FCSB contra FCSB: echipa lui Becali își pune singură piedici, CFR Cluj se duce la +5. Dar revelația sezonului e Botoșani

Ciprian Rus 28 noiembrie 2017

Odată cu etapa a XIX-a, Liga 1 a intrat în ultima treime a sezonului regulat și, oficial, după ninsoarea din timpul meciului de la Cluj, în sezonul de iarnă. De acum înainte, starea vremii și starea gazoanelor vor aduce și mai mult suspans în jocul și așa greu de descifrat, uneori, al echipelor românești de club.

Au mai rămas doar șapte etape din sezonul regulat, iar distanța dintre prima clasată și celelalte două echipe de pe podium e, acum, mai mare ca oricând: CFR e la 5 puncte față de locul doi și 7 puncte față de locul trei.

După un 2-0 acasă contra lui Sepsi, într-un meci ceva mai greu decât o arată scorul, CFR Cluj e marea câștigătoare a zilei. Echipa lui Dan Petrescu nu se dezminte și, după un joc generos pe terenul lui Dinamo, revine la stilul lui pragmatic, bifând al treisprezecelea meci fără gol primit! Clujenii profită de faptul că ambele urmăritoare și-au pierdut meciurile din deplasare, Craiova la Botoșani, iar FCSB la Giurgiu.

La FCSB, harababura e în toi. Un război al nervilor și al orgoliilor, nici măcar mimat, între patron, antrenor și o parte a jucătorilor. Nici rezultatele bune și, implicit, banii din cupele europene, nici lotul, categoric superior concurenței din Liga 1, nici pașii greșiți ai CFR-ului în etapele trecute nu au fost de ajuns pentru instaurarea liniștii în vestiarul și în lojele FCSB. Iar rezultatele acestei atmosfere scăpate de sub control sunt deja vizibile în clasament.

Dorit de CFR Cluj, internaționalul Alex Ioniță II pune serios umărul la victoria Astrei în fața jucătorilor lui Nicolae Dică. După 0-2 cu Astra, FCSB e la treia înfrângere consecutivă, două în campionat și una în Europa League.

D’ale noastre

„Am avut colegi de echipă care făceau injecții în genunchi, intrau pe teren și mâncau terenul. Așa procedau Rădoi sau Ghionea. Dacă Alibec nu vrea să joace, ce să-i fac? Dacă spune că nu poate, nu pot să-l oblig să joace.” – Nicolae Dică despre Denis Alibec

„Eu o să-i impun lui Dică un singur lucru: Budescu să nu mai bată cornerele. El vrea să dea numai gol din corner. Îi respect meritele, că ne-a calificat în Europa, dar asta nu înseamnă că trebuie să-și facă de cap. Îl dau afară pe Dică dacă-l mai lasă pe Budescu să bată cornere.” – Gigi Becali

„Au fost foarte multe meciuri, s-au făcut multe experimente și lucrul acesta ne-a costat. La noi totul era OK, dar de când au apărut certurile astea pe la televizor, am început să pierdem.” – Constantin Budescu

Lupta pentru „play-off”

Cu o victorie mare în fața Craiovei, revelația sezonului, FC Botoșani, vine la doar un punct de locul trei. Cu un egal acasă împotriva Timișoarei, Viitorul bate pasul pe loc, e prinsă din urmă de Astra, iar Dinamo, care poate respira din nou după succesul cu Iașiul, trage încă speranțe să prindă ultimul loc de „play-off”. Pentru asta, însă, are nevoie de un parcurs perfect în ultimele etape. Și, la fel ca în cazul FCSB, de puțină liniște prin loje și prin vestiar…

Duel în trei pentru salvarea de la retrogradare

Și în subsolul clasamentului distanțele dintre competitoare încep să ia proporții. Victorioasă cu 5-0 la Juventus, Chiajna e la 8 puncte de Sepsi și Gaz Metan. Codașă rămâne Juventus, cu 9 puncte și -25 la golaveraj.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.