Reportaj din Lyon. România caută calificarea și prima victorie la un campionat european după 16 ani, în orașul lui Antoine de Saint-Exupéry

Nu apuci să vezi mare lucru de pe geamul TGV-ului care te duce de la Paris în Lyon în doar două ore. Copaci, mașini, nori, stâlpi de electricitate apar și dispar în viteza trenului demn de numele pe care-l poartă – Train à Grande Vitesse – și după 460 km care trec ca-n vis, ajungi într-un alt oraș de vis.

Al treilea ca mărime din Franța, Lyon e aproape, dacă nu chiar mai fermecător ca Parisul. E un oraș viu, studențesc, în care oriunde întorci capul găsești comori arhitecturale și piațete gălăgioase, cartiere cochete și străduțe înguste, boulangerii și cafenele presărate pe malurile celor două râuri care-l străbat, Rhone și Saone; toate înconjurate de coline vălurite, spre care urci pe străduțe ascunse printre copaci, până ajungi la impresionanta Basilica of Notre-Dame de Fourvière, alături de turiști și suporteri laolaltă, veniți ca în pelerinaj pentru o priveliște a orașului care te lasă minute bune tăcut. Un oraș contemplativ ziua și gălăgios noaptea, chiar și fără invazia suporterilor, Lyon e renumit pentru gastronomie, arhitectură (e site UNESCO World Heritage) și producția de mătase, dar și pentru că aici s-au născut Antoine de Saint-Exupéry, autorul Micului Prinț, și frații Auguste și Louise Lumière, inventatori ai cinema-ului.

Cu TGV-ul au venit, ieri, și fotbaliștii naționalei, dar și o parte din suporterii care au susținut România din tribunele stadioanelor franceze. La 12 km de oraș, Stade de Lyon (numit și Stade de Lumières), al treilea pe care îl vor colora în galben, face parte din Parc Olympique Lyonnais, un complex de 50 de hectare care se va numi ‘OL Land’ când va fi gata și care va cuprinde două hoteluri, o piscină, un centru comercial și un muzeu. Deocamdată, e gata doar stadionul, impresionant mai ales prin acoperișul vălurit, din panouri fotovoltaice, în care vir ricoșa cântecele și scandările pline de speranță ale suporterilor.

Al treilea ca mărime din Franța, construcția a costat 400 de milioane de euro și a fost inaugurată în ianuarie, înlocuind Stade Gerland, fosta casă a lui Olympique Lyon, cu care nu se știe încă ce se va întâmpla. Ieri seară, terenurile fostului complex au fost folosite pentru antrenamentele oficiale ale României și Albaniei, ca gazonul de pe Parc Olympique Lyonnais, afectat de ploile care nu se opresc în Franța, să fie protejat înaintea meciului de duminică seară.

Meci pe care suporterii români, care au început să se strângă în piețele colorate, în jurul catedralelor luminate noaptea și în restaurantele arhipline din Lyon (numite bouchons), îl așteaptă cu ceva emoție. Ar fi prima victorie a României la un Campionat European după 16 ani, abia a doua din istorie, și ar vedea-o pe viu, după atâtea alte turnee finale văzute la televizor. Nu sunt la fel de mulți ca în Paris (cam 11.000, cel mai probabil), dar sunt cei care și-au luat de la început bilete la toate trei meciurile, pentru că știau că aici, cu Albania, se va decide calificarea.

Sunt poate fanii realiști, dar și fanii care cred până la capăt în echipa lor, care n-au renunțat la bilete după egalul dezamăgitor cu Elveția, cum spuneau unii că vor face. Sunt fanii care speră până în ultimul moment că vor vedea o altă față a României, una care să joace curajos, ofensiv și, mai ales, care să marcheze. Și sunt fanii care-și iubesc și susțin echipa orice-ar fi, ca și cum filtrul prin care trec tot ce văd pe teren nu e ochiul realist, ci inima subiectivă, așa cum au învățat de la Micul Prinț, a cărui statuie tronează în Place Bellecour, kilometroul 0 al Lyonului.