Craiova trece de FCSB și schimbă visarea pe pragmatism, CFR trage tare să rămână în joc până la ultima etapă
Ciprian Rus 14 iulie 2020După victorii pe linie în ultimele cinci meciuri și cu obstacolul FCSB de-acum depășit, pentru Craiova titlul nu mai este doar un vis, ci un obiectiv tangibil. Distanța tot mai mică față de obictiv, ca și viziunea „italienească” a lui Bergodi, au făcut din Craiova o echipă cât se poate de pragmatică în derbiul cu FCSB.
Lipsiți de „grijile” locului 1, bucureștenii au fost mai relaxați în meciul din Bănie, în vreme ce „alb-albaștrii” au părut mai degrabă o copie în alte culori a CFR-ului lui Dan Petrescu. Până și modul în care au marcat cele două goluri, ambele din penalti, aduce cu CFR-ul din zilele lui bune. Care CFR, amenințat de punctul avans luat de Cicâldău și colegii săi, chiar a revenit la versiunea din zilele bune, câștigând la pas meciul cu Mediașul, 2-0.
Ce urmează
Pentru campionii de la CFR urmează acum deplasarea cu FCSB: rămâne de văzut dacă Gigi Becali își va menaja titularii în vederea finalei de Cupă sau dacă îi va lăsa să zburde pe teren așa cum au făcut-o contra Craiovei. Dacă trec de FCSB – iar cele 3 puncte sunt indispensabile – băieții lui Dan Petrescu mai au un meci acasă, cu FC Botoșani, înaintea „finalei” pe care și-o doresc cu Craiova, pe noul „Oblemenco”.
Chiar dacă merge din victorie în victorie, presiunea va fi tot mai mare și pe Craiova, care două deplasări consecutive ca „încălzire” pentru ultima etapă de „play-off”, la Botoșani și la Giurgiu.
Două etape complicate pentru ambele pretendente la titlu, dar, dacă tot s-a ajuns până aici, parcă toată lumea și-ar dori un meci cu trofeul pe masă în ultima etapă. Moment în care, paradoxal, pragmaticul Dan Petrescu s-ar putea să fie nevoit să atace pentru a lua cele 3 puncte împotriva unui antrenor la fel de pragmatic, cum e Bergodi. Dacă miza va fi în joc, spectacolul ar fi, oricum, garantat.
Dinamo, tot cu emoții
În „play-out”, Viitorul face spectacol, 5-0 cu Clinceniul, și se distanțează la 10 puncte de locul 2, semn că locul tinerilor lui Gică Hagi este, totuși, în altă categorie. Jos, la retrogradare, Dinamo a legat, în fine, două rezultate pozitive, și a urcat pe locul 7, retrogradabil direct și el, la doar un punct în spatele Iașiului, cu care a terminat la egalitate, 1-1, în etapa precedentă. Cu cinci etape rămase de jucat și cu 5-6 puncte diferență între echipele care se bat pentru supraviețuire, nimic nu e jucat în „play-out”. În afara locului 1 al Viitorului.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures