S-a terminat cursa aici? Viitorul pune o nouă piedică FCSB-ului, CFR Cluj își poate face calcule pentru titlu
Ciprian Rus 22 aprilie 2019Puțin a lipsit ca Viitorul să nu prindă „play-off”-ul Ligii 1 din acest an. Până la urmă, băieții lui Gică Hagi nu doar că s-au calificat, dar au devenit principalul arbitru în lupta pentru titlu, după ce le-au luat 5 din 6 puncte celor de la FCSB.
Pentru Viitorul, meciul de duminică de la Ovidiu avea mai degrabă o miză marginală: ocuparea locului 3 în campionat, în detrimentul Craiovei. Mult mai realistă e miza Cupei României, unde Viitorul e cu un picior în finală, după victoria cu 2-1 chiar în fața celor de la Craiova. Nefiind, nicidecum, într-o postură de „totul sau nimic”, Gică Hagi a făcut câteva rotații în echipă, să-și mai odihnească dintre titulari.
Dincolo, după prestația mai mult decât modestă din derbiul cu CFR, FCSB avea, încă o dată, mare nevoie de victorie pentru a ține pasul cu Clujul lui Dan Petrescu. Din nou, însă, o prestație dezamăgitoare a „roș-albaștrilor”, o echipă lipsită de vână și de ambiție tocmai într-un moment decisiv al sezonului.
Dacă meciul de la Cluj din etapa trecută ne-a adormit prin lipsa ocaziilor de poartă, la Ovidiu evenimente au fost din belșug, chit că mai mult pe urma greșelilor uneia sau a celeilalte echipe decât pe seama virtuților celor din teren. A ieșit cu meci cu faze spectaculoase, cu ratări mari, cu cartonașe roșii și greșeli de arbitraj, iar, pe final, și cu goluri.
Oaspeții au marcat primii, prin Gnohere, invitat parcă să fugă spre poartă de fundașii Viitorului. Bucuria a ținut mai puțin de 10 minute, căci Ianis Hagi (10 goluri în acest sezon) a readus egalitatea pe tabelă, după ce egalitatea se restabilise și pe teren, unde ambele echipe jucau în 10 oameni.
FC Viitorul 1-1 FCSB
Viitorul oprește drumul spre titlu al roș-albaștrilor. Încă un sezon pe locul doi pentru FCSB! #AdioTitlu pic.twitter.com/Aos9IDvaJO
— Liga 1️⃣ România 🇷🇴⚽️ (@Liga1Romania) April 21, 2019
Scos din pepeni de evoluția alor săi, finanțatorul Gigi Becali promite noi transferuri și caută un nou antrenor. Nimic nou, după cum, iarăși, n-ar fi o noutate ca FCSB să termine încă o dată, a patra oară consecutiv, pe locul 2 în clasament. Vorba lui Ionel Ganea, Gigi Becali e cel mai constant antrenor din Liga 1…
Ce urmează
Egalul cu Viitorul o duce pe FCSB la 5 puncte în urma liderului, care s-a impus la Sfântu Gheorghe prin revenitul George Țucudean. Viitorul va arbitra în continuare lupta la titlu, jucând etapa următoare în deplasare la Cluj. Cu patru etape înainte de final, CFR își poate permite, de-acum, chiar și o înfrângere și un egal. Unde mai pui că FCSB are meci la Craiova în etapa a VIII-a…
Sepsi OSK 0-1 CFR Cluj
George Țucudean a revenit cu gol la CFR și clujenii rămân în fruntea clasamentului încă o etapă! #Liga1România @CFR_1907_Cluj
[video: @digisportro] pic.twitter.com/OY5NQOtK88
— Liga 1️⃣ România 🇷🇴⚽️ (@Liga1Romania) April 21, 2019
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni