Cristina Neagu: „Sunt recunoscătoare pentru că putem juca handbal. Trebuie să credem 100% în jucătoarele pe care le avem în echipa actuală”
Lead.ro 30 noiembrie 2020Înainte de plecarea spre Kolding, acolo unde va deschide, contra Germaniei, Campionatul European din Danemarca (3-20 decembrie), Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare din istoria competiției continentale (cu 237 de goluri), a răspuns – de la distanță – întrebărilor trimise de jurnaliștii români.
Mai jos sunt principalele idei. Cristina Neagu despre:
Pierderea Crinei Pintea și calitățile actualei echipe
Într-adevăr, pierderea Crinei este una imensă în condițiile actuale. Crina este o jucătoare de bază a echipei naționale, și, pe lângă golurile pe care le marchează, va fi foarte greu să suplinim lipsa ei în faza de apărare.
E clar că avem o echipă destul de neexperimentată la acest campionat european, nu trebuie să ne ascundem după deget. Centrul apărării noastre la acest campionat va fi format din jucătoare care au jucat puțin sau deloc pe poziția aceea, exceptând-o poate pe Lorena (Ostase), care a jucat anul trecut, la Campionatul Mondial, în centrul apărării; dar destul de puțin, din ce îmi amintesc. Ana Savu a jucat destul de puțin în centrul apărării la echipa națională, deci va fi greu, va fi greu și pentru ele, însă avem încredere în jucătoarele pe care le avem, vom încerca să ne încurajăm una pe cealaltă și să formăm un grup cât mai unit, pentru a suplini absențele și carențele pe care le avem în acest moment.
Ce le-a transmis colegelor ei
Le-am spus că mergem mai departe, că e important ca cele care suntem aici, care facem deplasarea în Danemarca, suntem sănătoase și că fiecare trebuie să profite de șansa pe care o are. Pentru că nu e atât de ușor să ajungi la un turneu final; nici ca echipă, dar nici individual. Deci fiecare trebuie să demonstreze că merită să fie aici, și nu doar în lipsa unor alte jucătoare, ci pentru că ele își merită locul. Cred că asta e cel mai important. Trebuie să le încurajăm pe cele care sunt aici, pentru că acestea sunt jucătoarele cu care pornim la drum. Sigur, sunt anumite absențe pe care le avem – și sunt jucătoare importante – însă trebuie să credem 100% în cele pe care le avem în echipa actuală.
Absența suporterilor
Întotdeauna când am mers la un turneu final i-am avut aproape pe suporterii noștri. De data aceasta, în situația actuală – foarte grea, după cum știm cu toții -, nu le este permis să fie în sală, însă ne vor susține din fața televizoarelor și sunt convinsă că vor fi alături de noi. Chiar dacă nu fizic, cu sufletul. Iar eu îmi doresc din tot sufletul să le putem oferi niște victorii frumoase.
Moralul și motivația echipei
E o perioadă ciudată pentru toată lumea. Să mergi la un campionat european și să nu poți să ieși din hotel, practic să mergi de la hotel la sală și înapoi, asta nu e o situație plăcută. Însă eu sunt recunoscătoare pentru că putem juca handbal, cred că Danemarca face o treabă extraordinară prin a ține acest turneu de una singură (după retragerea Norvegiei). Prin asta arătăm că handbalul trăiește, există în continuare; în condițiile actuale, să jucăm un turneu de asemenea anvergură mi se pare fantastic. Vom face tot ce este necesar ca să ne protejăm și, chiar dacă nu vom ieși prea des din hotel, vom avea mai mult timp pentru a ne concentra la meciuri. Nu cred că poate să ne scadă motivația. Da, psihic nu va fi ușor să stai tot timpul izolat, însă motivația pentru meciuri nu are cum să scadă din acest motiv.
Lipsa meciurilor României – ultimul meci al Naționalei a fost în decembrie trecut, la Mondialul din Japonia
E o situație foarte grea din punctul ăsta de vedere. Faptul că nu am jucat niciun meci oficial într-un an de zile – de fapt, nu am jucat nici meciuri amicale în această perioadă -, că sunt fete care au debutat anul trecut, la Campionatul Mondial, de atunci nu au mai jucat niciun meci pentru echipa națională a României, iar acum vor debuta la un campionat european, pe lângă cele care debutează acum la un turneu final. Cred că ăsta e un handicap foarte mare cu care pornim la drum. Sper din tot sufletul să putem să-l suplinim cumva – printr-o dorință mai mare, printr-o energie mai bună, printr-o unitate mai bună de grup, mai ales în primele meciuri. Și să intrăm într-o formă mai bună cât mai repede, pe parcursul turneului.
