Curaj, creativitate, motivație. Noua Națională a lui Mirel Rădoi ne face să ne simțim din nou suporteri. De unde vine schimbarea?

Două meciuri diametral opuse, unul acasă, cu o Irlandă de Nord abordabilă, de nivelul nostru, al doilea în deplasare cu Austria, una dintre naționalele la modă în Europa; un prim meci împotriva unei echipe de forță, cu stil britanic, al doilea împotriva unei echipe cu jucători versați din Bundesliga, care știe să țină de minge, căreia îi place fotbalul pozițional; meciul de la București jucat cu o anumită formulă de joc și cu un anumit „11”, cel de la Klagenfurt început cu o altă formulă de joc și cu cinci schimbări în rândul titularilor. În fine, un egal frustrant – și mult discutat – în primul meci, practic o victorie scăpată în ultimele minute, în superioritate numerică, apoi o victorie entuziasmantă, care reface moralul Naționalei înaintea barajului pentru Euro 2021 din Islanda.

Deși are doar două meciuri – și atât de diferite – pe banca României, primele concluzii ale noului început, cu Mirel Rădoi selecționer, se întrevăd deja. Până la detalii, o evidență: la fel ca Naționala de tineret anul trecut, echipa aceasta a lui Mirel Rădoi nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Te face să suferi, te face să-ți pui întrebări, te entuziasmează, te exasperează, te face să crezi și, de fapt, te face să simți.

Cu o selecție fără schimbări majore – mai puțin debutul remarcabil al lui Crețu -, într-un context în care ne lipsesc unii jucători, iar alții nu sunt prea bine puși la punct cu pregătirea, Mirel Rădoi surprinde pe toată lumea printr-o schimbare radicală a jocului Naționalei încă de la primul său meci. Cum a reușit acest lucru?

Curaj

Întâi de toate, Mirel Rădoi a dovedit, încă o dată, că e un om dintr-o bucată. A abandonat tradiționalul joc la alibi al selecționerilor aflați la primele meciuri pe bancă și a forțat aplicarea ideilor sale încă din primul minut. Pentru asta, pentru ca jocul de posesie, ofensiv, cu mingea la picior, pe care l-a promis – ca mulți alții, de altfel – să poată deveni realitate, Mirel Rădoi a pariat, contra Irlandei de Nord, pe cea mai ofensivă formulă pe care i-o permitea lotul: Alibec lângă Pușcaș, apoi Ianis Hagi, Stanciu, Cicâldău și Maxim în spatele lor. Cu echipa aceasta curajoasă de mingicari, România a recuperat, încă din start și în ciuda unui gazon oribil, jocul de posesie din vremuri pe care le credeam apuse. Și nu o posesie stearpă, ci una progresivă, spre poartă, spectaculoasă în multe momente, când Alibec, Maxim sau Stanciu își dădeau libertatea unor „floricele” în fața adversarilor.

Chiar dacă în primul meci nu i-a fost suficientă pentru o victorie, Mirel Rădoi nu a abandonat viziunea lui curajoasă. A riscat din nou, cu cinci schimbări, cu oameni precum Crețu sau Burcă, prima oară titulari la Națională, mai apoi cu Iancu, a riscat schimbând sistemul, cu oameni rapizi pe benzi, a schimbat jucând cu Alibec singur în atac (în detrimentul lui Pușcaș, care marcase meciul trecut) și cu veteranul Grigore în centrul apărării. Crețu și Burcă s-au descurcat excelent, primul pare că joacă de cinci ani la Națională, al doilea a fost extrem de responsabil și de matur tot meciul, iar ultimii doi au și marcat la Klagenfurt. Dar nu doar pariurile punctuale i-au ieșit lui Rădoi luni, ci jocul în ansamblu, sistemul care a funcționat minute bune și în faza de pressing nebunesc, avansat, care ne-a adus golul lui Maxim, și în faza de apărare pozițională, care a dus la contra de manual de la primul gol – poate cea mai frumoasă a Naționalei de la cea a lui Dumitrescu și Hagi împotriva Argentinei, în 1994.

Expusă uneori, datorită formei oscilante a lui Bancu, a ieșirii forțate de pe dreapta a lui Deac ori datorită riscurilor implicite ale unor opțiuni tactice, România a știut să strângă din dinți când a fost atacată și – încă mai important – a știut ce are de făcut de fiecare dată când a pus piciorul pe minge. Curajul lui Rădoi s-a transmis pe teren și i-a responsabilizat pe Alibec, pe Maxim și pe Stanciu. Descătușați de vechile obiceiuri, cei trei și cei din jurul lor au dat drumul celui mai bun fotbal al lor.

