Gimnastica românească pornește pe un nou drum. Ce va putea schimba Andreea Răducan de la șefia Federației?

La un an de la cel mai greu moment al gimnasticii românești – absența de la Jocurile Olimpice din competiția pe echipe – , sportul care a adus României cele mai multe medalii olimpice trece printr-o schimbare importantă. Vineri, Federația de Gimnastică își alege un nou președine, iar singura candidată e Andreea Răducan, campioană olimpică în 2000, la Sidney.

Deși inițial anunțase că va candida și el pentru un nou mandat – al patrulea –, deja fostul președinte Adrian Stoica a anunțat recent că a decis să se retragă și să lase locul generațiilor următoare “să crească și să se afirme”.

“Deși am primit multe propuneri de la membri afiliați de a continua încă un mandat, cu mulțumire pentru acestea, am decis că este timpul pentru ca generația tânără să se implice. După 20 de ani în Federația Internațională de Gimnastică, unde am activat ca Președinte al gimnasticii masculine, după 42 de ani în Federația Română de Gimnastică, între care, în ultimii 25, am ocupat pozițiile de Secretar General și Președinte, mă uit în urmă cu împlinire și recunoștință pentru că am reușit, alături de o mână de oameni cu suflet, în ciuda tuturor provocărilor tranziției societății românești, să rămânem în elita mondială și atunci când nimeni nu credea că mai este posibil”, spunea Adrian Stoica.

În martie, l-am întrebat pe Stoica despre progresele făcute în lunile care au trecut de la momentul Rio și despre planurile de viitor, dar n-am primit multe răspunsuri concrete. Prioritatea, în acel moment, era organizarea Campionatelor Europene de la Cluj.

Și într-adevăr, din punct de vedere al organizării, Europenele de la Cluj au fost un succes; iar asta s-a datorat și viitoarei președinte a Federației, Andreea Răducan, care a muncit în spatele reflectoarelor, împreună cu Mariana Bitang, ca să se asigure că totul iese bine.

Dar acest succes, chiar dacă a mai estompat din amărăciunea ultimului an, n-a șters-o, ci doar a amânat nevoia găsirii unor soluții. Imediat după terminarea campionatului scriam că, deși România și-a depășit obiectivul, obținând patru medalii, acestea au venit de la aceiași gimnaști care au dus duc greul în ultimii ani – Larisa Iordache, Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu, ultimii doi în vârstă de 29, respectiv 36 de ani. Și chiar dacă toți trei își propun să ajungă și la Tokyo 2020, nimic nu e sigur în gimnastică.

Așa că grija pentru viitor rămâne, iar ea a fost întărită de evenimentele din ultima perioadă. Întâi, decizia părinților Oliviei Cîmpian, una din tinerele gimnaste de perspectivă, de a părăsi cantonamentul de la Deva pentru a se antrena în Ungaria. Acolo „există o altă abordare față de sportivii de performanță”, declara tatăl Oliviei, fost fotbalist în Ungaria, adăugând că va încerca să obțină cetățenie maghiară. Olivia are 16 ani și a făcut parte din echipa care a cucerit bronzul la Campionatele Europene de junioare din 2016, iar anul acesta a debutat la senioare, la Cluj. Acolo, cuprinsă de emoții și cu o durere la cot pe care a ascuns-o, a căzut de la paralele și s-a clasat pe 23 în finala la individual compus. Antrenorul Nicolae Forminte spunea după concurs că și ea, și Ioana Crișan, pot mai mult, dacă își depășesc emoțiile, adăugând că „nu avem gimnaste pe care să le putem pierde”. Astfel că decizia Oliviei de a concura pentru o altă țară a accentuat sentimentul de îngrijorare.

Apoi, participarea României la FOTE a adus aceleași rezultate mixte ca în ultimii ani: o evoluție cu ezitări în calificări a plasat România pe locul 10, în urma unor țări cu mai puțină tradiție în gimnastică, precum Georgia sau Elveția, urmată de sclipirea Denisei Golgotă, campioană europeană la junioare, care a câștigat o medalie de argint la sărituri.

În tot acest context, Andreea Răducan nu va avea o misiune ușoară. Problemele care au adus gimnastica în momentul dificil prin care trece azi sunt profunde și, așa cum nu sunt responsabilitatea unui singur om, nici soluția salvatoare nu va putea veni de la un singur om. Probabil că nici nu există o soluție salvatoare.

Așteptările vor fi însă mari, așa cum sunt și de la noua echipă de la conducerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Dar ce poate aduce fosta gimnastă, pe termen scurt, acestui sport atât de iubit de români, ar putea fi o comunicare mai bună, un nivel mai mare de transparență și o gestionare mai bună a situațiilor de criză. Și promisiunea că va aborda noua provocare cu aceeași hotărâre de a depăși orice obstacol cu care ne-a obișnuit atât ca sportivă, cât și în viața de după sport: „Ce poate să fie mai greu decât anii petrecuți în sălile de antrenamente și cantonamente?”, ne spunea acum un an.

„Te gândești: eu, prin propriile forțe, am reușit să devin cea mai bună din lume. Sigur, te ajută antrenorii, pregatirea, dar când ești în concurs, de tine depinde să-ți faci treaba cât poți tu de bine. Or, dacă eu am fost în stare să ridic o sală în picioare și pentru performanța mea să cânte imnul, cum să nu pot face altceva? Nici nu pot să concep. Ideea e doar să vrei cu adevărat.”