După ce Spania și Croația ne-au dat un meci grozav, am recunoscut rapid că am primit cel mai bun de la acest Campionat European. Și cu siguranță cel mai spectaculos. Ei bine, Franța și Elveția au urmat același scenariu, dar au mers un pas mai departe. Și Elveția a făcut pasul final, va întâlni Spania în sferturile de finală.
Spania a revenit de la 0-1, a condus cu 3-1 și a părut mai mereu în control cu Croația, vicecampioana mondială din 2018. Dar croații ne-au amintit încă o dată că au o voință aparte, au egalat la 3 și au trimis jocul în prelungiri. Asta spre bucuria norocoșilor suporteri de la Copenhaga.
Echipa pe care Luis Enrique a legat-o la acest European este bine echilibrată, are mixul potrivit între jucători experimentați și tineri ca Pedri, Rodri sau cei doi Torres: Pau și Ferran – acesta a și marcat azi, are două goluri la EURO. Dani Olmo (23 de ani) s-a remarcat cu două pase decisive în prelungiri: prima pentru Morata, care a finalizat excelent, a doua pentru Oyarzabal, care a încheiat socotelile.
Și Spania a devenit prima echipă din istoria EURO care marchează cinci goluri prin cinci jucători diferiți.
Dar nu Spania va fi remarcata acestei zile nemaipomenite. Pentru că Franța și Elveția ne-au dat un meci de poveste, într-o atmosferă minunată pe Arena Națională.
Elveția a revenit și ea, la fel ca echipa Croției, de la 1-3, a egalat la 3, a trimis meciul în prelungiri și a câștigat după lovituri de departajare: 5-4. A ratat tocmai Mbappe, care mai ratase și alte ocazii importante nu doar în acest meci, dar și în precedentele trei. Vârful lui PSG părăsește acest EURO fără gol marcat.
Însă până la critici, Franța și Elveția merită aplaudate pentru lupta de azi. Și încă cum! Curajoși și muncitori, elvețienii au condus cu 1-0, au ratat un penalty în minutul 55, apoi au încasat două goluri în următoarele patru minute. L-au primit și pe al treilea, printr-o execuție superbă a lui Pogba – care a arătat cu adevărat impresionant la acest EURO. De fapt, Pogba și Kante au jucat atât de bine la acest EURO încât e păcat că nu-i vedem și mai departe.
Însă Seferovic și ai lui nu vor regreta prea tare. Ei au reușit să egaleze la 3 și să împingă meciul în prelugiri. Exact așa cum făcuse Croația contra Spaniei, ceva mai devreme. Dar acest joc a mers și mai departe, până la loviturile de departajare. A fost primul meci de la EURO încheiat la penalty-uri, și a fost cum nu se poate mai dramatic: 9 penalty-uri transformate fără griji, apoi al 10-lea ratat tocmai de Mbappe, pe care mulți l-ar fi văzut golgeterul acestui turneu.
În schimb, Seferovic și Benzema au marcat câte o dublă azi. Atacantul lui Real Madrid a ajuns și el la 4 goluri, la egalitate cu cehul Schick, cu unul în spatele lui Ronaldo.
Cu 14 goluri și două meciuri fantastice, suntem siguri că am avut cea mai frumoasă zi de la EURO. Iar marți ne așteaptă Anglia – Germania (ora 19.00) și Suedia – Ucraina (ora 22.00).
🇨🇭 RESULT: Switzerland through to quarter-finals after thrilling shoot-out!
WHAT A GAME! 😮
🤔 Did you see that coming!? #EURO2020
— UEFA EURO 2020 (@EURO2020) June 28, 2021
Switzerland's shoot-out hero! 🧤
🇨🇭 Yann Sommer 🔥 #EURO2020 pic.twitter.com/tA6kQI14dq
— UEFA EURO 2020 (@EURO2020) June 28, 2021
2 games.
14 goals.
2 x 2018 World Cup Finalists eliminated. pic.twitter.com/y24TkdywZ5
— Squawka News (@SquawkaNews) June 28, 2021
No player has taken more shots without scoring at #EURO2020 than Kylian Mbappe (12).
Six shots tonight and not a single one on target. pic.twitter.com/UBDa8FjGfr
— Squawka Football (@Squawka) June 28, 2021
Brutal 💔 pic.twitter.com/w7vcXpflEQ
— B/R Football (@brfootball) June 28, 2021
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni