Râmnicu Vâlcea o mai învinge o dată pe CSM, e decisă să-și joace cu ambiție rolul de David în luptă cu Goliat

„E vremea revanșei!“, și-au spus campioanele de la CSM acum câteva zile, înainte ca adversarele de la SCM Râmnicu Vâlcea să pornească spre București. La precedenta lor vizită în Polivalentă, la final de august, ele reușeau să treacă cumva de marile favorite și să câștige Supercupa României – în ceea ce mulți au numit atunci marea surpriză a handbalului feminin din ultimii ani.

Dacă victoria aceea a fost pusă pe seama începutului de sezon – prea devreme pentru ca CSM să-și așeze acest nou Dream Team în teren – izbânda de marți seară va fi fără pată: un 22-19 în care Vâlcea a fost echipa mai curajoasă și mai agresivă; un meci în care tinerele portărițe Yuliya Dumanska și Diana Ciucă au fost mai inspirate decât mult mai experimentatele Paula Ungureanu și Jelena Grubisic; în fine, un joc în care atacul lui SCM a fost mai inventiv, mai fâșneț și mult mai eficient decât atacul CSM-ului. Vorbim aici de aceeași formulă – mai puțin Andrea Lekic, învoită câteva zile pentru o misiune olimpică la Buenos Aires , unde România excelează la Jocurile Olimpice de Tineret – care, cu numai câteva zile în urmă, a dat 36 de goluri lui Ferencvaros, într-un debut solid de Liga Campionilor.

Venită în acest moment în care jucătoarele CSM-ului declarau că „suntem într-o formă bună și o să fie și mai bine“, reușita vâlcencelor capătă mai mare greutate. La fel de important, victoria aceasta o anunță pe Râmnicu Vâlcea – chiar dacă suntem abia în etapa a cincea – ca principală (și puternică) adversară a CSM-ului în actualul sezon. 

Asta îți vor spune și puținii oameni veniți în Sala Polivalentă la o oră (17.30) mai degrabă nepotrivită. În uralele micuței galerii vâlcene, în gălăgia vuvuzelelor puse la treabă de câteva fetițe neobosite, aduse la sala de părinți, CSM București n-a dat senzația niciun moment că are răpsunsuri în fața energiei fetelor de la Vâlcea.

În vreme ce Iryna Glibko (foto sus), fostă jucătoare a CSM-ului între 2013 și 2015, a fost la înălțime – nouă goluri și alte câteva angajări superbe pentru pivot sau extreme -, Cristina Neagu (doar două goluri, unul singur din acțiune), Amanda Kurtovic și Elizabeth Omoregie sau Dragana Cvijic au prins, toate în același timp, una dintre puținele lor zile slabe. De fapt, nimeni de la CSM nu a jucat prea bine (chiar și poarta a început să meargă abia în ultimele 20 de minute), dar ăsta poate fi un compliment pentru SCM, care începe să arate ca o urmașă demnă de faima Oltchimului.

Încurajate de agitatul Florin Pera de pe bancă, jucătoarele de la Vâlcea s-au instalat la conducerea jocului încă de la început și, după șapte minute în care au primit un singur gol, l-au obligat pe Magnus Johansson să ceară primul timeout pentru CSM. De pomană. Campioanele ba n-au reușit să-și facă loc spre poarta adversă, ba au găsit-o acolo pe zgârcita Dumanska. Fosta jucătoare a Craiovei, cu care a câștigat Cupa EHF sezonul trecut, arată o formă încurajatoare cu doar câteva săptămâni înaintea Europeanului din Franța, iar faptul că CSM a marcat doar șase goluri în primele 25 de minute i se datorează și ei.

Vâlcea a stat mai mereu la trei sau patru goluri distanță, în vreme ce dincolo, la CSM, absența lui Lekic s-a văzut mai mereu. Fără ideile ei, coordonarea a rămas în grija lui Omoregie sau Neagu, dar ambele vor căuta să uite rapid ziua asta.

O handbalistă care nu va uita prea curând meciul este Diana Ciucă, portărița naţionalei de tineret a României, cea care a apărat cinci aruncări de la 7 metri marți seară, reușind să le frustreze pe Neagu, Kurtovic şi Radicevic. Că una dintre intervenții a venit chiar la 18-16, când CSM încerca din răsputeri să forțeze revenirea din ultimele șapte-opt minute, asta o va bucura și mai tare pe Diana, al cărui nume a fost îndelung scandat de suporterii vâlceni – parcă și ei luați puțin prin surprindere de însemnătatea acestui moment: să fie Vâlcea favorită la titlu? 

Contează mai puțin acum. Mai important este ca Vâlcea, Corona Brașov și chiar echipele de la Buzău, Craiova, Baia Mare sau Zalău (orașe care iubesc handbalul de ani buni) să-și continue ascensiunea. Creșterea lor va însemna și creșterea – nu doar în valoare, dar și în popularitate – campionatului intern. Pentru ca handbalul românesc să trimită din nou două echipe cu speranțe de Final 4 în Liga Campionilor, rolul lui David trebuie jucat tot mai bine. Asta indiferent de forma sau dispoziția lui Goliat.

Fotografii: Sabin Malisevschi / Sport Pictures