Superclasico, capitolul III: pe Santiago Bernabeu, tot ce-a mai rămas din finala Cupei Libertadores își va primi acum deznodământul trist  

Acum doi ani, scriitorul Scott Oliver publica o nuvelă cu titlul „Derbiul etern‟ în The Blizzard. E o poveste suprarealistă în care Boca Juniors și River Plate se întâlnesc într-o finală de Copa Libertadores pe El Monumental. Pentru a evita posibilitatea unei tragedii violente, președintele federației argentiniene scoate din ecuație loviturile de departajare. În cazul prelungirilor, doar un gol de aur poate decide câștigătoarea, așa încât „meciul ăsta […] să creeze doar eroi, nu personaje negative sau victime.‟

Doar că cele două rivale joacă și joacă, iar golul nu mai vine. Trec ore în șir, apoi zile întregi. Paralizați de teama înfrângerii, jucători țes pânze din sute de pase și primesc perfuzii la marginea terenului, când extenuarea amenință să-i zdrobească. În tribune, fanii se organizează pe schimburi și cluburile fac transferuri în timp real pentru a aduce întăriri. Treptat, totul se dizolvă într-o atmosferă magică: antagonismele și veninul, ura și nevoia isterică de victorie. Din cenușa unei finale abandonate se naște o nouă conștiință universală, elaborată de unul dintre personajele principale: „Lumea ne-a privit cum jucăm derbiul nostru etern. Când ai făcut parte dintr-un zbucium ca ăsta, nu pot exista pierzători. Să pierzi acum e neimportant. Să câștigi, la fel.‟

Poate singurul lucru mai absurd decât premisa fanteziei lui Oliver e ce s-a întâmplat în realitate cu „MamaTuturorFinalelor‟. Cum spune și clișeul, viața bate filmul. Războiul dintre Boca și River chiar a ajuns pe cea mai mare scenă a fotbalului sud-american. În loc de patru zile, confruntarea va fi durat patru săptămâni. În loc de nirvana sportivă, rezultatul acestei ocazii unice e un cocktail (molotov) în care a fost distilată otrava unui secol de ostilități.

Duminică seară se va scrie în sfârșit concluzia odiseei. E un deznodământ halucinant, în care spectacolul grotesc al unui derbi etern a fost exportat ca un circ ambulant pe alt continent. Ca într-un banc prost, punctul culminant al unei competiții botezate în onoarea celor care-au luptat pentru independența Americii latine se desfășoară în capitala imperiului cotropitor. „Copa Conquistadores‟, a titrat ironic AS, ca reacție la hotărârea luată de FIFA și CONMEBOL.

Nici acum nu e clar (dincolo de raționamente pur financiare) de ce Giani Infatino insistă că Santiago Bernabeu era sigura soluție viabilă. Cu toată eleganța retorică a Vioricăi Dăncilă, președintele a poreclit Madridul „America de Sud în miniatură‟. Sau poate că intenționa de fapt să dezvăluie un adevăr profund. E o miniatură, e un simulacru, o reproducere artificială care descrie cumva perfect ce-a mai rămas din Superclasico. Alții au preferat o interpretare mai directă. Juan Roman Riquelme, legenda lui Boca, a vorbit disprețuitor despre „cel mai scump amical din istorie‟. Nici cioburile și gazele lacrimogene din Buenos Aires nu l-au enervat atât de tare pe Carlos Tevez: „E o rușine pentru oamenii de rând. Ne-au furat visul de a juca finala în țara noastră.‟

La capitolul ăsta, domnește un consens absolut. De ambele părți ale baricadei, jucătorii și antrenorii sunt revoltați de rezolvarea găsită de autorități. Din sumedenia de propuneri făcute – deplasarea în Columbia sau Brazilia, accesul pe El Monumental permis doar femeilor și copiilor, etc. – a fost aleasă cea mai exclusivistă. Pardon, să nu uităm că pe listă era și Doha, deci dacă stai să te gândești, s-a acționat cu surprinzător de mult bun simț. 

Merită insistat pe argumente morale și culturale, oricât de insignifiante ar fi pentru mai marii fotbalului. E corect să pedepsești o întreagă emisferă pentru păcatele câtorva sute de oameni? E corect să dezrădăcinezi juvaierul fotbalistic al unui continent și să-l muți în Europa, o metaforă perfectă pentru felul în care s-a dezvoltat dezechilibrul global în ultimele decenii?

Dar dacă nu te atrage abordarea asta, rămân destule motive practice să te îndoiești de înțelepciunea deciziei. Infamii barra brava au primit oficial interdicție de zbor, dar asta nu l-a oprit pe unul dintre cei mai influenți membri să ajungă până în Spania, unde a fost prins și arestat. Câți alții au reușit să se strecoare în Madrid? Nu-i nevoie de mulți pentru a aprinde fitilul scurt al forțelor de ordine iberice. Scenele circulate pe internet sugerează deja că toată tensiunea periculoasă care mustea pe străzile argentiniene a fost transportată cu succes la 10.000 de km depărtare.

Într-un fel sau altul, duminică, de la 21.30, se va juca în sfârșit niște fotbal. Drama asta se va termina. Dar nu cu emergența unei solidarități idealiste, ci cu multe regrete și resentimente. Fanii nu se vor înfrăți de dragul unei societăți mai bune, ca în povestea lui Oliver, ci își vor continua bătăliile pe tărâmuri noi. Președinții și birocrații nu și-au redescoperit simțul de responsabilitate și altruism, ci au găsit moduri noi de a exploata „produsul‟.

Discursul citat la început trebuie deci adaptat: „Lumea i-a privit cum își joacă derbiul lor etern. Și, când ai făcut parte dintr-un zbucium ca ăsta, nu pot exista câștigători. Să câștigi acum e neimportant. Toată lumea a pierdut.‟

*

În final, te lăsăm cu imaginea fanilor lui Boca. Dacă așa și-au condus echipa spre aeroport, oare ce vor face în caz de victorie?

Boca Juniors fans seeing their team off at the airport 😳

(via @RinconDeBoca) pic.twitter.com/tx769E3dBt

— Bleacher Report (@BleacherReport) December 5, 2018