CSM București câștigă un meci dificil, își ia revanșa cu Ferencvaros, e cu un pas în sferturile de finală ale Ligii Campionilor
Lead.ro 21 februarie 2020N-a fost simplu, dar s-a terminat cu bine: CSM București a câștigat (27-24) returul cu Ferencvaros, a ajuns la a treia victorie consecutivă în Liga Campionilor și e foarte aproape de calificarea în sferturile de finală. Cu două etape rămase de jucat în Main Round, CSM încă mai speră la locul trei în Grupa 1. Ferencvaros este deja eliminată.
*
Acum o lună de zile, în primul meci al grupelor principale din Liga Campionilor, CSM București pierdea la scor cu Ferencvaros, după unul dintre cele mai slabe jocuri din scurta ei istorie europeană, și privea cu îngrijorare spre obiectivul propus: calificarea în Final4-ul de la Budapesta.
Calculele au început să arate mai bine după două victorii pe cât de importante, pe atât de diferite – întâi demonstrația de forță cu Metz, apoi revenirea spectaculoasă cu Vipers -, dar miza revederii cu Ferencvaros a rămas neatinsă.
Și lângă ambiția unei revanșe care să facă uitată înfrângerea aspră de la Budapesta s-a așezat și ocazia unui pas mare spre sferturile de finală: „Eu vreau să ne luăm revanşa în faţa formației din Ungaria pentru că în ianuarie, la începutul grupelor principale, echipa noastră a suferit cea mai severă înfrângere de când joacă în Liga Campionilor. Aşa că este un meci-revanşă, dar şi un meci important, pentru că avem nevoie de puncte. Fiecare meci e ca o finală pentru noi. Atâta vreme cât reuşim să facem lucruri împreună, ca o echipă, putem obţine victorii mari, cum am făcut cu Vipers şi Metz. Îmi doresc foarte mult să câştig Liga Campionilor cu CSM Bucureşti”, declara înaintea meciului Cristina Neagu, care zilele trecute și-a prelungit contractul cu CSM pentru încă doi ani.
CSM București a intrat în a doua jumătate a Main Round-ului pe locul 4, cu 7 puncte, două mai puține decât Metz, Rostov și Esjberg, și trei în plus față de Ferencvaros, ultima clasată în Grupa 1. O victorie pentru vicecampioana României ar fi însemnat eliminarea echipei din Ungaria.
Meciul
Dacă la întâlnirea de la Budapesta CSM a ratat complet startul (unguroaicele s-au dus repede la 7-1), lucrurile au început mai bine azi: Neagu, Crina Pintea și Lekic au marcat pe primele trei atacuri, numai că Ferencvaros a răspuns bine, cu două goluri din extremă și altul, cel de 3-3, de pe pivot.
Tot de acolo au marcat unguroaicele și golul următor, care le-a adus pentru prima dată la conducere. A urmat o perioadă foarte alertă, cu goluri rapide, când la o poartă, când la alta, perioadă din care Ferencvaros – cu toată opoziția lui Grubisic – a ieșit mai bine.
Adi Vasile a cerut primul time-out la 8-7 pentru adversare, dar Ferencvaros, cu aceeași viteză de pasare pe care ne-o demonstrează de câțiva ani de zile, s-a menținut cu un pas înainte. (Asta și pentru că CSM a irosit două minute de superioritate și câteva finalizări simple.)
Carmen Martin, revenită și ea după accidentare, a reușit să egaleze la 9, Gabi Perianu, intrată pe inter dreapta, a imitat-o, iar CSM a reușit să se ducă la două goluri înainte, 12-10, cu cinci minute înainte de pauză.
Au fost cele mai frumoase minute ale reprizei, cu goluri grozave la ambele porți, dar cu ceva mai multă calitate în atacul CSM-ului, pentru care Neagu și Lekic – ba cu finalizări de la distanță, ba cu câteva angajări foarte creative pentru puternica Cvijic – au ridicat în picioare suporterii din Polivalentă.
