Cristina Neagu: „Nu vreau să vorbesc lucruri mari acum, însă am jucat bine, foarte bine și trebuie să fim mândri de asta”

Andreea Giuclea 3 decembrie 2018

Golul 206 a venit în minutul 27.

Se vorbea de el încă dinainte de plecarea echipei României spre Franța. S-a vorbit de el după victoria cu Cehia și chiar înainte de startul partidei cu Germania. Momentul în care Cristina Neagu urma să devină cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European era așteptat cu interes de jurnaliștii români și de oficialii EHF din sala de presă a arenei din Brest.

Nu și de căpitanul României, care a spus mereu în ultimele zile că nu se gândește prea mult la acest record. „Lucrurile acestea statistice și individuale pentru mine sunt mai puțin importante. Îmi doresc foarte mult să ajung cât mai departe cu echipa națională în turneu și atunci probabil că și lucrurile astea se vor acoperi”, a spus înainte de plecare. „Încerc doar să fac tot ce pot pentru echipă, nu contează câte goluri înscriu, cel mai important pentru mine e ca după 60 de minute, echipa să câștige”, a repetat după victoria cu Cehia, în care a înscris opt goluri.

Îi mai lipseau cinci.

Au venit luni seara, într-o arenă mai goală decât în primul meci, dar la fel de plină de emoție.
Primul, în minutul cinci. Al doilea în minutul 11. Apoi 15, apoi 17.

În minutul 26, era 12-10 pentru România. Echipa tocmai ratase două atacuri, după o minge scăpată pe jos și o aruncare care a lovit bara. După ce fusese condusă și cu șase goluri, Germania se apropiase la două.

Mingea a plecat de la Eliza Buceschi și a trecut pe la Laura Chiper. Neagu a primit-o în apropierea liniei de 9 metri. A driblat-o de câteva ori și s-a apropiat de semicerc. S-a înălțat, cum doar ea poate, și a țintit, cum doar ea știe. Peste brațele ridicate ale apărătoarei din față, printre brațele întinse ale portăriței Germaniei. Direct în poarta atât de obișnuită cu golurile ei.

Apoi s-a întors alergând în apărare. Fără pumni strânși, fără strigătele de bucurie de altădată, pentru că știa că echipa Germaniei va repune repede mingea. Pentru că asta repetaseră la antrenamente și vorbiseră la analizele video: să se replieze cât de repede pot, fie că înscriu sau nu.

Așa că, în timp ce crainicul sălii îi anunța recordul – Cristina Neagu este acum marcatoarea all-time a Campionatului European; haideți s-o aplaudăm! – , în timp ce suporterii români îi scandau numele – Cris-ti-naa– , iar pe cubul agățat de tavan apăruse anunțul celor 206 de goluri înscrise, căpitanul României continua să joace. Să se apere, să construiască în atac, să-și ajute colegele. La pauză, când mesajul a apărut din nou pe ecran, s-a îndreptat spre vestiar analizând cu coechipierele din apărare ultimele goluri primite.

Iar la final, când s-a oprit în fața microfoanelor jurnaliștilor români și străini, a spus același lucru. Că e o realizare importantă, dar la care nu se gândește prea mult. „Cel mai important e să jucăm bine ca o echipă, cum s-a văzut și azi. Am jucat foarte, foarte bine azi, cred c-am făcut un pas înainte față de meciul cu Cehia, și asta e tot ce contează. Avem două puncte sigur în Main Round și asta e tot ce contează pentru mine în momentul de față.”

Întrebată dacă jocul echipei îi dă speranțe la o medalie, a spus că nu vrea să vorbească despre asta cât timp e euforică. „Haideți să jucăm cu Norvegia, să vedem ce se întâmplă, dacă reușim să luăm puncte și din acel meci, și să vedem ce se întâmplă mai departe. Nu vreau să vorbesc lucruri mari acum, pentru că sunt și destul de entuziasmată după această victorie. Însă am jucat bine, foarte bine astăzi și trebuie să fim mândri de asta.”

„Ar fi ideal să jucăm mai bine de la meci la meci. Depinde și de adversar, dar azi ne-am pregătit tactic foarte bine și apărarea a făcut toți banii. Iar Denisa, ce să mai spunem despre ea, a făcut un meci excepțional.”

Pentru a doua oară la acest European, nu ea a fost cea mai importantă marcatoare a României, cum ne obișnuise la ultimele turnee, ci Eliza Buceschi. Iar Neagu spune că asta e un lucru bun. „Pentru mine asta e tot ce contează, pentru că degeaba înscriu foarte multe goluri dacă România pleacă acasă după câteva meciuri. Prefer să înscriu mai puține, dar România să ajungă departe în competiție.”

Sigur că sunt declarații spuse în fața microfoanelor de o jucătoare cu experiență și diplomată, care mereu a vorbit corect despre echipă și rolul ei în ea și care s-a inspirat din cărți scrise de antrenori de baschet care au construit echipe de succes. Sigur că astfel de realizări și recorduri personale o bucură pe handbalista care știa de la 11 ani că visul ei e să ajungă cea mai bună jucătoare din lume, chiar dacă nu o arată în public.

Dar ce-a înțeles căpitanul României în ultimii ani, în care a fost mai mereu jucătoarea centrală și principala marcatoare, dar în care România a obținut puține rezultate, e că nu jocul ei contează cel mai mult. Chiar dacă de multe ori, despre el se vorbește cel mai mult. Ci modul în care jocul ei, oricât de bun, susține și e susținut de cel al echipei. Nu cât e ea de bună e important, ci cât de bună poate fi echipa, cu ea în ea. De asta repetă declarații ca „degeaba înscriu eu 10 sau 15 goluri și echipa pierde”, atât după victorii cât și după înfrângeri.

Pentru că ce-și dorește cel mai mult e o medalie de aur cu România, și știe că nu o poate obține singură, cum subliniază și selecționerul Ambros Martin.

„Ce să spun despre Cristina? Suntem fericiți că o avem și trebuie să avem grijă de ea. Nu e vorba de performanța și recordul ei, nici nu știam de el. E despre ce oferă ea echipei, nu doar pe teren, ci și în afara lui. Are o motivație foarte mare să realizeze ceva important și știe că are nevoie de ajutor pentru asta. Toată lumea e pregătită să-i ofere acest ajutor, avem și alte jucătoare cu experiență, cu talent, cu caracter, cu personalitate, care-și doresc mult să realizeze ceva important, pentru că alături de Cristina este posibil. Și de asta trebuie să facem totul ca o echipă. Și cred că suntem aproape de asta, ați văzut că n-am avut nevoie de ea la începutul meciului. Da, în momentele critice apare, dar avem și alte jucătoare care pot juca handbal la un nivel ridicat, și asta e bine.”

Așa că golul 206 e mai puțin important decât următoarele pe care le vor da, în acest turneu sau în următoarele, împreună cu echipa. Cu cât vor înscrie mai multe, vor fi mai aproape de ce-și doresc.

Foto: EHF EURO © Jozo Cabraja / kolektiff

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.