Cum arată România după cele trei înfrângeri din grupă și înaintea singurului meci care contează – finala din optimi

Echipa națională lasă în urmă Frederikshavn – cu tot cu amintirea înfrângerilor din faza grupelor –, și caută să-și schimbe norocul la Kolding, într-un meci cu Brazilia (astă-seară, 21:30) care-i va defini întreaga campanie din Danemarca.

Puține sunt competițiile în care echipa care pierde trei meciuri consecutive să nu piardă, de fapt, (aproape) nimic. Campionatul Mondial de Handbal este una dintre aceste competiții – o întrecere care îți oferă șansa revanșei chiar și în ultimul ceas.

Se poate spune deci că până la meciul de azi, contra Braziliei – campioana mondială en-titre -, fetele antrenate de Tomas Ryde au avut ocazia să se compare cu unele dintre principalele favorite la titlul mondial. Spania și Norvegia sunt finalistele Campionatului European din 2014, iar Rusia e creditată de mulți – și mai ales de experții nordici – drept principala favorită la finala de la Hernin

România s-a măsurat cu toate aceste echipe și a ieșit datoare. De parcă naționala a încercat o haină cu un număr mai mare, pe care nu a reușit să o îmbrace cum trebuie: au rămas, de fiecare dată, spații. Or, ca să fi obținut rezultate mai bune în cele trei jocuri, echipa României ar fi avut probabil nevoie de câteva zile perfecte. Ca atunci când te trezești târziu și buimac, dar orice ai arunca pe tine, chiar și la repezeală, îți vine mănușă. Așa cum știm, zilele acestea sunt puține. Dar România – speră oamenii -, ajunsă la Kolding ușor buimacă, cu o zi mai devreme decât se aștepta, încă poate prinde o astfel de zi. Totul este să o prindă cu Brazilia și să nu fie zi scurtă.

Paradoxal, tocmai în cea mai proastă zi a lor, în cel mai slab meci pe care l-au arătat la acest Mondial, fetele au reușit și cele mai bune minute pe care aveau să le arate în prima săptămână de competiție. Acele 24-25 de minute efervescente contra Spaniei, în care – chiar dacă apărarea pe zonă centrală era penetrabilă – atacul a funcționat fără ezitări. În forță.

Numai că au urmat, așa cum știi, cele 14 minute de groază (de care te-ai săturat probabil să auzi sau să citești), fără gol și fără explicații, în care s-a pierdut nu doar meciul, dar și elanul. Fetele s-au trezit ușor descumpănite, iar antrenorii au folosit ziua liberă dinaintea meciurilor cu Norvegia și Rusia pentru a le readuce într-o stare mentală pozitivă. La efortul ăsta a participat tot staff-ul tehnic și, în final, la vremea meciului cu Norvegia, jucătoarele, antrenorii și suporterii păreau mai încrezători.

Într-adevăr, cu Norvegia jocul avea să arate puțin mai bine. Cât de aproape de potențialul maxim? Nimeni nu știe precis, dar sunt mulți cei care spun că le-au văzut pe fetele acestea jucând și un handbal irezistibil. Că echipa – dacă prinde ziua ei bună – poate să bată pe oricine.

E drept, Rusia, în ultimul meci al grupei, nu a fost oricine. Handbalistele lui Trefilov – un antrenor care are în palmares patru titluri mondiale – erau deja calificate în optimi de pe primul loc, tot așa cum România era calificată de pe ultimul. Drept consecință, singura miza a meciului a fost păstrarea unei tendințe ascendente, de ușoară creștere de la meci la meci.

Fără presiunea rezultatului, Ryde și Costică Buceschi au continuat să experimenteze unele lucruri și să amelioreze altele: dacă în meciul cu Spania apărarea centrală a fost amorțită – așa cum spunea secundul Buceschi -, ea a arătat ceva mai bine cu Norvegia; dacă în meciul cu Spania echipa a avut 14 minute fără gol, la sfârșitul reprizei întâi și începutul celei de-a doua, în meciul cu Norvegia au fost doar zece minute de absență, câte cinci la începutul fiecărei reprize.

Cu Rusia, îmbunătățirile au continuat: apărarea a arătat chiar și mai bine, iar începuturile de repriză n-au mai fost ratate – după primele cinci minute din meci, România conducea cu 3-1, iar în primele cinci minute din a doua repriză, fetele marcau de patru ori fără să primească niciun gol, de la 16-18, la 20-18. România nu era doar egala Rusiei, dar o și conducea, la trei goluri diferență, în minutul 38. De acolo, însă, alte 14 minute fără gol, altă perioadă de absență.

Această dispariție din joc, pe care mulți iubitori de handbal spun că o cunosc de ani buni, dar pe care nimeni nu pare să și-o poată explica, a fost un punct definitoriu pentru actuala campanie. Iar acum, înaintea meciului decisiv contra Braziliei, o partidă care poate conduce România spre turneele de precalificare la Jocurile Olimpice de la Rio, senzația este că echipa are nevoie de un singur lucru: să rămână în partidă din primul și până în ultimul minut.

Să țină aproape atunci când adversara va juca foarte bine și să reușească distanțarea decisivă atunci când Brazilia va juca mai slab. Fetele au avut șansa asta și cu Spania, în primul meci, când au condus cu 4-1 și 11-8, dar și cu Rusia, la 10-7 sau 22-19. De fiecare dată, în locul desprinderii a urmat dispariția din joc. Și de fiecare dată, Tomas Ryde, Costică Buceschi și fetele lor au primit șansa revanșei. Astăzi, în fața Braziliei, se prezintă o nouă șansă. Va profita România?