Derbiul Madridului se mută în Champions League. În cealaltă semifinală, apărarea lui Juventus dă piept cu atacul lui Monaco. Cum se prezintă cele patru candidate

Danny Coposescu 20 aprilie 2017
13.30

Real Madrid și Atletico se întâlnesc din nou în Ligă, după finalele din 2014 și 2016, ambele câștigate de Real. Dincolo, Juventus se va deplasa pe terenul lui Monaco, într-un meci care se anunță încă de azi o ciocnire a stilurilor: apărarea precisă  a lui Juve – doar două goluri au primit italienii în competiția asta – și atacul fulgerător al francezilor: nicio formație europeană nu a marcat sezonul acesta mai multe goluri decât Monaco.

 

Articolul inițial

Şi apoi au mai rămas patru. Tabloul pentru semifinalele Champions League e în parte familiar, şi totuşi proaspăt. Ceea ce e bine, pentru că încă un an cu aceleaşi patru echipe disputându-şi un titlu tot mai închis celor din afara elitei de supercluburi nu dădea bine nici pentru interesele rapace ale industriei media din preajma fotbalului, darămite pentru publicul ușor plictisit de aceleași derbiuri europene.

Altă parte bună e că toate candidatele au demonstrat suficiente slăbiciuni încât să putem miza pe două duble echilibrate. În sensul ăsta, înaintea tragerii la sorți de vineri (ora 13.00) e timpul să ne uităm puţin peste ce e mai bun şi mai puţin bun la Real, Atletico, Juventus şi Monaco.

Real Madrid

Se cuvine să începem cu deţinătoarea trofeului şi a unui nou record de semifinale consecutive  (șapte) în Liga Campionilor. Realul continuă să semene cu o masă luată la un restaurant de lux: scumpă, de o calitate indubitabilă, dar într-o porţie nesatifăcător de mică. Madrilenii sunt în cărţi pentru un prim titlu în Spania din 2012 încoace şi, de ce nu, chiar o primă apărare cu succes a titlului european de la AC Milan încoace.

Totuşi, nimeni nu se poate scutura de senzaţia că echipa lui Zidane mai are viteze nebănuite, ţinute în frâu de o funcţionalitate pragmatică, dar adesea nespectaculoasă. Mai ales în ultima vreme, Realul depinde din nou de individualităţi pentru a rezolva meciurile, ceea ce, împreună cu o apărare destul de imprevizibilă (când foarte bună, când naivă), se poate întoarce împotriva ei. Avantajul madrilenilor e că niciunul dintre adversarii rămași în competiţie nu are atâtea individualităţi pe care se poate baza. Real are destule, în frunte cu un Ronaldo revenit la formă maximă.

Juventus

Juve e pe cale să-şi asigure al şaselea campionat consecutiv în Italia, un record absolut în istoria Serie A. De pe vremea lui Antonio Conte, echipa a mers din bine în mai bine, iar Massimiliano Allegri îşi atrage din ce în ce mai multe priviri admiratoare din Premier League.

Felul ultraprofesionist în care Juventus a trecut de Barcelona, chiar fără mari emoţii, nu poate decât să o recomande pentru a doua finală de Champions League în ultimii trei ani. Lotul pare chiar mai puternic decât atunci, cu Paolo Dybala şi Miralem Pjanic printre cei mai buni jucători din Europa anul ăsta.

În spatele apărării de fier stă în continuare Gigi Buffon, care visează la singurul trofeu major pe care nu îl are încă în colecţie. Dacă atacul format din Dybala, Higuain şi Mandžukić continuă să performeze ca până acum, s-ar putea să i se împlinească şi visul ăsta.

Atletico Madrid

Până şi într-un sezon mult sub aşteptări pe plan domestic, trupa lui Diego Simeone îşi găseşte raza de soare în competiţia care a fost atât de nemiloasă în ultimii ani cu Atleti. E drept şi că echipa şi-a mai revenit în La Liga, unde are prim planul în lupta pentru locul trei. Iar atacul rămâne extrem de impresionant, cel puţin pe hârtie. Griezmann, Gameiro, Torres, Gaitan, Carrasco… Atletico nu a fost nicicând mai ofensivă. Ceea ce, paradoxal, a dus câteodată la confuzie faţă de tactica de joc.

Dintre cele patru rămase în Champions League, Atleti a avut cel mai uşor parcurs până acum, iar asta s-ar putea să conteze și de-acum înainte: neaccelerând prea serios, echipa este, măcar pe hârtie, cu rezervoarele pline. În plus, defensiva uneori suspectă s-a prezentat bine în a doua repriză de pe King Power Stadium cu Leicester. Întrebarea e cum va vrea să abordeze Simeone semifinala, iar răspunsurile vor veni în funcție de adversar.

AS Monaco

„Underdog“, „Dark Horse“, oricum i-ai spune, Monaco a surprins pe toată lumea anul ăsta. Merită amintit că nu mai e vorba de acel club care arunca în stânga şi în dreapta cu banii miliardarului Dimitri Rybolovlel, ca acum patru ani. Rusul a trecut la o strategie mult mai prudentă, care combină nume mari, ca Falcao, cu tineri crescuţi acasă, cum e fantasticul Mbappe, vânat deja de orice club care se respectă din Europa.

Atacul monegascilor e de nestăvilit, cum se vede din cele 90 de goluri marcate pe drumul spre prima poziţie în Ligue 1. Apărarea, însă, se scurtcircuitează des, nicicând mai evident decât în nebunia de pe Etihad contra lui Man City. Pentru echipa lui Jardim, misiunea va fi mereu să marcheze câte două goluri pentru fiecare gol primit.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.