S-a întors! Cristina Neagu revine pe teren, arată foarte bine într-o nouă victorie solidă pentru CSM București în Liga Campionilor

Lead.ro 3 noiembrie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Cu Cristina Neagu revenită pe teren după 10 luni grele de recuperare – ea s-a operat în luna ianuarie -, CSM București a câștigat fără griji (28-19) în Polonia, cu Perla Lublin, și s-a calificat și matematic în grupele principale ale Ligii Campionilor.

*

„E un meci important și vrem să-l câştigăm. Nu cred în calculele hârtiei sau în echipe care sunt favorite dinainte. Istoria a arătat că CSM Bucureşti a reuşit să facă lucruri senzaţionale când nu era favorită, aşa că nu mă gândesc deloc că suntem favoriţi cu Lublin. Trebuie să învăţăm din fiecare meci ca să perfecţionăm relaţiile de joc“, spunea Adrian Vasile înaintea unui meci rămas fără miza obișnuită a punctelor, de vreme ce Perla Lublin nu se va califica mai departe, iar în grupa principală se merge cu punctele câștigate celorlalte două echipe calificate.

Așadar, un joc pentru perfecționarea relațiilor din teren, dar un meci cu totul special dintr-un alt punct de vedere: revenirea Cristinei Neagu. După 10 luni dificile, în care recuperarea ei n-a mers atât de bine cum spera lumea, Cristina s-a antrenat în ultima săptămână și a făcut deplasarea în Polonia cu un singur gând – să joace.

Și a făcut-o (cum altfel?) foarte bine.

Cristina a intrat în teren după minutul 17, cu obișnuitele bandaje la degete, cu mai multe mișcări de încălzire a încheieturilor, dar fără ezitări: prima aruncare a venit imediat (i-a fost citită), au urmat două pase perfecte pentru colegele ei și un prim gol. Și dacă aruncarea ei năprasnică de la șapte metri nu te-a convins că explozia din braț este tot acolo, următoarea aruncare cu siguranță a făcut-o: Cristina s-a ridicat mult peste blocajul advers, de unde a izbit mai întâi transversala, înainte ca mingea să intre în plasă. Au urmat alte pase decisive și alte goluri marcă-înregistrată, dar și o excelentă prezență în apărare – semne foarte bune și pentru Cristina, și pentru CSM, dar și pentru echipa națională a României.

Peste câteva minute de la intrarea lui Neagu, socotelile din Polonia erau deja încheiate. Chiar și fără Andrea Lekic la coordonare, cu multe jucătoare importante odihnite și ele în vederea meciului cu Corona Brașov din campionat, CSM a dat o mulțime de goluri pe contraatac, unde extrema Grbic și-a folosit excelent viteza. Cu Omoregie în centru, multe dintre atacurile poziționale ale CSM-ului au ajuns pe pivot, unde Crina Pintea a făcut cam tot ce-a vrut, înainte să o lase pe Cvijic să se dezmorțească și ea. 

Până la pauză, Grbic a mai găsit două goluri, unul dintre ele dintr-un unghi foarte, foarte dificil, Klikovac a marcat și ea de câteva ori, înainte ca Neagu să se înalțe pentru o nouă aruncare imposibilă. 

Cu un avantaj liniștitor (17-10) după prima repriză, CSM a continuat să joace repede și în a doua parte, chiar dacă Perla Lublin a găsit mai multă înțelegere pe semicercul vicecampioanei României. Ar fi reușit probabil și ceva mai multe goluri, însă Denisa Dedu n-a fost prea generoasă…

Dincolo, atacul bucureștencelor a arătat destul de bine, mai ales în minutele în care Neagu a intrat din nou pe teren: aceleași pase grozave pentru pivot și extreme, aceleași aruncări năprasnice și niciun semn că ar juca cu frică – lucru des întâlnit la primele meciuri oficiale după reconstrucția ligamentelor de la genunchi.

Cristina a încheiat meciul cu patru goluri, șașe-șapte pase decisive și o treabă bună în apărare (în cele 20 de minute petrecute pe teren).

Revenirea ei acum, cu aproape o lună înaintea Campionatului Mondial din Japonia, este o veste grozavă și pentru echipa națională a României. Dacă interul României va putea juca și celelalte meciuri ale CSM-ului înaintea plecării spre Japonia, atunci șansele României vor crește și mai mult.

Citește și interviul în care Tomas Ryde vorbește despre așteptările lui înaintea acestui Campionat Mondial

View this post on Instagram

I’m back👿

A post shared by Cristina Neagu (@cristinaneaguofficial) on

În rest, e greu să vorbești despre alte mari câștiguri din acest meci cu Perla Lublin, terminat cu 28-19. Însă faptul că Adrian Vasile a reușit să-și țină jucătoarele concentrate până spre final este un nou plus în dreptul acestui antrenor care, în mai puțin de o lună, are deja un impact serios (și pozitiv) pe banca lui CSM București. 

Atmosfera din vestiar pare foarte bună, jocul e în creștere – mai ales la capitolul intensitate -, și perspectivele sunt bune. Dacă CSM va putea rămâne în zona asta și pentru ultimele patru meciuri ale anului (înghesuite toate până pe 16 noiembrie), atunci numirea lui Vasile va trece ca una dintre cele mai bune decizii pe care conducerea acestui club le-a luat în ultima vreme.

**

Pentru CSM București urmează două meciuri mult mai importante. Întâi acasă, cu Esjberg, pe 10 noiembrie, apoi la Rostov, șase zile mai târziu, în meciul care ar trebui să dea și câștigătoarea acestei grupe. 

Până acolo, CSM are 7 puncte, Rostov are 5, Esjberg are 4, în timp ce Lublin nu are niciun punct. 

Grupa CSM-ului se va alătura în Main Round celor trei echipe venite din Grupa A, unde Metz arată, așa cum era de așteptat, foarte bine (5 puncte înaintea returului cu Kristiansand), iar Ferencvaros (4 puncte) și Kristiansand (3) au oscilații serioase și au fost chinuite de codașa Podravka (două puncte, după victoria de acasă cu Kristiansand). 

Primele patru clasate din grupa principală vor ajunge în sferturile de finală.

 

Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories