„Am fost doar un copil care a visat să facă o poză cu tine”. Cum se măsoară moștenirea Cristinei Neagu

„E idolul meu, e așa greu”, le spunea Đurđina Jauković unui grup de fani CSM București la finalul ultimului meci oficial al Cristinei Neagu. Jauković a venit la CSM vara trecută, dar i-a fost colegă Cristinei și la Buducnost, unde interul României a jucat între 2013 și 2017. Era o jucătoare tânără din Muntenegru, care juca pe același post cu una din cele mai bune handbaliste din lume, și a fost impresionată de deschiderea cu care aceasta dorea să împărtășească din experiența ei.

„Când era la Buducnost am întrebat-o dacă pot să stau pe lângă ea, să vorbesc cu ea despre handbal, și stătea câte o oră cu mine să-mi ofere sfaturi despre ce să fac pe teren. Dar am învățat de la ea și cum să fii un om bun, asta e cel mai important pentru mine. Pentru că handbalul va trece, lumea nu-și va aduce aminte de medalii, dar își vor aminti de ce fel de om a fost.”

Handbalista muntenegreană nu-și arată de obicei emoțiile, dar ziua de 18 mai, când a jucat ultima oară alături de idolul ei, a fost una grea. „Nu știu cum e pentru ea, dar pentru mine e un mix de emoții. Sunt mândră că sunt aici în ultimul ei sezon, și primul meu sezon în Liga Campionilor am fost în echipă cu ea, dar e și tristețe că nu va mai fi aici. Sigur că ne vom aminti mereu de ea, dar cred că handbalul nu va fi la fel fără ea.”

Ce a însemnat handbalista româncă pentru ea? „Pentru mine, cel mai important că e un om atât de bun, asta respect foarte mult. A fost idolul meu, felul în care s-a purtat și pe teren, și în afara terenului. Ne-a susținut mereu, a fost un lider cu adevărat și un exemplu pentru toată lumea despre cum să te porți în viață. A fost mereu cu picioarele pe pământ, mereu m-am simțit în largul meu să merg la ea, să-i pun întrebări. Pentru mine, e una din cele mai bune.”

Când se gândește la moștenirea pe care cea mai bună jucătoare a României o lasă, se gândește în primul rând la sălile pline pe care CSM-ul le-a avut în acest ultim sezon. „Am glumit cu ea că sezonul viitor nu vom mai avea săli atât de pline, cred că mulți au venit pentru ea. Cred că impactul ei în handbal se vede în viața copiilor, care sigur o urmăresc, mulți au început să joace datorită ei. E cu adevărat un exemplu și cred că nu doar România, ci întreaga lume trebuie să fie mândră de ea și să-i ofere respect.”

Combustibil pentru visuri tinere

Unul din copiii care au ajuns la handbal datorită ei e Teodora Damian. Născută în satul mureșan Războieni, a crescut într-o familie de pasionați și practicanți care vorbeau despre și urmăreau mult handbal acasă. Așa a descoperit-o, la trei ani, pe Cristina. Le auzea pe surorile sale strigând „Hai, Narcisa!” și „Hai, Elisei” la meciurile Oltchimului și a început să strige și ea în fața televizorului: „Hai, Neagu!”

De atunci, interul stânga a jucat un rol important în parcursul tinerei. A inspirat-o, a motivat-o, i-a arătat ce e posibil. La meciurile la care o duceau părinții își scria „Neagu” cu roșu pe frunte, flutura un tricolor mic cu numărul 8 și îi sărea în brațe de fiecare dată când o vedea. Colecționa poze și autografe, pe tabletă avea screensaver cu ea și, înainte să învețe să numere, credea că 8 se citește „Neagu”.

La nouă ani, mama a dus-o la Campionatul Mondial din Danemarca, unde România a câștigat medalia de bronz, iar Neagu a fost cea mai bună marcatoare și jucătoare a turneului. N-a fost ușor financiar, mi-a povestit mama ei atunci, dar s-a bucurat că și-a ascultat instinctul de-a face totul pentru visul fiicei de-a fi handbalistă și că a ajutat-o să-și vadă idolul într-un moment de apogeu al carierei. „Copila asta a mea a venit de acolo cu o încărcătură emoțională care cred că o să-i ajungă drept combustibil pentru multă vreme.”

Teo s-a întors acasă și a continuat să se antreneze. Seara adormea uitându-se la golurile Cristinei și visa să joace cândva alături de idolul ei. Spera să apuce să o prindă la echipa națională, sau măcar să fie pe același teren ca adversare. Și-a îndeplinit visul pe 20 aprilie, când CSM a jucat la Minaur Baia Mare, echipa unde Teo joacă, la 18 ani, coordonator de joc. Primul ei sezon în Liga Florilor e ultimul din cariera Cristinei Neagu.

