„Tricolorii”, om cu om: uite ce au arătat și cum au jucat fotbaliștii României în fața Armeniei

Ciprian Rus 31 martie 2021
Fast
Împarte cu alții acest articol

La câteva minute după înfrângerea dureroasă din Armenia, Mirel Rădoi a dat de înțeles că se gândește inclusiv la demisie. „În momentul de față, îl am, da (impulsul de a demisiona n.red.)”, a răspuns selecționerul când a fost întrebat dacă ia în calcul despărțirea de Națională. „L-am avut imediat după meci, îl am și acum. Dar vreau să mai treacă o perioadă de timp înainte să decid. E clar că o să avem o discuție zilele acestea”, a mai spus Rădoi pentru Pro X.

Motivul principal pentru dezamăgirea lui Mirel Rădoi a fost acela că „jucătorii nu răspund la indicațiile noastre. (…) Mi-e imposibil să înțeleg la ce se gândesc jucătorii decât la fotbal atunci când sunt pe teren. Pentru că facem cu totul altceva decât pregătim. E peste puterea mea de înțelegere. Am avut emoții la fiecare minge lungă a lor. Uităm noțiuni tactice pe care le discutăm înainte”,  a mai spus selecționerul României, într-o conferință de presă în care nu și-a menajat deloc jucătorii.

Iată ce și cum au arătat fotbaliștii României în Armenia:

Niță

Din nou cel mai bun om al nostru, iar asta spune multe despre ce am jucat la Erevan. Ne-a ținut în meci până la 2-1, apoi n-a mai putut face minuni.

Mogoș

Bătăios, a adus un plus pe mingile înalte din careul nostru, dar s-a văzut limpede că nu are relații de joc cu colegii.

Chiricheș

Greoi, la fel ca întreaga linie de fund, a greșit mai multe mingi de construcție, iar asta a rupt ritmul jocului României. Nu a reușit să își impună autoritatea în cadrul echipei pe final de meci.

Toșca

A fost un permanent pericol pentru Niță, mingile deviate de el dându-i mari bătăi de cap colegului din poartă.

Bancu

Aproape inexistent pe faza defensivă, a creat fazele celor două goluri ale Naționalei.

Cicâldău

A arătat câteva lucruri bune și în prima parte, semn că a fost o mișcare inspirată. A explodat în partea a doua, când ne-a readus la conducere cu două apariții excelente în careul advers.

Marin

Integralist în toate cele trei partide din startul preliminariilor, nu a mai avut prospețimea cu care ne-a obișnuit.

Man

Nu a fost seara lui, a luat decizii proaste în momente din care putea scoate mai mult.

Stanciu

A început foarte bine, cu șuturi bine cadrate, dar a intrat în nota echipei, cu trecerea timpului. A ieșit la 2-1 și a privit de pe bancă căderea din final.

Maxim

A părut mai degrabă incomodat de postura de extremă stângă. Mai precis la construcție decât colegii săi, nu a apărut periculos în fața porții, așa cum cerea fișa postului.

Pușcaș

A făcut o greșeală copilărească la faultul eliminării, mai ales că avea deja un cartonaș galben. Ieșirea lui nu scuză golurile primite, dar nici pentru neatenția lui nu-i simplu să găsești scuze.

Keșeru

Nu a adus un plus echipei pe final de meci.

Tănase

A încercat să ajute apărarea, retras la nivelul fundașilor în anumite faze, dar fără folos.

Mihăilă

Sigura schimbare pozitivă, a fost activ în câteva faze, dar i-a lipsit inspirația la finalizare.

Crețu

Nu s-a conectat la ritmul partidei și a comis un penalti neglijent.

Citește și primele idei după o înfrângere care ne lasă nu doar cu șanse reduse să ne calificăm la Cupa Mondială din Qatar, dar ne poate întoarce din nou la jocul la ciupeală din ultimii ani.

*

Campania de calificare pentru Mondialul din Qatar se va relua în toamnă: primul meci va fi în Islanda, pe 2 septembrie. Până atunci, echipa națională a României se va uita cu amărăciune la aceste 3 puncte din primele trei meciuri.

După ce Macedonia de Nord a învins (2-1) o echipă a Germaniei care l-a odihnit doar pe Neuer, grupa noastră e condusă acum de Armenia, cu 9 puncte după primele trei etape. Germania și Macedonia de Nord au câte 6 puncte, Islanda și România au 3.

La CM 2022 se califică direct primul loc din cele 10 grupe, locurile secunde urmând să dispute baraje. Lor li se vor alătura cele mai bune două câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor 2020/21. E vorba, desigur, de echipe care nu s-au calificat direct la turneul final și nici nu au intrat deja în play-off. Cele 12 echipe vor forma trei perechi de patru pentru semifinale și finală (decise într-o singură manșă). Iar cele trei câștigătoare vor merge la Cupa Mondială.

 

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories