Echipa României a început cum nu se poate mai bine Europeanul din Italia și Croația: 3 puncte mari (și scorul începutului de turneu) înaintea dificilelor teste cu Anglia și Franța, două dintre principalele favorite ale turneului. Cele două se întâlnesc de la ora 22.00.
Dacă cineva a uitat cumva că România n-a mai fost pe scena asta de peste două decenii, foamea cu care s-a alergat în meciul cu Croația, intensitatea cu care s-a intrat la minge și dezordinea cu care s-a jucat între linii ne-au amintit imediat că Europeanul de tineret e mai întâi despre inimă și mai apoi despre tactică. Ei bine, tinerii jucători ai României au avut inima mare în prima repriză, au avut tactica potrivită în a doua și au obținut prima mare victorie la Euro: acest 4-1 cu Croația poate deschide o aventură foarte frumoasă!
Acum exact 25 de ani, altă echipă națională a României, condusă din teren de Gică Hagi, trecea entuziasmant de Columbia, la Mondialul din Statele Unite. Acum, cu alt Hagi, Ianis, excelent la mijloc, cu un atacant neiertător ca Pușcaș și cu o întreagă echipă valoroasă în spate, România ne arată iarăși un fotbal generos, variat și curajos.
⏰ RESULT ⏰
🇷🇴⚽️ 11' Puşcaş
🇷🇴⚽️ 14' Hagi
🇷🇴⚽️ 66' Băluţă
🇷🇴⚽️ 90+3 Petre👏 Romania open with an impressive win!#U21EURO #ROUCRO
— UEFA U21 EURO (@UEFAUnder21) June 18, 2019
*
În uralele, scandările și cântecele celor 5.000 de români din tribune, meciul a început fără tatonare, cu o singură direcție: mereu spre atac. După patru-cinci minute, și Croația, dar și România au ajuns de câteva ori la poarta adversă. Ai noștri au făcut-o primii, după recuperarea excelentă a lui Băluță și mingea rapidă spre Pușcaș, care a fost la câțiva centimetri distanță să strecoare mingea printre picioarele portarului Posavec.
N-a fost gol, dar a fost semnul că ambele echipe au venit să joace. Croații au replicat imediat printr-un șut periculos din marginea careului, însă meciul a explodat cu adevărat în minutul opt, când, după două minute de dezbateri asistate de VAR, George Pușcaș a obținut și, apoi, transformat un penalti pentru un henț în careu. Startul perfect pentru România și pentru fanii ei care au ocupat cu totul acest micuț San Marino Stadium!
Când bietul Brekalo, jucătorul lui Wolfsburg și una dintre vedetele Croației, ieșea accidentat, stadionul a erupt pentru a doua oară, de astă dată și mai energic: o fază rapidă a dus mingea în careul de șase al Croației, Pușcaș a sărit mai bine decât fundașii adverși, mingea lui a fost scoasă de pe linia porții, dar Ianis Hagi, venit vijelios din urmă, a tras tare pentru 2-0! Și pentru un salt în trecutul glorios al României, de vreme ce stadionul s-a ridicat sub o singură voce: Hagi!, Hagi!, Hagi!.
Numai că sărbătoarea s-a domolit brusc, după o minge rătăcită la mijloc, culeasă imediat de Vlasic, care l-a bătut la colțul lung pe Ionuț Radu. Era 2-1, după nici 20 de minute de joc.
Golul ăsta ne-a amintit imediat două lucruri: primul – adversarii știu și ei fotbal; al doilea – ritmul ăsta nebun va produce erori. Într-adevăr, în doar câteva secunde, pe o nouă recuperare avansată, croații au dus frumos mingea în careu, de unde același Vlasic (care acum câteva luni, cu CSKA Moscova, marca și-n poarta Realului) a fost foarte aproape de 2-2. S-a opus Radu, printr-un plonjon de zile mari.
De aici încolo, avertizați parcă de colții adversarilor, jucătorii lui Mirel Rădoi au încercat să temporizeze puțin. Tribunele s-au cumințit și ele, parcă pentru a-și trage sufletul în această căldură umedă de la San Marino, iar jocul a intrat într-o scurtă perioadă de liniște, în care indicațiile și încurajările lui Rădoi au început să se audă tot mai clar.
România s-a retras, Croația a ținut mai mult mingea, dar nicio echipă n-a reușit să pună stăpânire pe mijlocul terenului – nici nu aveau cum, cu așa așezări lungi. Poate tocmai de-asta, spațiile au rămas în continuare foarte mari (de parcă se juca 10 la 10, sau chiar nouă la nouă), iar desele recuperări, când la o poartă, când la alta, au reușit să injecteze mereu urgență într-un meci pe care ambele echipe l-ar fi putut aborda și cu măsură. Dar, așa cum am văzut în primele două zile ale acestui European, măsura nu e calitatea tinereții. La U21 se joacă deschis, mult mai deschis decât suntem noi obișnuiți de la echipele naționale de seniori.