Au făcut multe poze împreună de-a lungul timpului: Teo în tribună, Cristina pe teren. Acum, Teo a așteptat-o la vestiar pentru încă una, după primul și ultimul meci în care au fost adversare, purtând amândouă numărul 8 pe spate.

„Românca noastră strălucitoare”

Tot după meciul de la Baia Mare a așteptat-o la vestiar o altă jucătoare, fosta colegă de la echipa națională, portarul Yulia Dumanska. Cu emoții, a rugat-o să facă o poză, pe care a postat-o apoi pe Instagram, alături de prima lor fotografie împreună când Cristina era la Oltchim, iar Yulia avea 14 ani. „Am fost doar un copil care a visat să facă o poză cu tine”, i-a scris Yulia. „În cele din urmă, s-a întâmplat în 2011 și am fost cea mai fericită fată din lume. Cinci ani mai târziu, nu mi-a venit să cred că voi fi colega ta în echipa națională a României și că voi putea să mă antrenez, să joc și să învăț de la cea mai bună jucătoare din lume. Îți mulțumesc, Cristina. A fost o onoare să joc alături de tine. Ești pur și simplu cea mai bună.”

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by 𝐘𝐮𝐥𝐢𝐲𝐚 𝐃𝐮𝐦𝐚𝐧𝐬𝐤𝐚 (@yuliya_dumanska)

De când și-a anunțat retragerea, a primit multe astfel de mesaje. De la jucătoare din România sau din străinătate, care i-au spus că sunt mândre că au jucat handbal în era ei. I-au spus că e cea mai bună, că handbalul jucat de ea a fost magic și  a părut atât de ușor, că le-a inspirat, că moștenirea ei va trăi pentru totdeauna în inimile celor care au admirat-o. Jucătoare legendare ca Nora Mork, Bella Gullden, Veronica Kristiansen, Sandra Toft sau Camilla Herren i-au lăsat emoji-uri cu goat.

„Mereu te-am privit cu admirație că ești românca noastră strălucitoare”, i-a scris o colegă de generație. „Când eram mică mă uitam la videouri cu tine pe YouTube, încercând să învăț de la cea mai bună. Nu mi-am imaginat niciodată că într-o zi voi avea șansa să joc în aceeași echipă cu tine”, i-a spus Inger Smits, colegă la CSM în ultimul sezon. „Voi ține mereu minte când te-am văzut pentru prima oară: în Franța, în meciul din sferturi dintre Franța și România, când tu, de una singură, ne-ai învins pe teren propriu. În ziua aceea am știut că s-a născut o stea”, i-a spus Siraba Dembele.

„Ne-a arătat în multe feluri că se poate”

Moștenirea Cristinei Neagu va trăi mai ales în inimile suporterilor. A celor pe care i-a bucurat cu golurile și victoriile, dar mai ales cu felul în care a luptat, și pe teren și în afara lui. A celor cărora le-a arătat că poți fi cea mai bună din lume, indiferent de unde vii. Că poți să ajungi în vârf și să revii acolo după fiecare nouă provocare – cât timp nu renunți, cât timp crezi, cât timp oferi totul.

Alice avea 10 ani când a văzut-o prima oară jucând, și a fost convinsă că știe să zboare. „Mi se părea incredibil ce făcea, sărea ca și cum nu ar fi fost absolut nimeni și nimic în fața ei, ca și cum ar fi fost cel mai natural lucru de pe pământ”, scrie Alice într-un text despre ce-a învățat de la cea care i-a devenit atunci, pe loc, model. „Copilul de 10 ani a început să admire atât de multe lucruri la eroina ei, iar în 2010, când ea a devenit pentru prima oară cea mai bună jucătoare a lumii, și-a promis că o să lupte, la fel ca modelul ei, pentru toate visurile sale.”

Pentru Alice, iubirea pentru Cristina și pentru handbal a mai făcut ceva important: a apropiat-o de mama ei în anii complicați ai adolescenței. „În tumultul ăsta de emoții, de contradicții, de certuri, aveam mereu ceva care era doar al nostru — să ne uităm împreună la handbal, oricât de supărate eram una pe alta. Cred că asta, printre alte lucruri, ne-a schimbat pentru totdeauna relația. Cred că pasiunea pentru handbal, pe care am descoperit-o datorită mamei, ne-a făcut să găsim întotdeauna un refugiu.”

