Adevăratul test în Liga Națiunilor: România se măsoară cu Serbia, marea favorită a grupei. Ce-i de așteptat de la sârbi
Lead.ro 10 septembrie 2018După startul fals de acasă – un plictisitor 0-0 cu Muntenegru – echipa națională va încerca să-și dea toată măsura talentului în Serbia, contra unei echipe care a arătat foarte bine la Mondialul din vară. Orice punct câștigat pe terenul sârbilor ar aduce acasă speranțe că „tricolorii” antrenați de Cosmin Contra chiar pot mai mult decât au arătat săptămâna trecută.
*
Dacă te-ai uitat la Cupa Mondială din Rusia, atunci știi deja că Serbia are o echipă serioasă. A dovedit-o și la Mondial, unde, după opt ani lungi, a reușit să obțină din nou o victorie pe marea scenă a fotbalului. Acel 1-0 cu Costa Rica, dar chiar și înfrângerile la limită cu Brazilia și Elveția au închis mai toate rănile ultimilor ani, când, de la victoria imensă din Africa de Sud (2010) cu Germania, naționala sârbă s-a lăsat trasă în jos de tot felul de detalii extra-sportive care i-au învățat pe suporteri să nu-și pună prea multe speranțe în reprezentativa lor. Lucrurile astea au fost uitate, iar acum Serbia pregătește o frumoasă poveste în Balcani.
La 45 de ani, antrenorul Mladen Krstajic – cu calmul lui contagios – e unul dintre cei mai promițători tineri selecționeri din Europa. Gestul lui preferat e să-și coboare palmele ritmic, mereu cu o expresie de serenitate, iar răbdarea pe care-o inspiră a fost indispensabilă pentru Serbia la ultimul turneu final, unde vedeta Milinkovic-Savic a confirmat și el toate așteptările.
Serbia a început Liga Națiunilor cu o victorie măsurată în Lituania, unde Tadić (într-o formă excelentă de când s-a mutat la Ajax) a marcat un penalti și l-a ratat pe-al doilea, dar acest 1-0 n-a fost pus deloc în pericol. Serbia are un bun echilibru între exuberanța tinereții și cumpătarea maturității, și dacă mai pui lângă asta și câteva individualități ca Milenkovic-Savic, Kostic, Koralov, Mitrovic sau Matic, înțelegi de ce Serbia pornește cu prima șansă să câștige grupa României și să promoveze astfel în Divizia B a fotbalului european.
Că România este cea mai bine clasată echipă a grupei, asta spune multe despre coeficienții UEFA – cine să-i înțeleagă?
România n-a mai întâlnit Serbia din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2010 (Africa de Sud), și amintirile de atunci nu-s deloc plăcute: generația lui Mutu, Contra sau Raț a pierdut cu 3-2 acasă și cu 5-0 în deplasare, terminând penultima (înaintea Insulelor Feroe) o grupă câștigată nu de Franța, dar chiar de Serbia.
Acum, sârbii – neînvinși acasă de opt meciuri, cea mai bună serie din istoria echipei – pornesc din nou favoriți. Și chiar dacă România n-a mai pierdut nici ea din toamnă, de la acel 0-3 cu Olanda, va fi nevoie de ceva special pentru ca băieții lui Contra să scoată ceva din meciul de azi (21.45, ProTv).
Dar tocmai pentru că sarcina e atât de complicată, meciul acesta aduce cu el și o bună ocazie: Naționala are un bun prilej să arate că poate juca fotbal. Poate că-i mai simplu să joci contra echipelor pozitive, contra adversarilor care atacă și lasă ceva spații; poate vom vedea mai multă imaginație, mai multă viteză și mai mult curaj decât am văzut cu Muntenegru, zilele trecute. Altfel, n-avem decât să așteptăm importantul meci al echipei de tineret (marți, ora 19.00, contra Bosniei), în speranța că fotbalul de acolo va putea fi adus, mai bine mai devreme decât mai târziu, și la echipa mare.
Miza Ligii Națiunilor: încă o șansă pentru EURO 2020
Atenți la detalii și interesați să țină cât mai vie motivația pentru noua competiție, oficialii UEFA au ascuns o miză în formatul Ligii Națiunilor: 16 dintre echipele care nu se vor califica la capătul preliminariilor pentru EURO 2020 vor avea șansa să participe la un „play-off”, pe baza clasării lor în grupele din Liga Națiunilor. Patru echipe li se vor alătura, astfel, celor 20 deja calificate, deci România are o șansă în plus să prindă „Europeanul” la care este co-organizatoare chiar și cu un loc 2 în grupa de Liga Națiunilor.
Uite tot ce trebuie să știi despre formatul Ligii Națiunilor.
Programul echipei naționale
Lituania – România, 11 octombrie
România – Serbia, 14 octombrie
România – Lituania, 17 noiembrie
Muntenegru – România, 20 noimebrie
Lotul României
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 52/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)
Fundași: Romario Benzar (FCSB, 13/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 3/1), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 28/0), Mihai Bălașa (FCSB, 5/0), Alin Toșca (PAOK Salonic, 13/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 Club Sportiv, 4/0)
Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege, 11/1), Tudor Băluță (FC Viitorul, 1/0), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 4/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 36/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 6/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 23/8), Constantin Budescu (Al-Shabab, 12/5), Alexandru Maxim (Mainz, 30/2), Alexandru Mitriță (U Craiova 1948 Club Sportiv, 4/0)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 24/6), George Țucudean (CFR Cluj, 5/1), Denis Drăguș (FC Viitorul, 0/0)
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni