Portugalia este noua campioană a Europei! Eder spulberă visul unei Franțe întregi și aduce primul trofeu din istoria Portugaliei

Turneul surprizelor și-a cunoscut astfel concluzia potrivită: o Portugalie care s-a calificat în optimi de pe locul trei în grupa ei (smulgând un punct Ungariei) și care a câștigat un singur meci în timpul regulamentar (semifinala cu Țara Galilor) refuză titlul gazdelor și pune mâna pe marele trofeu continental.

The moment Portugal lifted the trophy!#EURO2016 pic.twitter.com/9XF5mMgb9v

— UEFA EURO 2016 (@UEFAEURO) July 10, 2016

Descumpăniți, francezii rămân cu gândul la bara lui Gignac din minutul 91, când trofeul le-a scăpat printre degete.

France lit up #EURO2016, finishing as the tournament's top scorers.

Well played, Les Bleus. pic.twitter.com/2Z2VVkTLSK

— UEFA EURO 2016 (@UEFAEURO) July 10, 2016

Nu ştim cine s-a gândit mai întâi la deznodământul ăsta. Dar înainte de primul fluier de pe Stade de France, în imaginaţia celor care scriu despre fotbal se înfiripase deja o idee prea tentantă pentru a nu fi transformată într-un scenariu cu tâlc: cum ar fi ca tocmai Portugalia, care a fost îngenunchiată la propriul turneu, în 2004, de o Grecie pe cât de încăpățânată, pe atât de desconsiderată, să întoarcă mesele 12 ani mai târziu contra Franţei?

După 120 de minute mai degrabă încordate decât spectaculoase, analogia şi-a primit şi ultimele tușe: lacrimile de tristețe ale adolescentului Ronaldo, din acea seară ciudată de la Lisabona, s-au oglindit în cele vărsate din bucurie la Paris de un Ronaldo în sfârşit împlinit. Asta pentru că golul lui Eder i-a adus Portugaliei, şi lui Ronaldo, primul trofeu din întreaga istorie.

Meciul

Trebuia să fie seara francezilor. De la ceremonia de închidere, la mozaicul colorat organizat de suporterii care au umplut stadionul până la refuz, la imnul intonat cu patos aproape compleşitor, totul pregătea un deznodământ de poveste pentru echipa lui Deschamps. O şansă de a scrie o istorie cu rezonanţă nu numai sportivă, ci şi socială şi culturală, așa cum a fost şi succesul adus de echipa lui Zidane, în 1998.

Deschamps: "I'm just disappointed we couldn't win this trophy for the millions of fans." #EURO2016 pic.twitter.com/PIqSBaD3v0

— UEFA EURO 2016 (@UEFAEURO) July 10, 2016

Dar aşteptările acestea au atârnat greu încă de la începutul turneului pe umerii unor tineri ca Pogba, Coman, Marial sau Umtiti. Și parcă niciodată nu a apărut asta mai evident decât în finala contra unei Portugalii care nu avea prea multe de pierdut. Cu atât mai puţin după ce Ronaldo a fost lovit de Payet, a căzut, a încercat să continue și iar a căzut pe gazon,de data asta în lacrimi, recunoscându-se învins: căpitanul talismanic ieșea pe targă în minutul 24, și era greu să nu te gândeşti la cel care joacă rolul de nemesis pentru Ronaldo: Messi, care ceda şi el emoţional cu câteva săptămâni înainte, zdrobit sub dezamăgirile din tricoul naţionalei. Cine știe? Poate că dacă pierdea și el a doua finală, Ronaldo s-ar fi gândit să-i imite lui Messi decizia drastică de retragere.

Dar ieșirea din joc starului lui Real Madrid a pus și mai mare presiune pe jucătorii Franţei. Echipa nu a mai părut echipă, atomizată în 11 indivizi, fiecare cu ceva personal de demonstrat şi astfel fiecare mai vulnerabil. Portughezii au făcut în continuare ce au arătat timp de o lună: au refuzat jocul direct, au închis spațiile. Idoli ca Eusebio şi Figo au fost înlocuţi de Pepe şi Carvalho, imaginaţia languroasă de odinioară a lăsat loc organizării înverşunate şi dedicării totale. Aşa se face că omul decisiv al Franţei, Antoine Griezmann, şi-a petrecut mare parte din meci căutând mingea la mijlocul terenului, sătul de lipsa de acţiune din preajma careului.

Lucrurile s-au mai înviorat odată cu intrarea lui Coman, care a apăsat pedala de acceleraţie cu fiecare ocazie, dar tocmai imobilul Gignac, intrat pe teren în locul lui Giroud, a avut şansa să scrie finalul fericit pentru francezi: în minutul 93, o întoarcere prea vicleană pentru Pepe i-a permis lui Gignac să şuteze din interiorul careului. Portarul Rui Patricio, atât de impresionant pe parcursul meciului, era în sfârşit bătut, dar bara l-a refuzat pe Gignac.

The sweetest of connections. How did you celebrate, #POR fans?#EURO2016 #PORFRA pic.twitter.com/ZmHyQJe9KJ

— UEFA EURO 2016 (@UEFAEURO) July 10, 2016

Raphael Guerreiro părea că trăieşte şi el exact aceeaşi agonie, în minutul 107, când lovitura lui liberă a lovit transversala, dar numai un minut mai târziu, din neant, Eder a răsărit cu mingea la picior în apropierea careului lui Lloris. Nici în mijlocul zborului, mingea şutată de atacant nu părea că va intra în poartă. Şi totuşi, un moment mai târziu, banca portugheză îl fugărea extaziază pe atacant, Ronaldo dădea frâu emoţiilor şi echipa lui Santos reducea la tăcere trei sferturi din Stade de France. De acolo şi până la final spectacolul a fost mai degrabă la marginea terenului, unde Ronaldo, şchiopătând, i-a luat locul antrenorului, gesticulând şi strigând disperat indicaţii pentru colegi.

Fluierul de sfârşit l-a adus şi pe el, şi pe francezi în genunchi. Dar pentru motive diferite.

Oamenii cheie

Un joc ca ăsta are ca personaje principale defensiva şi marcatorul. Prea puţine lucruri s-au reuşit pe teren în rest. Eder are meritul nepreţuit de a fi testat o idee la care colegii săi păreau să fi renunţat: gol înainte de penaltiuri.

Dar meritul final trebuie să îi aparţină selecţionerului Fernando Santos, care a pregătit o naţională capabilă să aştepte cât trebuie, ca împotriva Poloniei, sau să se repeadă exact când adversarul aşteaptă adormit alt deznodământ, cum s-a întâmplat şi contra Croaţiei, și contra Franței.

E greu să te legi de ineficienţa lui Griezmann, aflat la al 70-lea joc dintr-un sezon infernal. Dar absenţa aproape totală a lui Paul Pogba, evidenţiată şi mai mult de felul în care Sissoko a încercat să-şi asume responsabilitatea, e mai dificil de trecut cu vederea. Pe de altă parte, întreaga echipă a Franței a părut prea anxioasă pentru a depăşi un adversar atât de riguros.

Asta nu face decât să arate cât de mult şi-a dorit naţionala lui Deschamps să-și încununeze rolul de simbol unificator cu un trofeu tangibil. În final, eşecul e dureros, dar, într-o lună de zile în care o ţară întreagă a părut că uită de toate suferinţele trăite recent, durerea asta are ceva tămăduitor în ea.