România – Croația | Avânt în prima parte, concentrare și control după. Cu ambele combinate, România lui Mirel Rădoi poate visa la mult mai mult
Ciprian Rus 18 iunie 2019(San Marino)
Jucat pe o căldură caniculară, meciul acesta cu Croația a început fără obișnuita perioadă de tatonare de 15-20 de minute. La cât de încins era gazonul din Seravalle, jucătorii nici nu mai aveau nevoie de încălzire!
S-a jucat deschis din primul minut, parcă prea deschis pentru acest nivel, iar rezultatul din minutul 20 spune totul despre prima parte: 2-1 pentru România, mai activă, mai speculativă și mai inspirată în startul de meci.
La 2-0, în minutul 15, meciul părea simplu pentru România, numai că o greșeală a lui Ianis Hagi, prea euforic și prea încrezător în el după golul marcat, a pus paie pe foc în cazanul de pe „San Marino Stadium”. Croații au avut câteva perioade bune, dar România a rezistat datorită axului ei central, care a jucat ireproșabil. Radu, fundașii centrali Nedelcearu și Pașcanu, închizătorii Băluță și Cicâldău și Pușcaș, în față, au dus greul unui meci în care cei trei din spatele vârfului, talentații Ivan, Hagi și Man și-au permis luxul unui joc relaxat și creativ, cu toate inexactitățile de rigoare, care au prelungit stresul numeroasei galerii românești până dincolo de minutul 60.
Chiar și la 2-1, însă, băieții lui Mirel Rădoi au jucat impecabil tactic, un joc rapid, dezechilibrant, pe contraatac, care a făcut ravagii în apărarea adversă. Doar pripeala oamenilor noștri din față a făcut ca meciul să nu fie jucat încă de la pauză.
„Jucăm fantastic, păcat de golul primit, pentru că, altfel, facem un meci excelent”, spunea, la pauză, Adi Ilie, pe culoarele răcoroase de sub tribuna oficială, încrezător în victoria României. Nasul „Cobrei” a funcționat perfect. România a ieșit mult mai stăpână pe ea de la cabine, a ținut mai bine de indicațiile tactice ale lui Mirel Rădoi și nu s-a mai expus în apărare.
Cu banda dreaptă trezită din caniculă și cu un mijloc fără greșeală, cu mai multe pistoane decât până la pauză, România s-a dezlănțuit și și-a descoperit, astfel, adevăratul potențial. Cu avântul din prima parte și cu concentrarea de după pauză, România U21 chiar își permite să viseze la mai mult!
Înaintea meciurilor cu Anglia și Franța, ne uităm puțin la jocul arătat de acești tineri care promit să ne ofere o vară frumoasă:
Radu
Intervenție vitală în prima parte, apoi sigur pe el în toate intervențiile de rutină. O altă paradă fantastică pe final de meci, care a ridicat în picioare tot stadionul.
Manea
Multe scăpări, a intrat extrem de greu în meci, acuzând, parcă, absența de la ultimele acțiuni ale trupei U21. S-a remarcat abia după lăsarea umbrei, de prin minutul 60, și a încheiat jocul cu o pasă de gol pentru nou-intratul Petre.
Nedelcearu
Atent, a respins tot ce a venit pe sus pe partea lui, deși juca primul său meci cu masca pe figură. Om-cheie în trupa lui Rădoi.
Pașcanu
Foarte precis, foarte concentrat, a luat un galben în prima parte la singura fază când și-a scăpat omul din marcaj. Impecabil și în repriza a doua, a jucat cu nivel și atitudine de senior, deși nu a debutat încă la echipa mare.
Ștefan
Extrem de muncitor, a arat pe partea stângă. Parcă mai sigur pe el în atac decât în în apărare.
Băluță
Omul cu echilibrul în prima parte. Numeroase intercepții în situații-limită, faze bune în atac, șuturi curajoase și un gol marcat după a mia recuperare și după ce a dovedit un sânge rece demn de un mare atacant. Ce să-i ceri mai mult? Merita și el jumătate din premiul de om al meciului primit de Pușcaș.
Cicâldău
Sacrificat cu marcajul în zona lui Halilovic, și-a arătat calitățile ofensive în câteva cazuri. Un meci foarte solid făcut de Alex, cu multe reușite tehnice și în spate, și în atac.
Man
A intrat mai greu în joc, în partea a doua a devenit mai sigur pe el, a ținut bine de minge și a scos câteva lovituri libere foarte utile.
Hagi
Gol entuziasmant, greșeală la reușita lor de 1-2, câteva pase geniale pentru colegi, câteva contre ratate, dar și câteva drinblinguri de mare efect: Ianis a făcut de toate în meciul de la San Marino, pe terenul pe care tatăl lui a marcat în urmă cu mulți ani.
Ivan
A tras de el pentru a strânge pe partea lui Ștefan și a părut mai puțin proaspăt în față, unde s-a înecat la mal de câteva ori.
Pușcaș
Cel mai bun om în prima parte, și-a dominat rivalii în jocul cu spatele la poartă, s-a oferit util la fiecare fază de atac și a fost implicat în majoritatea acțiunilor periculoase de atac. A fost declarat omul partidei de către organizatori.
Foto: UEFA Euro U21/Twitter
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni