Simona Radiș și Ancuța Bodnar: „Avem de ce să fim fericite, ducem acasă o medalie olimpică. Nu sunt multe, cu atât mai mult trebuie să le apreciem – chiar sunt prețioase!”

Ciprian Rus 1 august 2024
Fast
Împarte cu alții acest articol

Corespondență Lead.ro de la Paris

La câteva momente după ce au primit medaliille lor de argint, Ancuța Bodnar și Simona Radiș erau încă foarte emoționate. La finalul cursei, au plâns. Și pentru că și-ar fi dorit aurul, dar mai ales pentru a se descărca. Au avut un an complicat, dar au reușit – și prin medaliile de argint de aici – să facă din el un an cât mai bun.

„A fost o cursă foarte grea, așa cum ați văzut. A fost dificil astăzi, dar am dat absolut tot ce am avut și ce n-am avut. Am luptat până la ultima lovitură și plecăm acasă cu o medalie de argint. Sunt mândră de noi că am încheiat așa un an foarte greu, mai greu decât ați putea crede, și îl încheiem cu capul sus. Vorbim aici de proba de dublu. Rămânem concentrate în continuare, fiindcă, așa cum știți, urcăm în barca de opt, urmează o finală fantastică și acolo! Și avem motivația necesară cu toate să schimbăm culoarea medaliei”, ne-a spus Simona.

Întrebată dacă lacrimile de la final au fost de bucurie sau de descătușare, Ancuța a spus:

„Sunt lacrimi amestecate, dar, cum a spus și Simo, ne bucurăm foarte mult de acest rezultat, pentru că vine după un an foarte, foarte greu.”

„Au fost lacrimi de eliberarea emoțiilor”, a completat-o Simona. „Nu este simplu, este o competiție olimpică, se adună foarte multe în sufletul și în mintea unui sportiv. Noi cărăm foarte multe pe umerii noștri, doar noi știm cât putem duce. Și când punem punct unei astfel de curse, unei astfel de competiții, trebuie să ne eliberăm, indiferent de rezultat.”

Dacă au simțit presiunea faptului că aveau un aur olimpic de apărat? Și ce a făcut diferența într-o finală în care multă lume aștepta aurul de la ele?

Și noi ne doream aur, vă dați seama. Dar viața de sportiv are urcușuri și coborâșuri. Trebuie să învățăm să fim fair play, să jucăm corect și să respectăm adversarii. Astăzi, adversarele noastre au reușit să fie mai puternice și să ne învingă pe finish. Nu suntem triste, așa cum spuneam. Nu știu dacă presiunea a avut un efect asupra noastră. Poate ne-a luat puțin din bucurie, fiindcă nu am fost, poate, la așteptările spectatorilor. Nu se poate schimba trecutul. Dar noi trebuie să privim spre viitor, avem de ce să fim fericite, este una dintre medaliile olimpice pe care le vom duce în țară. Nu sunt multe, cu atât mai mult trebuie să le apreciem – chiar sunt prețioase!

În final, Ancuța și Simona au spus că se bucură mult pentru rezultatul băieților, aur la două vâsle: „Este un rezultat istoric pentru România, nu putem decât să fim fericite!”

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories