă bună la cursă.”

„Alerg zi de zi, doar că înainte de curse scad volumul semnificativ. Dacă într-o săptămână alerg 110 kilometri, în săptămâna de concurs, minus cursa, alerg undeva la 50 de kilometri, înjumătățesc volumul”.

„Înaintea sezonului, fac 21 de zile de aclimatizare, la cota 2.000 de metri, pentru că toate cursele sunt la mare altitudine, ajungem să alergăm și la 3.000-3.200 de metri. Aclimatizarea ține două-trei săptămâni. În timpul sezonului mai urc din nou câteva zile, ca să mă reaclimatizez înaintea curselor de final.”

„Îmi trag energia din familie. Mă simt foarte bine când sunt alături de cei dragi, pentru că din luna mai până prin octombrie sunt foarte mult plecată. Îmi place acasă cu cei dragi. Îmi place să mă plimb în natură, îmi place să citesc. Citesc cărți de dezvoltare personală, mă regăsesc în unele povești, iar asta mă ajută. Îmi plac și cărțile de istorie, vreau să aflu cât mai multe.”

„Am citit biografia lui Djokovic, și cea a lui Nadal. Povestea lui Agassi m-a impresionat foarte mult, cât de mult a ajuns să urască tenisul, dar, cu toate astea, a continuat să-l facă. E și asta o lecție, chiar dacă de <<Așa nu!>>, pentru că trebuie să pui pasiune în ceea ce faci, nu să urăști, nu să rămâi prizonierul unui sistem. Sharapova, iarăși, m-a impresionat. Toate sacrificiile pe care le fac marii sportivi te inspiră, îți dai seama că nimănui nu i-a fost ușor să ajungă sus. În momentele grele prin care treci, te gândești că și alții au trecut prin ceea ce treci tu ca să devină mari campioni.”

Fotografii: redbullcontentpool.com