Concluziile lui Ambros Martin după Campionatul European: „Putem fi mândri de munca fetelor, de atitudinea lor și de cât de mult au crezut în ele”

Campionatul European din Suedia a fost primul turneu final cu spaniolul Ambros Martin pe banca naționalei României, turneu care ne-a dat șansa să-l cunoaștem mai bine pe noul selecționer.

Am descoperit un antrenor carismatic și zâmbitor cu jurnaliștii și suporterii, dar gânditor pe bancă înaintea meciurilor; un antrenor vulcanic, care a făcut șanț pe margine în timpul meciurilor, gesticulând în permanență, protestând la deciziile arbitrilor, strigând către fete, bucurându-se energic la goluri, dar și încurajându-le când au greșit. Un antrenor care a vorbit mult de spiritul de echipă, care le-a chemat pe rezerve pe teren la finalul fiecărui meci, să se bucure împreună cu echipa, și care i-a lăsat Cristinei Neagu cuvântul la ultimul time-out înaintea victoriei cu Rusia. Un antrenor care a evidențiat doar lucrurile pozitive în declarații, fie că veneau după victorii sau înfrângeri, și care nu s-a lăsat provocat; jucătoarele ne-au spus că le-a vorbit mereu de ce-au făcut bine, fără să scoată nimic negativ în față. „Nu ne-a spus ce-am greșit, din contră, doar ce-a fost bine. Chiar dacă era un lucru greu, căuta să găsească ceva pozitiv”, a spus Oana Manea. Am cunoscut însă și un antrenor mai strict, care a controlat fiecare aspect al programului echipei, care ridică uneori vocea la antrenamente, care vrea să câștige.

La finalul turneului, am discutat cu Martin despre concluziile care pot fi trase după cele două săptămâni petrecute cu echipa națională.

Cu ce rămâne?

„Cred că putem fi mândri de munca fetelor, de atitudinea pe care au arătat-o și de cât de mult au crezut în ele. Dar s-a văzut clar că într-un campionat lung, problema fizică e foarte importantă. Și pregătirea făcută cu mult timp înainte, cum am văzut la cele patru echipe care au ajuns în semifinale. Sunt echipe foarte puternice din punct de vedere fizic, care joacă împreună de mult timp și nu au avut un schimb generațional. Fizic sunt foarte puternice, și astea sunt exemplele pe care trebuie să le urmăm și noi.”

Se aștepta la locul cinci? „Înainte de turneu m-ai întrebat dacă am așteptări și am spus că nu, că mergem zi de zi, meci de meci, și vedem cum ne simțim. Am fost foarte deschiși, se putea întâmpla orice. La început, când ne-a ajutat forța fizică, am demonstrat care ne e nivelul, iar meciul pentru locul cinci a arătat caracterul echipei.”

Are vreun regret?

„Singurul lucru e că n-am avut mai mult timp de pregătire, ca să cunosc jucătoarele în toate circumstanțele. Poate și că, necunoscându-le fundamental, nu le-am dat tuturor oportunități egale de joc.”

L-am întrebat dacă meciul cu Cehia, despre care jucătoarele au spus că le-a consumat din energie înaintea duelului decisiv cu Danemarca, putea fi abordat altfel: „Intenția a fost să economisim energie, dar n-am putut, pentru că trebuia să câștigăm. Da, puteam să adoptăm o strategie în care să ne concentrăm toate eforturile pe meciul cu Danemarca, care era decisiv, dar am plecat de acasă cu gândul să fim competitivi meci de meci. Dacă am fi pierdut, poate că starea noastră mentală nu ar fi fost optimă.”

Faptul că anumite jucătoare nu s-au simțit apte din punct de vedere fizic nu e o problemă a turneului, crede Martin, ci a muncii de dinainte. „Cristina Neagu n-a putut să se antreneze cum ar fi vrut, la fel ca Melinda (Geiger) sau Eliza (Buceschi). Au avut accidentări continue care nu le-au permis un ritm constant de pregătire. Nu vreau să pun accentul pe asta, dar cunosc și handbalul din nord și pe cel estic foarte bine. Cred că marea diferență nu e talentul, ci pregătirea fizică și mentalitatea; cum te pregătești să fii competitiv. Nu ține doar de momentul actual, de campionat. Dacă vrei să ajungi în stare bună la un turneu final trebuie să te pregătești cu mult timp înainte, la cel mai înalt nivel. Și la nivel individual, la cluburi. Aici suntem doar să aliniem aspecte tactice, dar nici pentru astea nu am avut suficient timp.”

Care sunt următorii pași?