Creativitate

La fel ca în cazul curajului, inspirația pentru creativitate vine de pe bancă. Mirel Rădoi ne demonstrase asta încă de la tineret, prin flexibilitatea cu care interpretează fotbalul. Schimbarea radicală de sistem de la primul la al doilea meci, ca și adaptarea, din mers, după un bilețel mâzgălit pe o bucată de hârtie, la un alt modul defensiv, pe finalul partidei cu Austria, arată libertatea de gândire a lui Rădoi. O libertate de gândire care nu are cum să nu contamineze Naționala, ca și opinia publică din jurul ei, care e, în sfârșit, provocată să gândească și să înțeleagă ce vrea selecționerul, de la meci la meci.

Iar această libertate de gândire se vede, mai apoi, nu doar în planul macro de abordare a meciului, ci și în micile detalii: schema de la golul cu Irlanda de Nord, care era să fie replicată cu succes și împotriva Austriei, relaxarea jucătorilor pe teren, care își permit și un călcâi, și un lob, și un voleu nebunesc, dacă e cazul. În locul Naționalei crispate de acum câteva luni, avem în față o echipă vie, creativă, care încearcă lucruri și căreia, se vede deja, îi mai și reușesc. Trei din cele patru goluri marcate de România în noua era Rădoi au la bază niște bijuterii de creativitate și de execuție.

Motivație

„Nu am făcut mare lucru, poate doar am reușit să strângem mai mult vestiarul”, spunea Mirel Rădoi imediat după meciul din Austria, care urcă România pe primul loc în grupa de Liga Națiunilor: 4 puncte, unul mai mult decât Austria și Norvegia, care a câștigat cu ușurință, 5-1, pe terenul Irnaldei de Nord.

Mirel exagerează, pe de o parte, căci în spatele succesului stă mult mai mult decât coeziunea lotului – important detaliul cu cip-ul pus lui Pușcaș pe sub tricou înainte să intre pe teren – dar, pe de altă parte, e clar că valențele de motivator ale lui Mirel Rădoi au primit răspunsul potrivit, mai ales din partea unor jucători cunoscuți ca fiind mai puțin predispuși la disciplina grupului. În schimbul libertății pe care le-a oferit-o – și a încrederii, desigur – mingicarii din față au mâncat pământul în pressing, au ajuns să joace pe poziții de fundași laterali – Alibec pe stânga, Maxim pe dreapta -, dacă jocul sau sistemul le-au cerut-o. Au jucat, în plus, cu mare ambiție, cu dorința de a demonstra ceva, lucru de care, iarăși, Mirel Rădoi nu poate fi străin. Și încă un detaliu: parcă nicicând Naționala nu a cântat imnul – singură, cu stadionul gol – cu mai multă însuflețire și cu mai multă convingere decât luni, la Klangefurt.

*

S-ar mai putea scrie pagini multe despre felul în care a jucat Naționala la debutul în noua ediție a Ligii Națiunilor. Sunt și lucruri de pus la punct: flancul drept al apărării e improvizat, flancul stâng, cu Bancu, nu a arătat prea bine. Câteva schimbări de jucători făcute de Mirel Rădoi n-au prins „rădăcină”, nici cu Irlanda de Nord (Nistor), nici cu Austria (Iancu). E nevoie de reglaj fin între linii. Dar cel mai important e că avem pe ce construi. Și că, pentru prima oară după mulți ani, avem despre ce pălăvrăgi, avem ce discuta când vine vorba despre Naționala mare, dincolo de două vorbe de lehamite aruncate peste umăr.

Marele examen pentru Mirel Rădoi este însă barajul cu Islanda de pe peste exact o lună, de pe 8 octombrie. E obligat să câștige în fața unei echipe care a ținut în șah Anglia 90 și ceva de minute. Va fi foarte complicat, dar România pare mai motivată ca oricând după victoria din Austria. Iar noi, la fel, parcă așteptăm mai nerăbdători ca oricând să vedem ce mai inventează Mirel, ce mai născocește Maxim, ce driblinguri mai fac Alibec și Pușcaș, în atac.

Foto: Sport Pictures