Mulțumită lor, CSM a intrat la vestiare cu un 16-13 solid, pătat doar de generozitatea arătată, mai ales la finalizare, pe la mijlocul reprizei.
În rest, atacul a mers bine spre foarte bine, și nici apărarea n-a fost prea slabă, dacă ținem cont că atacul lui Ferencvaros – atât de rapid și echilibrat, cu o impresionantă morișcă de pase și cu arme serioase pe toate posturile – e greu de oprit.
Asta s-a văzut și-n deputul reprizei a doua, când ritmul de un gol pe minut s-a menținut, iar CSM, cu Perianu tot mai activă, a reușit să mai pună un gol între ea și Ferencvaros: 19-15, minutul 35.
Dar Ferencvaros n-a plecat nicăieri. Pas cu pas, profitând și de graba din atacul lui CSM, jucătoarele lui Gábor Elek (enervat de câteva decizii ale arbitrilor) au reușit două goluri consecutive, au venit la 18-20, înainte ca Grubisic să le refuze, de la șapte metri, al treilea gol la rând.
Avea să fie un moment foarte important. De unde Ferencvaros părea ceva mai inspirată în ultimele minute, CSM a scăpat cu fața curată, a profitat de două eliminări de două minute ale adversarelor și s-a distanțat din nou la patru goluri, 23-19, cu 15 minute rămase de jucat.
A fost însă nevoie de doar două-trei greșeli pe faza de atac pentru ca Ferencvaros să-și facă loc înapoi în meci: trei goluri consecutive, două dintre ele pe contraatac, și jocul s-a strâns la 23-22.
Cvijic, angajată din nou perfect de Neagu, a deblocat atacul CSM-ului, Grubisic a apărat și ea din extremă, iar Cvijic – la unul dintre cele mai bune meciuri ale ei în ultima perioadă – a găsit imediat al șaptelea ei gol: 25-22, cinci minute înaintea finalului.
Un final tensionat, în care Ferencvaros s-a apropiat din nou la un gol, înainte să fie distanțată definitiv, după două goluri marcate de Neagu, cea mai bună marcatoare a partidei – opt goluri.
S-a terminat 27-24, o victorie grea, importantă, care o duce pe CSM București la 9 puncte și o scoate pe Ferencvaros din calculele calificării.
Vicecampioana României așteaptă acum cu interes celelalte rezultate ale grupei: Rostov joacă sâmbătă (ora 15.00) cu Metz, în meciul care ar ttrebui să decidă și câștigătoarea grupei, iar Esjberg o primește duminică ( 17.50) pe Vipers Kristiansand, într-un duel nordic important pentru Adi Vasile și jucătoarele lui, care ar vrea să o prindă din urmă pe Esjberg, dar n-au scăpat încă de Vipers.
Nu uita că primele patru clasate se califică în sferturile de finală. Acolo, locul 1 din Grupa 1 joacă cu locul 4 din Grupa 2 – Râmnicu Vâlcea, care va juca sâmbătă, de la 20.00, pe terenul lui Krim, are toate șansele să prindă locul ăsta–, locul 1 din Grupa 2 (probabil Gyor sau Brest) joacă cu locul 4 din Grupa 1, în timp ce locurile 2 vor juca cu locurile 3.
Doar România, Ungaria și Franța au câte două echipe în grupele principale ale Ligii Campionilor.
Declarațiile
Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare a meciului, cu opt goluri, a declarat pentru Telekom Sport că „a fost un meci foarte greu, aşa cum ne aşteptam să fie. Presiunea era pe noi, trebuia să câştigăm acasă. Mă bucur că am câştigat, mă bucur că aproape ne-am asigurat o poziţie care să ne ducă în sferturi. Încet, arătăm ca o echipă adevărată. Sper din tot sufletul să fim sănătoase, să nu mai avem parte de accidentări, pentru că eu cred că această echipă poate ajunge departe şi în acest sezon. Echipa nu stă niciodată într-o singură jucătoare. Portarul e foarte important, apărarea e foarte importantă şi fiecare jucătoare din echipă e la fel de importantă. Eu sunt bucuroasă că îmi fac treaba, sunt în formă şi îmi doresc să fiu în continuare, pentru că doresc să îmi ajut echipa. Deocamdată să ajungem în sferturi, vedem pe cine vom întâlni acolo şi vom vedea dacă putem ajunge şi în Final4. Bineînţeles că ne dorim foarte tare acest lucru, dar cred că luna mai este foarte departe”.