„În primul rând, sper ca din experiența asta să luăm lucrurile pozitive. Am reușit multe: am fost competitivi cu Norvegia în primul meci, ceea ce n-a fost ușor, pentru că erau foarte proaspete; am câștigat cu Rusia, cu Ungaria și cu Croația, meciuri cu mult stres competitiv. La fel, cu Cehia. Sunt multe lucruri pozitive de care sper să nu uităm, să fie un suport pentru viitor. Cum spuneam în discuția de dinainte de turneu, să creăm o bază, pornind de aici.”

„Trebuie să credem în tot ce-am făcut bine, pentru că am făcut noi, nu ne-a dat nimeni nimic fără muncă.”

„Apoi, pornind de aici, pas cu pas, trebuie să punem la punct aspecte tehnice, tactice, fizice. Și peste toate, să ne gândim cum abordăm stresul competiției. Am văzut în meciul cu Danemarca, dar nu sunt 100% sigur, pentru că încă nu am vorbit cu jucătoarele, o anumită teamă de a pierde. Nu am aruncat spre poartă cu aceeași încredere ca în meciurile anterioare, cu Rusia sau cu Norvegia. Brațul nu era la fel de relaxat. Asta nu ar trebui să se întâmple, suntem aici pentru a câștiga. Dacă nu reușim e pentru că echipa adversă a fost mai bună, nu pentru că ne-am dat noi un pas în spate.

Dar se întâmplă cu orice sportiv profesionist, când joci cu cineva mai bun, joci mai relaxat, mai liber decât într-un meci unde știi că poți câștiga și ai acea presiune. Am văzut și că ne pierdem cumpătul ușor, echipa se stresează când e presiune, când lucrurile nu merg bine. Asta trebuie să corectăm cât mai repede. Meciurile sunt cu up and down și trebuie să fim stabili nu doar când lucrurile merg bine, ci și când suntem jos.”

Care e planul pe mai departe

„Acum vorbim despre cum putem aborda pregătirea fizică a jucătoarelor, să stabilim un plan, să vorbim cu ele, să înțeleagă cât de important e. Cred că într-un meci în care fizicul nu e un factor, putem câștiga cu oricine. Dar într-o competiție în care joci cu echipe puternice și în prima, și în a șaptea zi, e imposibil. Ține de pregătirea fizică.

În martie avem un cantonament de pregătire, vrem să muncim și cu cele tinere, cu cât mai multe posibil. Insist, eu nu le cunosc pe toate. Acum cunosc acest grup, am văzut multe jucătoare din România B, dar probabil mai sunt și altele cu potențial care nu au fost la Cluj, la Trofeul Carpați, și pe care ar fi util să le cunosc.”

Cum se va împărți între club și națională? „Avem timpul pe care îl avem. Oricât aș vrea eu sau aș fi liber de la club, nu lucrez la un club din România și nu pot să mă duc la un antrenament să le spun ce să facă. Dar putem vorbi cu jucătoarele și să le spunem ce trebuie să facă, pe ce aspecte ale jocului să se concentreze. Așa va beneficia și clubul, dar și eu, pentru modul în care înțeleg handbalul. Și peste toate, munca fizică, despre asta vom vorbi cu jucătoarele. Cu unele am făcut-o deja. Le vom da materiale video cu exemple de situații, să înțeleagă și să continue munca la club.”

Cum vede rolul Cristinei Neagu

„Toți știm cât de importantă e și ce rol are în echipă. Dar trebuie să prevenim astfel de situații, în care poate nu are o zi bună, să știm cum să jucăm și să încercăm să fim la fel de eficienți fără ea. E clar că nu va fi la fel, pentru că e clar că e cea mai bună. În plus, e foarte competitivă. Dar trebuie să muncim la asta, trebuie să învățăm să jucăm și fără ea, mai ales în momentele în care e ținută bine și nu putem s-o eliberăm. Dar și în meciul cu Danemarca, de exemplu, nimeni n-a făcut un meci bun, nici Cristina, nici eu, dar diferența la final a fost de patru goluri. Imaginează-ți dacă Cristina făcea un meci obișnuit.”

„E o chestie de echipă, chiar și când Cristina Neagu e pe teren, e vorba tot despre echipă. Celelalte jucătoare trebuie să simtă și să creadă că pot juca bine fără Cristina, să contribuie și să ajute echipa. Uneori, simt că totul este despre Cristina, dar sunt meciuri când Cristina nu poate să facă totul singură. Și avem potențialul să facem lucruri mari, important e să credem în toate jucătoarele și să jucăm ca o echipă, altfel nu avem nicio șansă.”