Primul 0-0: Franța și Danemarca ne plictisesc cu un egal suficient, își așteaptă acum adversarele din optimile de finală

Lead.ro 26 iunie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Ei bine, avem și primul 0-0 la acest Campionat Mondial. Și haideți să nu ne mirăm prea tare. Franța și Danemarca aveau nevoie de câte-un punct pentru a-și păstra pozițiile în clasamentul grupei, așa că nu s-au întrecut cu firea. Fără intenție, francezii și-au odihnit câțiva titulari; fără ambiție, danezii și-au urcat sacii în căruță și-au pornit spre optimea de finală cu Croația. În fine, fără exagerare, sperăm să nu mai vedem așa fotbal vara asta.

Dacă ar fi să ne luăm după cele trei dovezi de până acum, atunci croații au toate motivele să aștepte meciul ăsta. Danezii – mai puțin. Echipa asta echilibrată joacă un fotbal cinstit, dar parcă prea sărac. Eriksen și (mai rar) Delaney sunt printre puținii artiști dintr-o echipă de cărăuși.

Să trecem deci la Franța. Băieții lui Deschampes și-au câștigat grupa, dar nimeni nu are habar care este potențialul acestei echipe. Nu poți decât să speri că Griezmann și ai lui o să ne arate ceva mai multe în optimile de finală cu Argentina, Nigeria sau Islanda – trei pe-un scaun!

Până acolo, rămânem la senzația că Franța mustește de talent și posibilități, dar se comportă ca o cucoană în fața unui șifonier prea generos – poate de-asta a și întârziat la întâlnirile cu Australia și Peru, ambele câștigate mai degrabă norocos.

Australia 0 – 2 Peru

Prin comparație, Peru și Australia au fost echipe mai generoase decât Franța și Danemarca. Îndeosebi sud-americanii, care și-au primit și răsplata astăzi: trei puncte meritate cu Australia. Ah, și prima victorie la un campionat mondial după 40 de ani de așteptare!

Dar pe lângă bucuria acestei reușite, se va strecura, mai ales printre ambițioșii jucători peruani, și regretul ratărilor din primul meci (inclusiv un penalti), când nordicii le-au furat toate cele trei puncte. Un egal acolo și Peru s-ar fi putut califica ea mai departe. Nimeni n-ar fi spus că n-ar fi fost drept. Pe data viitoare, băieți! Pe noi ne-ați convins.

 

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories