Sare și piper: Bayern reușește o nouă victorie antologică în fața lui Dortmund, „condimentează” finalul de sezon din Bundesliga

Ciprian Rus 6 aprilie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Doar 10 minute a durat istoria derbiului – 100 de întâlniri chiar azi! – dintre Bayern și Borussia. O ocazie bună pentru Hummels, o cădere a lui Lewandowski în careu, apoi o contră-fulger a Borussiei, cu „un-doi”-uri amețitoare, teminată în bara laterală a lui Neuer. Miză uriașă – cu Dortmund pe locul 1, la două puncte în față -, tribune arhipline, plus fotbalul generos, fără alibiuri, cu care Bundesliga ne-a fermecat în ultimii ani.

Numai că, la fel ca în ultimii ani, maturitatea lui Bayern a făcut diferența în fața exuberanței Borussiei. Maturitatea și transferurile dintr-un trecut dureros, căci primele două goluri ale gazdelor au venit de la doi „foști” aduși (Lewandowski chiar gratis) de la marea rivală. Mai întâi Hummels pune capul după un corner bătut perfect de Alcantara, în minutul 10, apoi Lewa profită de o pasă, și ea perfectă, venită de la adversar. Latul lui Lewandowski prinde interiorul barei, spre deosebire de șutul lui Dahoud din urmă cu câteva minute, care atinsese bara exterioară: dar ăsta poate va rămâne doar un detaliu în istoria titlului 2018-2019 din Bundesliga…

De la 2-0, scenariul victoriilor istorice ale bavarezilor în fața „galben-negrilor” devine tot mai plauzibil cu fiecare minut. Burki scoate cât scoate, faze realmente complicate, dar chiar și așa se face 4-0 până la pauză. Golului patru, cu Gnabry imitând, imediat, condimentarea unui meniu, pune, definitiv, sarea și piperul peste evoluția insipidă a oaspeților.

În minutul 89, Lewa presară și el un pic de sare pe rana Borussiei, pentru un 5-0 care intră în logica victoriilor din ultimii ani: 5-1, 4-1 și 6-0 data trecută.

Într-un an extrem de complicat pentru Bayern – vezi și insuccesul din Liga Campionilor -, un an de tranzit spre un nou proiect sportiv, Borussia nu doar că nu reușește să-și conserve un avantaj la un moment dat foarte liniștitor, dar pierde și șansa să-și blocheze adversarul în meciul direct.

Cu șase etape rămase de disputat, finalul de sezon se anunță oricum imprevizibil, pentru că ambele adversare pentru titlu au meciuri grele cu echipe din prima jumătate. Werder, Leipzig, Monchengladbach sau Eintracht pot schimba soarta luptei pentru titlu. Borussiei i-a căzut, însă, asul din mânecă pe „Allianz Arena”.

E drept, Bayern s-a împiedicat și ea de multe ori până acum (ultima dată chiar la Freiburg, acum o săptămână), iar programul campioanei nu-i simplu, cu două meciuri foarte grele – la Leipzig și cu Frankfurt – în ultimele două etape.

Dacă BVB reușește să-și păstreze cumpătul după acest coșmar, atunci avem mari șanse să vedem o cursă decisă la foto-finish.

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories