UPDATE | România ia șase medalii la Europenele U21, tenisul de masă merge bine!
Ciprian Rus 8 martie 2020UPDATE:
România a încheiat cu două medalii de aur Campionatele Europene U21 de tenis de masă de la Varazdin, din Croația, după ce Rareş Sipos și Cristian Pletea au devenit campioni în proba de dublu masculin. Cei doi au câștigat finala cu 3-1 (7-11, 11-7, 11-9, 11-9) în fața sportivilor Andrei Putuntica și Jiri Martinko. Cristian Pletea a cucerit, astfel, a doua sa medalie de aur de la Euro U21, după cea obținută la dublu mixt, alături de Adina Diaconu.
Tot duminică, în ultima zi a competiției din Croația, Andreea Dragoman și Rareș Șipoș au devenit vicecampioni europeni în probele de simplu, feminin și masculin. Andreea a pierdut cu 2-4 în fața franțuzoaicei Prithika Pavade, în vreme ce Rareş a fost învins de rusul Vladimir Sidorenko, scor 1-4.
Sportivii români au cucerit, astfel, șase medalii la Campionatul European U21, două de aur, două de argint și două bronz, punctând în clasamentul medaliilor cu patru din cei opt sportivi deplasați în Croația.
Știrea inițială:
Echipa de dublu mixt a României – formată din Adina Diaconu și Cristian Pletea – a câștigat aurul Campionatului European U21 la tenis de masă, găzduit de Croația, în localitatea Varazdin, între 4 și 8 martie. Această nouă medalie europeană de aur la U21, după cea obținută anul trecut chiar de Adina Diaconu, care câștiga titlul la simplu la Gondomar, în Portugalia, e încă o dovadă că tenisul de masă continuă să producă talente și performanțe excelente, un caz rar în sportul românesc al ultimelor trei decenii.
La Varazdin, Diaconu și Pletea au avut parte de câteva meciuri pe muchie de cuțit, cum au fost „sfertul” contra germanilor Tobias Hippler și Franziska Schreiner, încheiat 3-2 (11-9, 11-8, 7-11, 6-11, 11-8) sau finala de sâmbătă seara contra lui Bastien Rembert și Nolwenn Fort, tot 3-2 (11-7, 2-11, 11-9, 6-11, 11-8).
Tot ieri, Adina Diaconu a obținut și o medalie de bronz, alături de Andreea Dragoman, în proba de dublu feminin.
Reprezentată în Croația de opt sportivi – Cristian Pletea, Rareș Șipoș, Bogdan Sîngeorzan, Paul Mladin, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Tania Plăian și Elena Zaharia – antrenați de Viorel Filimon și Ionuț Seni, România are șansa unor noi medalii duminică, în ultima zi a competiției.
La simplu feminin, Adina Diaconu are șansa să își apere aurul de anul trecut. S-a calificat în semifinale, acolo unde o va întâlni pe Prithika Pavade (Franța), duminică, de la ora 11:50. Înaintea ei va intra în competiție, tot în semifinale, Andreea Dragoman, care va juca cu Christina Kallberg (Suedia), de la ora 11:00.
La simplu masculin, Rareș Șipoș e și el în semifinale, unde îl așteaptă întâlnirea cu Laurens Devos (Belgia), duminică, de la ora 12:40. La dublu masculin, Cristian Pletea și Rareș Șipoș sunt în finală, deci au deja argintul asigurat. Vor juca împotriva lui Andrei Putuntica (Republica Moldova) și Jiri Martinko (Cehia), duminică, de la ora 16:45.
**
E îmbucurător că generația tânără are rezultate excelente la un sport la care și seniorii arată (în continuare) foarte bine: suntem campioni europeni pe echipe, la feminin, și deținem medalia europeană de argint, la masculin, prin Ovidiu Ionescu, care e și vicecampionul mondial de la dublu în 2019.
Cristian Pletea a câștigat, la final de 2018, medalia de bronz la Mondialele de tineret, în vreme ce echipa de cadete – cu Elena Zaharia, Luciana Mitrofan, Irina Rus și Ioana Sîngeorzan – a câștigat titlul european vara trecută, la Cluj.
Echipele de juniori și junioare au obținut, tot atunci, medaliile europene de bronz. Adina Diaconu (19 ani) este campioana europeană la U21 în 2019, a 13-a ei medalie de aur până aici. Tot la Europenele de Tineret din primăvara lui 2019, România a mai obținut alte două medalii de bronz, prin Rareș Șipoș și Tania Plăian, în probele de simplu.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni