Victoria curajului: România obține o victorie mare în Austria, trece pe primul loc în grupa de Liga Națiunilor

Ciprian Rus 7 septembrie 2020

N-au fost puțini cei care au preferat să treacă cu vederea lucrurile bune arătate de România lui Mirel Rădoi în meciul de la București cu Irlanda de Nord. După atâția ani gri, fatalismul a luat locul încrederii: „Nu-mi fac iluzii ca să nu am deziluzii”, vorba unui fost mare selecționer, a devenit moto-ul primei noastre reprezentative. Așa că, în loc să-și facă iluzii că venirea lui Mirel Rădoi ar putea însemna un nou început – al câtelea promis suporterilor Naționalei? – mulți au preferat concluzia cinică a debutului: nu am fost în stare să ținem de 1-0 cu un om în plus pe teren mai bine de jumătate de meci.

Înghesuit el însuși de rezultat, Mirel nu avea decât un răspuns posibil: să confirme în Austria, în deplasare la cea mai tare echipă din grupa de Liga Națiunilor, că România joacă altceva decât în ultimul deceniu și, pentru că asta nu mai era de ajuns după criticile de la debut, să scoată și un rezultat pozitiv. Pentru asta, pentru a-și câștiga de partea lui publicul și critica sportivă, dincolo de reglajele obligatorii impuse de analiza meciului de pe „Arena Națională”, Mirel Rădoi trebuia să-și recâștige vestiarul. Băieții dăduseră totul cu Irlanda de Nord, iar riscul cel mai mare era ca încrederea lor să se prăbușească sub greutatea golului primit pe final și sub tiradele care au venit din toate părțile. Iar echipa lui Mirel Rădoi a intrat la Klagefurt mai hotărâtă ca oricând. Șansă bună la prima fază, gol în minutul 3! 

Extrem de curajos în primul meci din grupă, când România a aliniat cea mai ofensivă din ultimii foarte mulți ani, Mirel Rădoi a recidivat contra Austriei. Surprinzător și nu prea, a făcut nu mai puțin de cinci schimbări față de garnitura propusă împotriva Irlandei de Nord. A renunțat la un vârf – Pușcas – în favoarea unui joc pe benzi – cu Deac și Coman – și a trimis la mijloc un închizător de meserie, pe Crețu. A întărit banda dreaptă cu cuplul Burcă – Deac de la CFR, și a mizat pe gabaritul lui Grigore în centrul defensivei, lângă Chiricheș.

Cu doi jucători debutanți în postura de titular – Crețu mai jucase puțin vineri, pe final de meci – România s-a văzut stăpână pe tabela de marcaj încă din startul meciului. Dar jocul elaborat și calitatea adversarilor ne-au pus imediat în dificultate. Gazdele au avut mai întâi o bară, apoi au egalat, forțând schimbările de direcție pe flancul nostru mai slab, acolo unde Bancu încă nu și-a găsit locul, iar Coman are prea puțină experiență pentru a-l putea dubla eficient.

Dar, cu momente foarte bune și în pressing, și în posesie, România a tăiat de fiecare dată elanul Austriei și nu a făcut nici o clipă pasul înapoi. Dimpotrivă, obișnuitelor „bubuieli” din apărare le-au luat locul ieșiri curajoase, cu pasă utilă la coechipier.

E limpede că România joacă altceva, acum că fotbalul mai ofensiv, cu mai multă posesie, promis de Mirel Rădoi, dă roade în fața unei echipe bune, precum Austria.

Însă, dincolo de calitatea jocului, România lui Mirel Rădoi impresionează prin motivație: Alibec face pressing la sânge și se apără în propriul careu în minutul 60 și ceva, Maxim fură mingea în pressing, la 20 de metri de poarta adversă, apoi sfârșește fundaș de bandă, Coman și Stanciu își dau sufletul pe teren. Jucând astfel, România ajunge să conducă cu 3-1 pe Austria, după golurile lui Grigore, după un corner bine bătut de Maxim, și după lobul lui Maxim, unul dintre cele mai frumoase goluri ale României în ultimii ani.

Cu două schimbări forțate – după accidentarea gravă a lui Deac și după ieșirea lui Chiricheș -, România a suferit pe final, dar Rădoi a avut meritul unei intervenții de mare antrenor: a schimbat din mers sistemul de joc, iar „tricolorii” au rezistat unui final cu faze nebune la ambele porți, după ce au mai primit un gol în minutul 81.

În final, o victorie mare, pe un teren complicat, în fața unei echipe superioare valoric. O victorie a curajului unui tânăr antrenor care a lăsat la o parte alibiurile și a ieșit la joc, așa cum România nu a mai făcut-o de pe vremea Generației de Aur.

*

Cu 4 puncte din primele două meciuri, România trece la conducerea acestei grupe. Un punct mai puțin au Austria și Norvegia, care a câștigat clar, 5-1, în Irlanda de Nord – rămasă cu punctul câștigat la București.

Pentru echipa României urmează acum deplasarea din Islanda, pe 8 octombrie, în barajul de calificare la Europeanul din vara viitoare.

Declarațiile lui Mirel Rădoi

Austria – România 2-3

Au marcat: Baumgartner (’17), Onisiwo (’81) / Alibec (’3), Grigore (’51), Maxim (’69)

Austria: Schlager – Ulmer, Hinteregger, Posch, Lainer – Grillitsch, Baumgartlinger – Baumgartner, Schlager – Sabitzer – Gregoritsch

Rezerve: Pervan, Stankovic, Dragovic, Ilsanker, Grbic, Ranftl, Lienhart, Zuli, Wober, Trimmel, Onisiwo, Monschein

Antrenor: Franco Foda

România: Tătărușanu – Burcă, Chiricheș, Grigore, Bancu – Maxim, Crețu, Stanciu – Deac, Alibec, Coman

Rezerve: Niță, Lazar, Toșca, Hanca, Nedelcearu, Nistor, Pușcaș, Ștefan, Hagi, Iancu, Buș, Cicâldău

Antrenor: Mirel Rădoi

Celelalte rezultate ale zilei

 

Foto: FRF / Uefa Nations League

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.