Ziua surprizelor la Cupa Mondială: scânteia Braziliei se stinge repede contra Elveției. Hărnicia mai adună un punct

Danny Coposescu 20 iunie 2018

Porecla „îmblânzitorul de șerpi‟ îți spune tot ce trebuie să știi despre imaginea mistică pe care o are selecționerul Tite la el acasă. Aproape un deceniu de presiune populară a dat roade acum doi ani, iar de atunci Brazilia e pe o pantă ascendentă, la capătul căreia mulți văd finala de luna viitoare. „Câteodată, e ca și cum lumea întreagă are ochii pe noi. Dar vrem să fim naturali pe teren, așa cum am fost în toate meciurile de până acum‟, spunea Tite înaintea jocului cu Elveția.

Și timp de 30 de minute hipnotice, Seleção ne-a arătat tot talentui ei natural, rafinat de mâna blândă a tehnicianului ei. Și exact atunci când Brazilia părea de neclintit, elvețienii s-au declarat sătui să-și tot admire adversarii, au marcat din nimic și apoi au luptat cu încrâncenare pentru un punct neașteptat.

Brazilia 1-1 Elveția

Nimeni n-are parte de bătăi de cap mai plăcute decât domnul Adenor Bacchi (Tite). Oare cum să faci loc unei limuzine ca Philippe Coutinho într-un garaj plin de bolizi ca Neymar, Gabriel Jesus și Willian? „Facem loc,‟ pare să-și fi spus antrenorul, hotărât să sufle viață nouă în idealurile estetice ale Braziliei. Cel mai scump transfer din istoria Barcelonei a fost trimis într-un rol retras, pe care va trebui să-l învețe rapid dacă e să umple golul lăsat de Iniesta în Catalonia. Și după dovezile date în prima repriză, Coutinho a tocit mult și bine. Săracii elvețieni aveau oricum destul de furcă și fără aparițiile lui fantomatice în jurul careului, de unde a încercat întâi abordarea subtilă, cu pase strecurate ca prin urechile acului. După vreo 20 de minute, Coutinho a trecut la planul B: un șut trasat cu compasul în poarta lui Sommer, numai bun pentru a încinge și mai tare competiția pentru golul turneului.

În prima jumătate de oră, brazilienii ne-au arătat fotbalul pe care-l evocă reputația lor. Fără niciun fel de avertizare, jucătorii au explodat cu niște combinații fulgerătoare  – de parcă Tite ar fi acționat periodic un comutator special din buzunar; dar care a rămas nefolosit după deschiderea scorului.

Până aici, nu puteai să te întrebi decât dacă nu cumva Elveția o fi profitat de același algoritm dubios, cunoscut și României, ca să ajungă pe locul șase în clasamentul FIFA. Dar selecționata lui Vladimir Petkovic nu-i un pitic în fotbal, în ciuda poreclei lui Shaqiri, și nu s-a arătat deloc intimidată de alaiul adversarei. Încet-încet, pe încercate, Granit Xhaka a pus stăpânire pe posesie, chiar înainte ca Behrami să pună stăpânire pe Neymar. Pasivitatea curioasă a brazilienilor a continuat și în a doua repriză, iar răsplata nu s-a lăsat așteptată: la un corner, fundașul Miranda, ușor împins, e drept, n-a avut chef de duelul fizic cu Steven Zuber și omul lui Hoffenheim a egalat din fața unui portar țintuit pe linia porții.

Nici Miranda, nici coechipierii săi nu s-au tânguit prea mult. Dar cei de la ITV trebuie își plătească analiștii să vorbească despre ceva picanterii, iar VAR e un subiect irezistibil. Se caută acum, cu zelul turbat al Inchiziției, incidente și acolo unde nu există. Dacă arbitrul trebuie să revadă fiecare contact fizic, vom ajunge la meta-fotbal: 90 de minute în care ne uităm la un om care se uită pe teren la un ecran. Noroc cu rebelul Slaven Bilic.

Cvintupla campioană mondială n-a reușit să-și regăsească ritmul. Unde fusese precizie calculată aproape la centimetru, au început să apară pase forțate și decizii grăbite. Aici, Neymar e studiul de caz perfect. Printre alții, Tim Vickery și Jonathan Wilson au atras atenția asupra obiceiurilor sale proaste. Parțial din natură, parțial din cauza așteptărilor uriașe, decarul se opintește să fie peste tot și să rezolve totul de unul singur, mai ales în momente tensionate. Atitudinea asta tinde să fie contagioasă, deci ultima parte a meciului a surprins un atac tot mai individualist izbindu-se în mod repetat de un zid roșu.

Dar pasul ăsta greșit nu șterge progresul enorm făcut de Brazilia în mandatul lui Tite. Orice s-ar întâmpla mai departe, colectivul are un fundament solid sub picioare; accidente ca cel din 2014 nu se mai pot întâmpla. Însă și ei, și noi vorbim încă despre acea traumă. Un început bun în Rusia ar fi risipit norii care urmăresc încă Brazilia.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.