Atac la primul loc: tineretul are două meciuri tari în drumul spre Euro 2021
Ciprian Rus 13 noiembrie 2019Fără Tudor Băluță, liderul echipei la ultimul meci din preliminarii, fără Coman, chemat și el de Cosmin Contra pentru „decisivul” cu Suedia, și fără influentul Vlad Dragomir, neconvocat, noua generație U21 are de trecut un nou test de maturitate în fața Finlandei (14 noiembrie, ora 20.00), într-un context în care, cu o victorie la Voluntari și cu o înfrângere a liderului în Ucraina, România poate trece chiar pe primul loc al grupei.
Oricum, victoria cu Finlanda ne-ar fi de ajuns pentru un loc 2, important la moral într-o grupă atât de echilibrată precum cea pe care elevii lui Mirel Rădoi o au în drumul spre EURO 2021. Deși nu are foarte multe meciuri în picioare la CFR Cluj, fundașul Alex Pașcanu, unul dintre oamenii de bază de la Europeanul din Italia și San Marino, e gata să dea o mână de ajutor în vestiar și să pună umărul în teren pentru victorie.
„Pentru noi urmează două meciuri foarte importante (cu Finlanda acasă, apoi cu Irlanda de Nord, în deplasare). Avem șansa să strângem mai multe puncte decât în campania precedentă, după primele cinci jocuri. Cu două victorii putem avea 12 puncte. Trebuie să fim concentrați și să ne atingem obiectivul. Ne dorim mult să ne calificăm la EURO și nu ne permitem pași greșiți”, spune Pașcanu.
Selecționerul Mirel Rădoi e centrat 100% pe primul meci, cel cu Finlanda. „Este o echipă foarte imprevizibilă, cu un joc destul de echilibrat între faza de atac şi faza de apărare. În momentul ăsta, ne concentrăm doar pe meciul cu Finlanda, pentru că nu avem nevoie de un pas greşit, nu vrem să mergem cu un moral scăzut în Irlanda de Nord. Întâlnim alte condiţii acolo, un teren scurt şi îngust, care practic îi ajută foarte mult pe irlandezi”, a declarat Rădoi.
Selecționerul trebuie să închege o echipă în jurul „veteranilor” Boboc, Pașcanu, Grigore, Olaru, Man și Adrian Petre, și știe că poate miza pe efervescența unor tineri precum Moruțan, Ganea sau Mihăilă, ultimul în formă foarte bună la Craiova. Cătălin Itu, care beneficiază din plin la CFR Cluj de regula celor doi jucători U21 obligatorii la start de meci, este una dintre surprizele lui Mirel Rădoi pentru dubla cu Finlanda și Irlanda de Nord.
Lotul
Pentru aceste două jocuri, selecționerul Mirel Rădoi a convocat 23 de fotbaliști:
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Ștefan Târnovanu (Poli Iași);
Fundași: Andrei Rațiu (Villarreal / Spania), Radu Boboc (Viitorul Constanța), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu, Ricardo Grigore (ambii Dinamo), Alexandru Pașcanu (CFR Cluj), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș);
Mijlocași: Cătălin Itu (CFR Cluj), Marius Marin (Pisa / Italia), Andrei Ciobanu (Viitorul Constanța), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Olimpiu Moruțan, Răzvan Oaidă, Dennis Man (toți FCSB), Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova), Adrian Șut, George Merloi (ambii Academica Clinceni);
Atacanți: George Ganea (Viitorul Constanța), Adrian Petre (Esbjerg / Danemarca), Robert Moldoveanu (FC Dinamo).
Meciurile
România – Finlanda, 14 noiembrie, ora 20:00, Stadion „Anghel Iordănescu” (Voluntari)
Irlanda de Nord – România, 19 noiembrie, ora 19:30 (ora României), Stadion „The Showgrounds” (Ballymena)
Sistemul
La EURO 2021, turneu final cu 16 participante găzduit de Ungaria și Slovenia, se califică direct cele nouă câștigătoare de grupe și cel mai bun loc doi. Celelalte opt selecționate de pe pozițiile secunde vor disputa un baraj în dublă manșă pentru a completa cele patru locuri rămase.
Vă reamintim că până acum România U21 a pierdut, 1-2, în Danemarca, și a câștigat, identic, 3-0, cu Ucraina și Irlanda de Nord.
Foto: www.frf.ro