Coordonatoarea de joc Andrea Lekic, marcatoare a patru goluri, a spus și ea pentru Telekom că „a fost un meci important câștigat azi de CSM. Apărarea noastră a fost mai bună decât în meciul tur. Cred că ne simțim mai bine în teren una cu cealaltă, și se văd și rezultatele în teren. Iar cu o atmosferă așa frumoasă ca azi, ne ajută de fiecare dată când jucăm acasă. Cred că ne îmbunătățim și mai avem multe de arătat. Deplasarea la Metz va fi cea mai dificilă. Dacă obținem victoria acolo, totul e posibil pentru echipa noastră. Privim cu încredere următoarele meciuri. A fost o decizie grea să plec, dar cred că mai am multe de oferit Bucureștiului până la finalul sezonului, așa că să sperămc că vom mai avea zile bune aici, până la final. Final4 e obiectivul meu în fiecare an, iar anul ăsta probabil vor fi emoții speciale să fim acolo, pentru că n-am venit în grupa principală cu șanse mari să mergem mai departe. Dar ne îmbunătățim tot mai mult și cu fiecare pas, dorințele și visurile devin tot mai mari.”
Elizabeth Omoregie a spus că „ne așteptam să fie o luptă, aveam multe de arătat după meciul de acolo, în fața fanilor și familiilor noastre și cred că am jucat în așa fel încât am meritat victoria. Cred că suntem mult mai conectate, se poate venea și din tribune astea, avem mai multă răbdare, și cred că cu acest spirit care ne unește și cu această atitudine, nimeni nu ne poate învinge. Sigur că am avut niște fluctuații, dar ne-am păstrat capul sus. Nu contează cu cine vom juca în sferturi, că toate echipele sunt foarte bune, dar cred că va conta să terminăm în partea de sus a clasamentului.”
Ultimele două meciuri din Main Round
Metz – CSM București, 1 martie;
CSM București – Kristiansand, 7 martie.
Planuri pentru viitor
Săptămâna asta, CSM București a reușit să prelungească contractele lui Neagu (31 de ani), Omoregie (23 de ani) și Grubisic (33 de ani), primele semnând pentru încă doi ani, ultima pentru un singur sezon. Mișcările confirmă planurile lui Adrian Vasile de a păstra nucleul acestei echipe și pentru următorul sezon.
De asemenea, echipa susținută de Primăria București a reușit deja un transfer important: franțuzoaica Siraba Dembele (33 de ani), una dintre cele mai bune extreme (stânga) din lume, campioană europeană și mondială cu Franța, a semnat și ea pentru două sezoane cu CSM.
„Eu cred foarte mult în continuitate. Dacă lucrurile merg așa cum văd sau cum mi le doresc, sunt doar două posturi în echipă care vor fi schimbate. Linea Torstenston și Iulia Curea sunt la ultimul sezon în handbal, atunci sunt două jucătoare care trebuie aduse să le înlocuiască. Altfel, pentru că la CSM numărul de antrenamente e foarte limitat, numărul de meciuri e foarte mare, din când în când viața sportivă îți mai arată și anumite accidentări, jucătoarele intră și ies din circuit, e nevoie de un pic mai multă continuitate pentru ca legăturile astea să ajungă să fie tot mai bune. Și asta e în mintea mea, păstrarea a 90% din grup, doar două jucătoare schimbate și restul să rămână, asta este dorința mea, către lucrurile astea deja s-au făcut toate demersurile”, ne spunea Adi Vasile, care mai nou e secondat pe banca CSM-ului de Per Johansson – o rocadă față de situația de pe banca Muntenegrului.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni