Cine sunt oamenii care susțin echipa României din tribune la Mondialul din Danemarca

Meciul România-Norvegia, care stă să înceapă, aduce față în față cele mai gălăgioase galerii de până acum din Arena Nord.  Vă spunem poveștile câtorva dintre suporterii care însoțesc România, la bine și la rău.

„Hai, hai, hai!” O femeie de 45 de ani, îmbrăcată în tricou galben și o coroniță cu doi Moș Crăciuni ieșindu-i dintre pletele blonde, se agită în tribuna ocupată de fanii români. Cum aude primele acorduri din imnul României, le face semn colegilor de galerie să desfășoare un steag imens, pe care îl întind deasupra capetelor până cuprinde cele șapte rânduri de scaune din peluză. Desfășurarea de forțe atrage privirile celorlalți spectatori, ale jurnaliștilor de la masa presei, chiar și ale unor jucătoare care trag cu ochiul de pe teren, zâmbind.

Când se termină imnul și începe meciul, Angela Ciuciulin Pop își ocupă locul din primul rând de scaune, în fața celor trei tobe aduse de casă. E lidera galeriei, așa că dă tonul, cu bătăi zdravene:

„Roo-mâni-aaa!”

„Suntem mândri de voi!”

„Bine, Paulaaaa!”

„Luptăm, luptăm, luptăm și câștigăm!”

Angela locuiește în Deva și strânge bani pentru deplasare din decembrie anul trecut. Pentru că nu știa în ce oraș va juca România, a căutat cazare în toate patru. În iunie, când s-au tras la sorți grupele, a și făcut rezervarea. Iubește handbalul de 20 de ani și a fost la multe turnee europene și mondiale: în 2010, când România a luat bronz, în 2012, 2013 și 2014. Știe deja că anul viitor își va petrece luna decembrie în Suedia, iar peste doi ani în Germania, și speră să ajungă și la Rio, la Jocurile Olimpice. „Concediul meu e doar în decembrie, la turneele finale, spune, și strânge bani pentru ele tot anul.”

A venit cu autocarul, împreună cu restul grupului de suporteri – din Brăila, Brașov, Baia Mare, Războieni –, cu care se știe de la meciurile naționalei. Au făcut trei zile pe drum, de miercuri dimineață până vineri noaptea, și speră să rămână cât mai mult. Nu-i deranjează vremea ploioasă din Frederikshavn, pentru că „în arenă nu plouă și nu bate vântul”.

**

Jos, la buza terenului, Simona-Rodica Miclău bate din picioare, gesticulează și le strigă fetelor, când în română, când în daneză. Locuiește aici de 20 de ani și în timpul liber antrenează, voluntar, o grupă de handbal. „Copiii mei știu mai multe despre echipa României decât a Danemarcei”, spune mândră. Pentru că le-a arătat DVD-uri cu meciurile naționalei și i-a dus la antrenamentele fetelor, când au mai jucat în Danemarca. În fiecare zi cu meci, conduce două ore din orășelul danez în care locuiește – fără copii, pentru că n-a putut să le ia bilete. E îmbrăcată când în tricouri cu numele jucătoarelor, când într-o ie românească și face ture între tribună și teren, unde vorbește cu staff-ul tehnic, le face poze fetelor și filmează prezentarea echipelor. Are încredere în fete, dar vede că așteptarile din țară sunt mari, iar răbdarea mică. „În cultura daneză, dacă ai pierdut, ți se spune: ridică-te și mergi mai departe.”

**

În mijlocul fanilor norvegieni flutură un steag românesc. Un fost jucător și arbitru de handbal, acum în vârstă de 62 de ani, vrea să arate că sportul e un spectacol. A venit să vadă o competiție sportivă, și crede că poate și din mijlocul fanilor adverși. „Poate îi pun să strige România”, spune râzând. A umblat și el prin lume după naționala României, și a văzut și rezultate bune, și mai slabe. Ca fost practicant, știe că handbalul e un sport greu și e împăcat. „Jucătoarele nu sunt roboți. E normal să aibă și zile proaste, și nu trebuie să ne supărăm când o altă echipă e mai bună.”

**

Fanii români din Danemarca nu sunt supărați. Se bucură de turneul pentru care au făcut sacrificii, urmăresc toate meciurile zilei, iar când intră România pe teren, se ridică în picioare și încep sărbătoarea. Cântă, bat în tobe, suflă în vuvuzele, le scandează numele. Aplaudă golurile, dar și fazele frumoase nefinalizate; momentele bune, dar și pe cele grele, când echipa are poate și mai mare nevoie.

Ce dau fetele în schimb? Azi dimineață, în autocarul cu care echipa a plecat spre antrenament, ascultau „Fii ca unul, orice-ar fi / Pentru România.”

Posted by Heart of Handball – Frederikshavn on Sunday, 6 December 2015