Fetele s-au măsurat cu cele mai bune și au ieșit în avantaj: victoria cu Norvegia închide o rană și confirmă un drum

„Sunt foarte mândră de echipa mea, mai ales de cum a luptat, și sper ca într-o zi să învingem Norvegia. Asta îmi doresc cel mai mult”, ne spunea Gabriela “Bebe” Perianu, cu lacrimi în ochi, în decembrie 2015, când România pierdea dramatic în fața Norvegiei în semifinalele Mondialului din Danemarca.

Pentru Perianu și multe dintre colegele ei, victoria de miercuri seară, 25-20 înaintea Norvegiei – pe care trebuie să o numim în continuare cea mai bună echipă de handbal din lume – este o ultimă confirmare (dacă mai era nevoie de una) că România poate întrece pe oricine.

Iar momentul acesta ne oferă prilejul unui punct de control. Mai ales că, încântați de jocul bun și rezultatul grozav, am trecut ușor peste faptul că mandatul suedezului Tomas Ryde a ajuns la un an de zile. O perioadă bună și foarte bună, în care handbalul feminin românesc și-a atins și apoi depășit obiective. Și cele concrete – prezența la turneul final din Danemarca, apoi clasarea între primele opt echipe din lume –, dar și cele mai greu de măsurat. Lucrurile mici și discrete fără de care treburile serioase (rezultatele, clasamentele și, în fine, medaliile) nu sunt posibile.

De pildă, Ryde și Alexandru Dedu, președintele FRH, își propuneau, acum un an, să le vadă pe fete jucând handbal cu zâmbetul pe buze. Iar fetele zâmbesc mult în ultimele luni de zile. Suedezul vorbea, încă de la începutul mandatului, despre răspundere și comunicare în teren, despre sistemul lui de feedback, despre positive coaching și alți termeni care, prea des, sunt goliți de conținut: sună frumos, dar nu fac mare lucru rutina zilnică.

Numai că de echipa națională, de fetele lui Ryde, Buceschi și ceilalți specialiști din jurul lor, toate ideile s-au prins ca scaieții de tricou. Și o echipă pe care unii fani se temeau să o mai urmărească, fricoși în fața dezamăgirilor, a ajuns într-un an să fie considerată, chiar de antrenorul Norvegiei, Thorir Hergeirsson, una dintre cele mai bune din Europa: „România dă dovadă de un spirit de echipă foarte bun sub conducerea lui Tomas și poate că în acest moment este cea mai bună din Europa”, spunea celebrul tehnician islandez al Norvegiei, la capătul înfrângerii de miercuri, de la Cluj.

România nu mai învinsese Norvegia într-un meci oficial de peste 15 ani, de la acel 26-22 obținut la București, în Grupa B a unui European organizat chiar în țara noastră. Fetele se calificau atunci în semifinale, unde pierdeau un meci strâns, 24-25, în fața Ungariei (care avea să câștige ulterior și finala împotriva Ucrainei). De atunci, însă, nouă meciuri oficiale și tot atâtea înfrângeri.

Ultimele două dintre ele veniseră chiar la recentul Mondial din Danemarca (decembrie 2015), unde nordicele s-au impus mai întâi în grupe, 26-22, mai apoi în semifinala jucată la Herning, la capătul unui meci de poveste: 35-33 după prelungiri.

Această ultimă înfrângere – “meciul turneului”, așa cum l-au numit mulți specialiști – a reușit să aducă handbalului românesc, pe lângă regret, și optimism: în definitiv, să te bați de la egal cu cele mai bune și să pierzi la milimetru (unde meciul își alege învingătoarele după bunul plac) nu e un lucru atât de grav. Dimpotrivă.

Drept dovadă, imediat după dramatica înfrângere, conștiente că-n ziua lor bună se pot întrece cu oricine, fetele și-au luat fără emoții medaliile de bronz. Și chiar dacă victoriile cu Brazilia (optimi), Danemarca (sferturi) și Polonia au fost pe cât de importante, pe atât de frumoase, putem spune că tocmai o înfrângere – cea contra Norvegiei – a confirmat până la capăt că fetele lui Tomas Ryde și Costică Buceschi au reușit să formeze o echipă pe cinste.

Spus altfel, schimbarea pozitivă, spre mai bine, a handbalului românesc feminin a fost punctată perfect tocmai de înfrângerea cu adversarele învinse miercuri, în preliminariile pentru Europeanul din Suedia (decembrie 2016).

Iar acum, chiar dacă miza meciului a fost diluată de realitatea că ambele echipe se vor califica la Euro 2016 (dintr-o grupă completată de adversare comode, ca Belarus și Lituania), campioanele mondiale, europene și olimpice au devenit o nouă bornă de control: măsurat cu handbalul celei mai bune echipe din lume, am avut ocazia să vedem cum arată jocul României. Și asta cu zece zile înainte de startul turneului preolimpic din Danemarca, unde fetele caută să-și asigure prezența la Jocurile Olimpice de la Rio.

Iar jocul a arătat cum nu se poate mai bine: apărarea de la Cluj a semănat foarte bine cu cea reușită în a doua jumătate a Campionatului Mondial din Danemarca. Un zid viu, un singur organism dinamic și gălăgios (fetele comunică mult și se încurajează cu entuziasm) care se mișcă perfect din extremă în extremă și de pe șase pe nouă metri.

Apoi, atacul, cu excepția primelor minute din a doua repriză, când norvegiencele au forțat ușa căutând să reintre în meci, a funcționat și el foarte bine. Cele 10 goluri ale Cristinei Neagu demonstrează că cea mai bună jucătoare a României rămâne una dintre cele mai bune jucătoare ale lumii (probabil cea mai bună, după votul din următoarele săptămâni).

O singură schimbare importantă în dinamica jocului: bătălia intensității (obsesie mai veche a lui Tomas Ryde) a fost câștigată de România. Împotriva unei echipe ca Norvegia, care și-a adunat medaliile din ultima perioadă (15 în ultimii 15 ani, nouă dintre ele de aur) tocmai printr-o viteză și o intensitate care au sufocat, amețit și strivit voința și putința adversarelor, reușita României e cu atât mai importantă.

Sigur, trebuie spus că rezultatul meciului cu Norvegia (și al returul de duminică) trece în secund. Mai important a fost, așa cum spunea Ryde zilele trecute, ca fetele să intre în atmosfera de concurs, să joace iar la cel mai înalt nivel împreună. Și să nu se accidenteze.

Încă o dată, obiectivele au fost bifate. Și înaintea celor trei meciuri decisive cu Danemarca, Uruguay și Muntenegru, România arată tare bine. Atât de bine încât ne-am amintit cuvintele aceluiași Thorir Hergeirsson, la capătul semifinalei pe care Norvegia o câștiga în fața României. Nordicul mulțumea echipei noastre pentru o luptă și un meci fantastic și ne spunea: “Jocul echipei voastre a crescut extraordinar. Trebuie să ne temem de românce în viitor…”

Se va teme Norvegia duminică? Probabil că nu. Dar pentru prima dată după (prea) mulți ani, nici România nu are motive să se teamă.