CFR nu își revine după plecarea lui Dan Petrescu, face doar egal cu CSKA, iar calificarea se decide la Berna
Ciprian Rus 3 decembrie 2020Cazuri de COVID-19 în primăvară, cazuri de COVID și acum, la final de toamnă. Accidentări peste accidentări. Nesfârșite discuții pe seama campaniei de transferuri și a lotului, la care s-a adăugat, zi după zi, o stare de iritabilitate tot mai greu de ținut în frâu, cu contre dese între banca tehnică și conducerea executivă. La final, după o serie de cinci rezultate negative în șase meciuri, „despărțirea amiabilă” dintre CFR Cluj și Dan Petrescu n-a mai surprins pe nimeni.
Înfrângerea din Cupa României contra celor de la Poli Iași, după un meci extrem de slab al „vișiniilor” n-a fost decât pretextul unei rupturi care a venit, totuși, înaintea unui meci decisiv pentru parcursul european al CFR. Cu o „improvizație” pe bancă, Marius Bilașco, și fără Ciprian Deac și Vinicius în formula de start, CFR avea nevoie de un rezultat cel puțin la fel de bun ca cel al lui Young Boys la Roma pentru a împinge verdictul final al calificării în primăvara europeană pentru ultimul meci din grupe, cel de la Berna.
Început bun, final în corzi
Conștientă că, realist, nu avea decât soluția victoriei în deplasarea viitoare, la Berna, CFR Cluj a fost preocupată din start să se asigure că nu ia gol, mizând pe faptul că nici elvețienii nu vor scoate mai mult de un egal la Roma.
Așa se face că, după jumătate de oră, oaspeții aveau posesia mult mai bună decât clujenii. Cu toate astea, punctual, campionii României au fost mai periculoși în startul de meci, când au avut trei ocazii clare, față de numai una a celor din Sofia.
Deși condusă la un moment dat, Roma și-a oferit serviciile CFR-ului, câștigând la pas cu Young Boys (3-1). Din păcate, ai noștri n-au reușit să iasă din „paradigma Petrescu” și au cedat prea mult mingea unor adversari lipsiți de miză. În loc să pună presiune pe oaspeți în ultima jumătate de oră, clujenii s-au jucat cu focul, iar Sowe, cel mai bun jucător al bulgarilor, a trecut de mai multe ori pe lângă deschiderea scorului.
Până la urmă, CFR a obținut puținul pe care și l-a dorit, un 0-0, dar jocul – e la al patrulea meci consecutiv fără gol marcat! – nu lasă mari speranțe pentru „decisivul” de la Berna.
Moștenirea Petrescu
Lipsită nu doar de idei, ci și de prospețime fizică și psihică, CFR așteaptă acum un miracol de la noul antrenor – cel mai probabil Edi Iordănescu -, care va fi anunțat cel târziu lunea viitoare. Noul tehnician va moșteni nu doar mecanismele greu de dezțelenit ale stilului de joc al lui Dan Petrescu, ci și exigența impusă de rezultatele acestuia. CFR are nevoie de victorie imediată de rezultate: nu doar la Berna, ci și în campionat, unde FCSB a luat un avans destul de mare.
CFR Cluj – CSKA Sofia 0-0
CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Manea, Burcă, Camora – Chipciu, Djokovic, Păun – Rondon, Debeljuh, Pereira
Rezerve: Sandomierski, Deac, Ciobotariu, Latovlevici, Haiduc, Vojtus, Itu, Joca, Carnat
Antrenor: Valeriu Bordeanu
CSKA Sofia: Busatto – Antov, Mattheij, Zanev – Vion, Youga, Geferson, Carey – Sankhare – Sowe, Yomov
Rezerve: Iliev, Evtimov, Henrique, Beltrame, Keita, Penaranda, Mazikou, Turitsov, Tiago Rodrigues, Ahmedov, Galabov
Antrenor: Bruno Akrapovic
Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni