Rapid pierde la București cu Vipers Kristiansand, în primul meci din sferturile de finală ale Ligii Campionilor

Lead.ro 30 aprilie 2023
Fast
Împarte cu alții acest articol

Rapid București nu reușește să țină aproape de Vipers Kristiansand, pierde destul de clar în primul meci din sferturile de finală ale Ligii Campionilor: a fost 31-25 pentru echipa norvegiană, câștigătoare a precedentelor două ediții de Champions League.

Rapid va căuta să facă mai bine în meciul retur, peste o săptămână, însă șansele de calificare în turneul FINAL 4 de la Budapesta sunt mici. Nu neapărat din cauza acestui -6 de la care va începe returul, dar pentru că Vipers e pur și simplu echipa mai puternică: un lot mai valoros și mai echilibrat, dar și mai multă omogenitate, omogenitate tradusă în jocul simplu și foarte eficient pe care Vipers l-a arătat în fața pasionaților suporteri rapidiști.

Rapid, care a reușit să stea foarte aproape de Metz, Gyor și Esjberg în faza grupelor Ligii Campionilor, știa că avea nevoie de-o zi foarte bună pentru a obține ceva din întâlnirea cu Vipers, însă nimic din ce-au încercat Kim Rasmussen și jucătoarele lui n-a fost suficient azi, în fața unei apărări adverse mobilă și excelent organizată.

Sorina Grozav – cu cinci goluri azi – a fost singura jucătoare care a reușit finalizările de la distanță în fața legendarei portărițe Katrine Lunde.

Așa cum știi, Rapid București joacă pentru prima dată în cea mai importantă competiție de club din handblul feminin. Însă obiectivul echipei a fost îndrăzneț: participarea în FINAL 4-ul de la Budapesta: „Rapid se va lupta pentru trofeul Ligii Campionilor. Chiar dacă suntem considerați outsideri, vom fi pregătiți. Europa va afla cine este Rapid”, spunea, încă de la startul competiției, președintele Bogdan Vasiliu, cel care a câștigat Champions League cu CSM București.

Într-adevăr, Europa a aflat cine este Rapid: campioana României s-a prezentat foarte bine, a arătat că se poate măsura cu cele mai puternice adversare din Liga Campionilor. Însă FINAL 4-ul pare un pas prea departe în momentul acesta.

Articol în curs de actualizare

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories