Un derbi unic: Boca Juniors și River Plate se întâlnesc pentru prima dată în finala Copei Libertadores. E un capitol deosebit într-o odisee lungă și complicată

Danny Coposescu 8 noiembrie 2018

Update: din cauza ploilor torențiale de la Buenos Aires, prima întâlnire dintre Boca Junior și River Plate s-a amânat pentru duminică la ora 21.oo.

Andres Cunha știe ce înseamnă să arbitrezi un meci mare. La Mondialul din Rusia, cariera uruguayanului a atins punctul culminant în confruntarea dintre Franța și Belgia, penultimul pas făcut de campioană spre trofeu. Calm și discret, Cunha s-a dovedit a fi alegerea perfectă pentru o ocazie atât de încărcată cu tensiune. Trei luni și jumătate după acea onoare, o altă semifinală avea să-l aibă la centru. În toate sensurile posibile. Putem specula liniștiți că experiența asta, încheiată cu o escortă care să-l protejeze de răzmerița din tribune, nu va lăsa amintiri prea plăcute în urmă. N-ar fi exagerat să spui că fanii lui Gremio l-ar fi linșat fără nicio ezitare dacă ar fi putut pătrunde pe teren. Nu de alta, dar Cunha tocmai acordase un penalti pentru River Plate, în minutul 93, la scorul de 1-1, după ce brazilienii câștigaseră cu 1-0 în tur.

Același om care dictase prima lovitură de pedeapsă asistată de VAR din istoria Cupei Mondiale s-a îndreptat din nou spre ecranul de la marginea terenului. A urmărit imaginile câteva secunde lungi, în mijlocul unui vuiet îndrăcit. Și apoi a arătat punctul cu var. O sumedenie de proteste nevrotice și un cartonaș roșu mai târziu, Gonzalo Nicolas Martinez a trimis mingea în vinclu și pe River în finala Copei Libertadores. Acolo s-a îndreptat și Boca Juniors a doua zi, după un 4-2 la general cu favorita competiției, Palmeiras. Asta e înșiruirea improbabilă de evenimente care ne-a adus în pragul celui mai dramatic Superclasico din istorie.

*

Cumva, e straniu că un derbi care se joacă de peste un secol, între două dintre cele mai de succes cluburi din America de Sud, n-a avut niciodată loc în contextul ăsta. River și Boca au împreună nouă titluri continentale și nu există sezon în care să nu-și propună serios unul în plus.

Oricare ar fi motivele acestei premiere, duelul care începe sâmbătă seară și se termină două săptămâni mai târziu e un moment unic. Așa va și rămâne, pentru că e și ultima dată când finala se joacă după modelul tur-retur. CONMEMBOL a decis că, de anul viitor, trofeul se va disputa într-o singură partidă, pe un teren neutru.

E greu de spus care scenariu e mai oripilant pentru autorități. Pe de-o parte, două legiuni de fani rivali care se îndreaptă simultan spre o singură destinație e exact ceea ce trebuia să prevină interdicția recentă a deplasărilor. Decenii de violențe și chiar fatalități au dus la măsura asta extremă. Din 2014 încoace, pe La Bombonera și El Monumental se văd doar culorile gazdelor. În ciuda eforturilor federației, interesată probabil de niște cadre care să dea cât mai bine la televizor, ambele instituții au decis să continue aceeași politică.

Ceea ce nu-i neapărat o veste bună pentru forțele de ordine. Ăsta-i baiul când clocotește un oraș întreg, darămite unul de dimensiunea capitalei Buenos Aires: bătăliile nu se dau doar pe teren sau în tribune, ci și în străzile și cartierele care-au mulat două identități fundamental opuse. Nu degeaba a fost acest meci numit derbiul pe care trebuie să-l vezi măcar o dată în viață. Superclasico e un fel de paroxism emoțional și sportiv, o reprezentare apoteotică pentru tot ce-i mai bun și mai rău în fotbalul argentinian.

*

Cine-ar fi crezut că o simplă schimbare de adresă poate naște atâtea resentimente. Boca Junior și River Plate s-au născut în același cartier sărac de imigranți, la începutul secolului trecut. Amândouă și-au ales nume care reflectă influența britanică asupra epocii. Dar precondițiile necesare pentru un antagonism etern au fost satisfăcute abia în 1923, când River s-a mutat într-un district mult mai curat din Buenos Aires. De atunci, clasa socio-economică e un aspect definitoriu în relația asta.

Oricine îți va spune astăzi că Boca e echipa poporului, în timp ce inamicul ei rămâne alegerea elitei. Lucrurile nu stau nici pe departe atât de clar, dar e un portret care rămâne actual. Nu în ultimul rând pentru că River s-a desfătat din start cu porecla „Los Millonarios‟, una pe care presa i-o acordase inițial cu intenții peiorative. E o reputație pe care alb-roșii au cultivat-o și întreținut-o de-a lungul timpului, chiar și numai de ochiul lumii.

În realitate, conducerea lui Boca s-a folosit cu multă viclenie de presupusa ei modestie. Când jurnalistul brazilian Gilmar Ferreira spune că o „detestă‟, într-un interviu cu The Guardian, ipocrizia e deranjul principal. Într-adevăr, nu prea ai cum să faci pe eroul clasei muncitoare cu un șef ca Mauricio Macri, nimeni altul decât președintele neoliberal al Argentinei, un om care și-a făcut ucenicia politică în birourile clubului.