O eventuală revanșă după Mondialul precedent
Cred că cele două turnee nu se pot compara. Știm cu toții că un campionat european este mai greu decât un campionat mondial, noi venim la acest campionat european după locul patru obținut acum doi ani de zile, deci nu cred că avem de luat o revanșă – mai ales că nici măcar nu întâlnim aceleași echipe. Pentru noi este important să ne gândim strict la acest turneu, să încercăm să facem meciuri cât mai bune și să obținem cât mai multe victorii.
Obiectivul ei personal – poate ieși din nou golgheterul și MVP-ul turneului?
Nu m-am gândit la asta și nu am un obiectiv personal la acest campionat european. Îmi doresc în primul rând să fiu sănătoasă, pentru că și pentru mine a fost o perioadă foarte grea, de când am avut acest virus au urmat două luni foarte grele, am forțat să revin, m-am tot accidentat, au apărut tot felul de probleme musculare, apoi la genunchi, am avut foarte puține antrenamente de handbal și foarte puține meciuri înainte să vin la echipa națională, deci e o perioadă grea și pentru mine. O să încerc să dau tot ce am mai bun, ca de fiecare dată, însă nu mi-am propus un obiectiv personal și cred că obiectivele persoanale nu trebuie să primeze niciodată. Cel mai important e ca echipa să facă o treabă bună și să obțină cât mai multe victorii.
Cât va conta situația îmbolnăvirilor
E clar că în condițiile actuale, performanța sportivă cade cumva pe locul doi, pentru că toată lumea este îngrijorată de acest virus, încercăm să stăm cât mai feriți. E clar un lucru care o să conteze foarte mult, pentru că în momentul în care într-o echipă o să apară mai multe cazuri și n-o să poată alinia cea mai bună formulă, cum nici nu o putem face, acea echipă va avea probleme. Sigur că echipele care nu vor avea probleme cu virusul și vor puta alinia cea mai bună formație – dacă vorbim de Norvegia, Rusia, Franța, poate și Danemarca, jucând acasă, sunt echipe care se bat la primele locuri. Spania, Olanda, la fel. Însă, în condițiile actuale, se pare că acest coronavirus este un adversar chiar mai puternic decât cei obișnuiți la handbal.
**
România va juca în Grupa D, la Kolding, contra Germaniei (pe 3 decembrie, ora 19.00), Poloniei (5 decembrie, ora 17.00) și Norvegiei (7 decembrie, ora 21.30). Primele trei clasate se califică mai departe în Main Round, unde se vor alătura celor trei echipe calificate din Grupa C: Olanda, Ungaria, Serbia și Croația.
Lotul României
Din cele 22 de handbaliste care au participat la stagiul de pregătire de la București – unde echipa s-a reunit pe 22 noiembrie -, Bogdan Burcea și Robert Licu le-au ales pe cele 18 sportive care vor face deplasarea în Danemarca:
Portărițe: Denisa Dedu (CSM București), Iulia Dumanska (Podravka) și Ana-Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița).
Extreme stânga: Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița) și Alexandra Dindiligan (HC Zalău)
Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București) și Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare)
Coordonatoare: Cristina Laslo (Minaur), Eliza Buceschi (Rapid), Ana-Maria Țicu (SCM Craiova) și Andreea Popa (Minaur)
Pivoți: Lorena Ostase (CSM Slatina) și Alexandra Subțirică Iovănescu (Gloria Buzău).
Interi dreapta: Ana-Maria Savu (SCM Craiova) și Laura Popa (Rapid București)
Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM București) și Sonia Seraficeanu (Minaur)
Crina Pintea, Diana Ciucă, Alexandra Severin și Andreea Rotaru au rămas acasă.
Grupele EURO
Primele trei clasate din fiecare grupă preliminară se califică mai departe în cele două grupe principale (Main Round). În Main Round, fiecare echipă va intra cu punctele pe care le-a câștigat celorlalte două echipe calificate – rezultatul obținut cu ultima clasată nu va conta.
Here are the #ehfeuro2020 Final Tournament groups 🤩🤙 #handballispassion pic.twitter.com/aIA41zAtIx
— EHF EURO (@EHFEURO) June 18, 2020
Foto: © Anze Malovrh / kolektiff
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni