Seară istorică pentru FCSB! Vicecampioana României bate pe Lazio, obține primul succes în fața unei echipe italiene
Ciprian Rus 16 februarie 2018Dacă cineva mai avea dubii că marile meciuri se câștigă mai întâi prin voință, mai apoi prin putință, victoria lui FCSB cu Lazio e destul de convingătoare. Cu mare ambiție și cu ceva noroc, FCSB învinge pe Lazio (1-0) și merge să își joace la Roma locul din „optimile” Europa League. Vicecampionii câștigă mai mult decât un meci, câștigă un portar în tânărul Vlad și câștigă experiență pentru jucători ca Benzar, Nedelcu, Man și Coman.
*
Programat într-o perioadă complicată atât pentru Lazio, care vine după o serie proastă în Serie A, cât și pentru FCSB, prinsă în „cleștele” derbiurilor de final de sezon regulat cu CFR Cluj și cu Dinamo, turul „șaisprezecimilor” Europa League le-a prins pe cele două echipe cu mintea în altă parte.
Asta s-a văzut și în felul în care cei doi antrenori au făcut echipele – Lazio, mai ales, a lăsat la Roma și pe bancă câteva nume sonore, printre care golgheterul Immobile și veteranul „dinamovist” Ștefan Radu, dar și Dică s-a dispensat, la o adică, de titularii Momcilovic și Teixeira, oameni de bază în începutului din 2018.
Startul de meci confirmă din plin aerul de „facultativ” al meciului, doar imnul solemn al competiției și audiența generoasă, mult peste media campionatului nostru, dând aer de Europa întâlnirii de pe „Arena Națională”.
Vreo 20 de minute le-au luat celor două echipe să se dezmeticească, timp în care și „roș-albaștrii”, și „celeștii” abuzează de pase greșite și de intrări dure la mijlocul terenului. După un avertisment răzleț al lui Budescu din lovitură liberă, în minutul 13, Lazio pare să pună stăpânire pe joc, și Caicedo are primele acțiuni la poarta tânărului Andrei Vlad, care răspunde cu o excelentă primă parte controverselor legate de titularizarea sa după transferul lui Niță la Praga.
În minutul 28, în plin forcing lazial, FCSB face o contră de manual, începută de pe flancul drept al apărării, mutată pe stânga de un exterior al lui Man, care îl găsește pe Budescu, iar acesta îl lansează „din bucată” pe Gnohere. Eddy scapă singur spre poartă, precum antrenorul său acum mai mulți ani, la celebrul „Du-te, Dică, du-te!” din Champions League, și marchează cu sânge rece, printre picioarele portarului lazial.
Până la pauză, Vlad are o nouă intervenție bună în fața lui Nani, dar FCSB nu intră la vestiare fără ca Lazio să îi dea un nou avertisment, prin Milinkovic-Savic, care trimite spectaculos în bară, cu capul, după un corner executat de Basta.
⚽️⚽️⚽️⚽️
A fourth #UEL goal of the campaign for Harlem Gnohéré and FCSB lead Lazio…
Can they keep a clean sheet? ???? pic.twitter.com/X7j83Mlwy8— UEFA Europa League (@EuropaLeague) February 15, 2018
Pe cât de anost a fost meciul în multe momente din prima repriză, pe atât de deschisă și de spectaculoasă e partea a doua, cu ocazii „la minut” la ambele porți, cu artificii tehnice de mare efect.
Inzaghi și Dică aruncă redepe în teren ce au mai bun pe bancă – Immobile, Anderson și Lulic la Lazio, Teixeira și Coman la FCSB. Venit cu întârziere la București, după ce și-a uitat actele acasă și a ratat avionul, Anderson se dovedește aerian și pe teren. Ajunge singur în fața lui Vlad, dar lovește mingea în cap și scorul rămâne 1-0. În primul sfert de oră al reprizei secunde, pentru vreo 10 minute, vicecampionii României fac, în fața unor vedete precum Caceres, Leiva, Basta sau Milinkovic, câteva minute foarte bune, demne de nivelul unei competiții europene.
Slabită fizic, cu jucători nepregătiți pentru intensitatea unui meci cu o trupă bună de Serie A, FCSB face însă un pas în spate, iar Basta are o ocazie uriașă în careu (min. 65).
Apărarea imediată rezistă dramatic, și, la fel ca în prima parte, FCSB profită de presiunea adversă pentru a lansa un nou contraactac, lansat de Teixeira până la Gnohere, care îi face paravan lui Budescu pentru o pătrundere fabuloasă în careu. Față în față cu portarul advers, „Budi” driblează larg, iese din cadrul porții și ratează astfel ocazia meciului și a unui 2-0 care ar fi dat șanse și mai bune pentru o calificare în turul următor.
După minutul 70, Lazio domină copios, Milinkovic ne iartă la o minge bună în careu, apoi, în minutul 83 FCSB are mult noroc la o ocazie antologică a lui Caceres, care se oprește pe linia porții din alunecarea care l-ar fi dus în poartă cu tot cu minge.
Caceres clears his own shot off the goal line vs FCSB. WTF ???????? pic.twitter.com/sM86ctGkEU
— Troll Football Media (@Troll__Footbal) February 15, 2018
Se termină 1-0 pentru FCSB, o victorie de ținut minte, prima în toată istoria Stelei vechi și a celei noi împotriva unei echipe din Italia. Calificarea rămâne încă departe, dar Dică și echipa lui au arătat, în ciuda suspiciunilor multora, multe lucruri bune împotriva lui Lazio. Totul se va decide la Roma, dar până atunci „roș-albaștrii” se pot concentra la marele derbi cu Dinamo, un meci la fel de important ca cel care tocmai s-a terminat.
„De cele mai multe ori când scap singur cu portarul, marchez. Mă bucur că am făcut-o și împotriva lui Lazio. Trebuie să ne preăgătim bine pentru că, deși am obținut victoria, calificarea nu e jucată.” – Eddy Gnohere
„E o senzație incredibilă, a fost o atmosferă incredibilă pe stadion. Suntem foarte fericiți. Mergem cu capul sus la Roma, să facem un meci mare, cum am făcut și azi.” – Andrei Vlad
FCSB – Lazio Roma 1-0
A marcat: Gnohere (’28)
FCSB: A. Vlad – R. Benzar, Găman, Planici, J. Morais – Nedelcu, Pintilii – Man, Budescu, Fl. Tănase – Gnohere
Rezerve: Stăncioiu, Coman, Momcilovici, Ov.Popescu, C. Tănase, Enache, Teixeira
Lazio: Strakosha – Bastos, Luiz Felipe, Caceres – Basta, Murgia, Lucas Leiva, Milinkovic-Savic, Lukaku – Nani, Caicedo
Rezerve: Guerrieri, Patric, F. Anderson, Wallace, Immobile, Lulic, Ștefan Radu
Celelalte rezultate ale serii
⚽️ RESULTS ⚽️
4⃣9⃣ goals on an awesome night of #UEL action!
What would be your dream final? ???? pic.twitter.com/VxQDDve8jV— UEFA Europa League (@EuropaLeague) February 15, 2018