E un parcurs tipic într-o țară care trăiește fotbalul într-un fel aparte. Tentaculele rivalității ăsteia pătrund în fiecare aspect al vieții publice și private. Nu contează dacă ești în faliment sau deții șapte vile, dacă ești liberal sau conservator, te poți găsi de oricare parte a baricadei. Emblemele ideologice rămân, în ciuda dovezilor contrare, iar asta atrage șute de mii de oameni într-un vârtej atotcuprinzător. Câteodată, poate fi pozitiv, cum argumentează un fan River pentru Copa90: „Poți vedea oameni cu tricouri de culori diferite mergând împreună și discutând amical.‟

Dar cel puțin la fel de des, îi poți vedea încăierându-se între ei sau cu forțele de ordine ultra-agresive ale Argentine. Îi vezi zdrobindu-se, ca în 1968,într-un dezastru cu 71 de victime. Îi vezi incendiind propriile arene, ca în confruntarea centenară din 2013, sau atacând jucătorii adverși cu gaze lacrimogene, ca acum trei sezoane. E fața întunecată a aceleiași pasiuni mistuitoare, capabilă să producă scene fără echivalent sau brutalități inexplicabile. Așa arată un ritual modern, sălbatic și neîmblânzit de forțele comerciale care-l hrănesc și întrețin, fără să-l poată controla vreodată complet.

*

Gallinas!‟, vor striga mâine cei îmbrăcați în galben și albastru, o paletă împrumutată pesemne de la steagul suedez omniprezent în porturile locale pe atunci. E o insultă veche care va fi cu atât mai usturătoare cu cât își are rădăcinile într-o finală de Copa Libertadores pierdută de River în 1966, când uruguayenii de la Peñarol au revenit de la 0-2. Nu numai Boca insistă asupra tendinței rivalei de a se îneca la mal, trasă la fund de presiune. E ceva adevăr în tachinările astea. „Milionarii‟ au doar trei triumfuri continentale în palmares, jumătate cât vecinii lor. Iar retrogradarea halucinantă din 2011 provoacă încă mult haz în Argentina. A fost fără îndoială nadirul absolut al unei echipe de legendă, care a reușit cumva să cadă în divizia secundă chiar dacă structura ligii naționale era menită să evite tocmai posibilitatea asta.

Bosteros!‟, vor răspunde peluzele în retur. O traducere aproximativă ar fi „căcăcioșilor‟, o vulgaritate de-a dreptul șarmantă, care se bazează pe inundațiile frecvente din cartierul La Boca și consecințele pentru canalizarea din zonă. Rex Gowar de la Reuters povestește că fostul mijlocaș și antrenor al lui River, Angel Labruna, obișnuia să iasă din vestiare ținându-se de nas, spre furia suporterilor lui Boca.

Sunt doar câteva detalii ale unei lumi speciale tocmai prin anacronismul ei. Modernitatea se ține de mână cu un trecut mitic în Superclasico. Arenele sunt vestigii ale unei ere apuse. La Bombonera, cu aspectul ei inimitabil, și El Monumental, un templu gigantic care-a găzduit la fel de multă istorie ca Maracaña din Rio, vor fi acoperite de confeti și panglici enorme într-un mega-spectacol creat fără sponsori și ierarhii. Sigur, Los Barras Bravas, ultrașii interlopi ai scenei sportive sud-americane vor fi prezenți. Vor amenința, vor șantaja și vor coordona desfășurarea festivă de ambele părți. Dar fără să poată (sau să vrea) să estompeze expresia extatică a devotamentului.

Prin locurile astea ascunse și nesigure au trecut giganți ai fotbalului. Di Stefano, Veron, Crespo la River; Maradona, Riquelme, Tevez la Boca – toți și-au șlefuit arta în cazanul ăsta înfierbântat, unde toba și jocul impun ritmurile vieții. Cei doi antrenori care se înfruntă în finala asta fără precedent știu la ce să se aștepte. Marcello Gallardo și Guillermo Barros Schelotto au fost amândoi mijlocași ofensivi la River, repectiv Boca, personificări ale rolului pe care argentinienii îl preamăresc: „enganche‟, catalizatorul creativ al unei formații. Ambii încearcă să aplice principiile ofensive și estetice de care sunt îndrăgostiți compatrioții săi.

Din anumite privințe, derbiul ăsta s-a schimbat enorm. Cândva, oferea mai mult decât orice confruntare europeană, un fel de ne plus ultra al derbiurilor. Pe gazon, mișcările tectonice din ultimii 30 de ani au înclinat ireversibil balanța. Niciun talant excepțional nu rezistă mai mult de două sezoane fără să schimbe continentul, indiferent de vârstă. Iar profiturile sunt reinvestite rar în academii sau programe de tineret, cum demonstrează epidemia de corupție din sportul argentinian.

Însă în ceea ce privește carnavalul din tribune, Buenos Aires rămâne fără echivalent. Argentina – care a trecut prin dictaturi și falimente – continuă să ridice ștacheta când vine vorba de participare și dragoste fără rest pentru fotbal. N-avem toți norocul de a trăi experiența asta, măcar o dată în viață. Dar un avantaj al vremurilor noi e că o putem urmări chiar și de la mii de kilometri, pe un ecran mare sau mic. Finala asta, prima și ultima care ne va ilustra perfect esența unui derbi unic, merită toată atenția noastră.

Meciul tur se joacă pe terenul lui Boca, sâmbătă seara, ora 22.00. Returul vine pe 24 noiembrie, pe terenul lui River.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.