„A fost un model de perseverență și muncă, ajungând din nou la cel mai înalt nivel după cele mai grele încercări prin care poate trece un sportiv”, mi-a spus și Bogdan, un suporter vâlcean. „Este ambasadoarea unui sport care în România nu beneficiază întotdeauna de atenția pe care o merită, dar Cristina a schimbat asta. Datorită ei, mulți tineri din țară sau din străinatate au ales să joace handbal și să aspire la valorile ei, iar asta a ridicat nivelul competițional general. A pus România pe harta handbalului mondial, iar asta este un lucru deosebit, mai ales într-o eră în care competiția este extrem de puternică. Pe lângă performanțele sale impresionante, Cristina a avut o influență uriașă asupra dezvoltării handbalului feminin în România și nu numai.”

După ultimul meci jucat în sala Traian, o altă suporteră a ținut să-i mulțumească pentru lecțiile personale pe care le-a învățat de la ea: „Din partea mea nu e o întrebare, ci un mare mulțumesc pentru lecțiile pe care ni le dai. Una dintre ele a fost atunci când ai fost întrebată cum ai reușit să treci peste atât de multe momente grele și ai spus ceva foarte frumos, care pe mine personal m-a ajutat: că dacă nu aș fi reușit să trec peste momentele grele, nu aș fi reușit să mă bucur de momentele frumoase care au urmat. Mi s-a părut încurajator pentru toți cei care trec prin momente grele.”

„Ce am învățat de la ea e perseverența, curajul, am învățat că se poate”, mi-a spus și Florentina, voluntară la meciurile CSM-ului din București. „Ne-a arătat în multe feluri că se poate. Chiar dacă poate am fost uneori dezamăgiți de rezultate, dar cred că a dat tot ce-a putut de fiecare dată; sunt convinsă că a dat tot ce-a putut, s-a văzut asta.”

La ultimul meci din campionat, Florentina a fost cea care a ridicat tricoul cu numărul 8, care va rămâne suspendat în tribuna Sălii Polivalente, și a emoționat-o să aibă „o foarte mică contribuție la istorie”. „Eu chiar o simt ca finalul unei ere”, spune despre retragerea celei mai importante handbaliste din istoria României. „Și cred că e și începutul unei alteia. Sunt ferm convinsă că n-o să fie departe de handbal, asta e speranța mea. Ea n-a zis nimic, dar sper că va fi într-un fel sau altul aproape de handbal în continuare.”

Și Angela Pop, lider al galeriei, speră că, după un timp, va găsi drumul înapoi spre handbal: „Merită o vacanță lungă, dar handbalul românesc are nevoie de ea și mi-o doresc înapoi în handbal. Eu sper să se întoarcă, sper să nu poată fără handbal.”

Moștenirea nemăsurabilă

Ce lasă în urmă o jucătoare precum Cristina Neagu? „Pentru noi, cei care am urmat-o atât de mulți ani, lasă atât de multe turnee, avem atât de multe amintiri cu ea. Și lasă, în primul rând, ceva ce România a avut de foarte puține ori: elită, un sportiv de geniu, amintiri, o legendă. Este o legendă și avem atât de puțini sportivi care au ajuns acolo sus. Cu retragerea Cristinei s-a încheiat un capitol, o generație, dacă ne uităm puțin în urmă. Ea este ultima din acea generație”.

Mai lasă în urmă și speranța că atât ea, cât și generația aparte din care a făcut parte, au deschis un drum ce va putea fi urmat și de viitoare jucătoare care-și vor scrie propriile povești, inspirate de tot ce au văzut, au trăit, au auzit în anii cei mai buni ai handbalului feminin românesc. „România este o țară care a dat foarte mulți sportivi în handbal, avem oameni extraordinar de talentați și eu cred că România are potențial. Am văzut tinere, am văzut ce vine din spate, au modele precum Cristina, precum Crina, precum Mica Brădeanu”, mai spune Angela.

E și gândul Florentinei când se gândește la moștenirea Cristinei: „Mă uit la toți copiii, la toate fetițele pe care le văd aici, cred că le dă curaj, cred că le inspiră și cred că a ridicat ștacheta foarte sus și sigur mai vine ceva din urmă”.

Dincolo de impactul handbalistic, ce contează cu adevărat la finalul unei astfel de cariere sunt ecourile individuale, personale, cele care au atins inimile și viețile celor care au iubit s-o privească. E o moștenire nemăsurabilă, dar poate cea mai valoroasă. „E fascinant cum poți învăța atât de multe de la o persoană pe care nu o cunoști”, mai scrie Alice. „Dar e frumusețea sportului. Nu ne vom aminti sportivii imenși după numărul de medalii, după titlurile individuale, după trofee. O să ne amintim sportivii imenși pentru că ne-au făcut să simțim ceva dincolo de ecran sau de sală, că au crescut în noi dorința de a fi mai buni, că ne-au inspirat să fim oameni mai buni, profesioniști mai buni, sau pur și simplu un pic mai buni cu noi.”

 

Caravana de retragere a Cristinei Neagu este un eveniment organizat cu sprijinul BRD Groupe Société Générale