Că România și Croația sunt echipele de la acest turneu cu cei mai mulți jucători debutați deja la naționalele lor mari – nouă pentru noi, opt pentru ei -, nici asta n-a contat prea mult. Mai degrabă soarele și cartonașele galbene scoase cu generozitate de arbitrul scoțian i-au cumințit pe cei 22 de jucători până la pauză. Chiar și așa, România putea face 3-1 în ultimele secunde, când o contră lansată de Hagi l-a lăsat pe Ivan în poziție bună de șut: n-a fost gol, dar a fost o acțiune care să amintească Croației că fiecare minge pierdută poate fi taxată în doar câteva secunde.
⏰ HALF-TIME ⏰
🇷🇴⚽️ 11' Puşcaş
🇷🇴⚽️ 14' Hagi
🇭🇷⚽️ 18' Vlašić🤔 Who's scoring next?
— UEFA U21 EURO (@UEFAUnder21) June 18, 2019
A doua repriză a venit și cu ceva umbră la poarta Croației, o umbră pe care ai noștri au căutat-o destul de des, dar fără urgența din startul meciului, ci cu maturitatea arătată în preliminarii.
Prima ocazie a reprizei a venit după minutul 50, când Ianis Hagi ne-a amintit din nou că are un talent special. De la 19-20 de metri, lovitura lui liberă a mângâiat bara de sus. Câteva minute mai târziu, același Ianis a primit o nouă lovitură liberă. A tras de data asta cu dreptul – un lucru pe care rar îl vezi la fazele fixe -, dar mingea s-a dus mai departe de poarta unui Posavec tot mai îngrijorat.
Croatul a scăpat cu bine și la faza următoare, o acțiune a aceluiași decar al României, care a scos pentru șut la marginea careului, de unde Cicâldău n-a prins nici el poarta.
Au fost momente mai bune ale echipei României, care ne-a amintit și de jocul combinativ din preliminarii, și de apărarea excelentă arătată până aici – doar patru goluri încasate în grupa prelimiară. Am văzut acum și de ce: echipa lui Rădoi știe să aglomereze zona din preajma careului, știe să iasă cu mingea din presing și are multă stăpânire de sine la faze fixe adverse. Croații au avut o sumedenie de cornere, dar nicio minge n-a trecut de Pașcanu și Nedelcearu, ascuns după masca lui de Zorro.
Abia când s-a pitit cu totul și soarele, în preajma minutul 65, croații au încercat să urce ceva mai sus în teren. Dar exact atunci, Tudor Băluță, la primul lui meci pentru echipa de tineret, s-a decis să rupă cu totul echilibrul: recuperare de curtea școlii (sau de vulpoi bătrân, dacă preferi) în 20-ul croat, fentă de șut și dribling scurt, apoi finalizare tare la colțul scurt: 3-1 pentru România, un gol care a declanșat nebunia în tribunele galbene de la San Marino.
Până la final, România a demonstrat toată maturitatea care i-a lipsit în primele minute, asta fără a pierde din elanul tineresc prin care atacanții au reușit deposedări de fundași, iar fundașii au reușit driblinguri de atacanți.
Rezultatul? Croația, care a părut foarte periculoasă în primele 45 de minute, n-a mai ajuns în apropierea lui Radu decât spre final, printr-o lovitură liberă primejdioasă, respinsă fără griji de căpitanul României, călit în Serie A.
Cu liniștea acestui final controlat perfect, România a avut timp să marcheze golul patru, la o fază excelent construită pe dreapta și finalizată în stil de mare atacant, din șase metri, de Adrian Petre, a cărei bucurie a fost pusă în așteptare din studioul VAR.
Echipa României a început cum nu se poate mai bine Europeanul din Italia și Croația: 3 puncte mari (și scorul începutului de turneu) înaintea dificilelor teste cu Anglia și Franța, două dintre principalele favorite ale turneului. Cele două se întâlnesc de la ora 22.00.
Până acolo, echipa României ne-a demonstrat încă o dată că avem toate motivele să îndrăgim acest grup.
***
Programul României
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
Campionatul European se joacă între 16 și 30 iunie, în San Marino și în cinci orașe din Italia: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.
Configurația completă a grupelor
Grupa A: Italia, Spania Polonia, Belgia
Grupa B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria.
Grupa C: Anglia, Franța, România, Croația.
În primele două zile ale competiției, Italia a trecut de Spania, 3-1, Polonia a bătut Belgia, 3-2, Austria a învins, destul de simplu (2-0) Serbia, iar Germania, deținătoarea titlului, a pornit perfect: 3-1 cu Danemarca.
În semifinale se califică câştigătoarele grupelor și cel mai bun loc 2. Iar miza este dublată de faptul că semifinalistele se vor califica și pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Fotografii: UEFA Euro U21/Twitter
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni