„Durerea este mare, pentru că am fost așa de aproape, dar am trăit și clipe frumoase aici.” Jucătoarele României cred că noua echipă este un câștig

După două goluri rapide ale lui Laslo și Neagu, scorul și meciul s-au blocat la 19-15 pentru Danemarca. În superioritate numerică și cu ceva elan, jucătoarele lui Ambros Martin mai aveam 12 minute să se întoarcă în meci. Numai că Sandra Toft și energica ei apărare n-au vrut să audă de asta: timp de opt minute, nicio echipă nu a mai marcat, iar jocul a înclinat când spre relansare, când spre a fi cu totul închis.

În cele din urmă, Tranborg s-a săturat să aștepte, a găsit al cincelea ei gol și, cu patru minute înainte de final, Danemarca a fugit la o distanță liniștitoare – victoria era a lor și era meritată.

Pe margine, Klavs Bruun Jørgensen, antrenorul danez căruia precedentele două întâlniri cu România i-au adus numai necazuri, nu-și mai putea stăpâni emoțiile, iar echipa României renunța la întrebarea – ce se mai poate face? și trecea spre următoarea – ce nu a mers cu Danemarca?

Oana Manea crede că mai multe n-au funcționat. „Probabil au fost și emoțiile, au fost multe ratări, dar nici apărarea n-a mai mers bine. Cristina are un rol foarte important în această echipă, când nu merge ea, e cam greu să funcționeze echipa. Cred că toate depindem de ea, și extreme, și pivoți, toate depindem de jocul ei.”

Or, cu Cristina Neagu împinsă mai mereu spre 11-12 metri, atacul României a fost rupt.

„Chiar și așa, am sperat că ne vom reveni, am continuat să ne încurajăm. Numai că de fiecare dată au venit ratări din situații de unu la unu”, a adăugat Manea, vizibil dezamăgită, dar și realistă. „Trebuie să observăm și că am avut un parcurs foarte bun cu această echipă în schimbare. Durerea este mare, pentru că am fost așa de aproape, dar am trăit și clipe frumoase aici.”

Paula Ungureanu a oferit și ea o scurtă analiză de joc, spunând că puține fete au fost pregătite acum pentru un meci cu miză așa de mare, cum a fost întâlnirea cu Danemarca pentru calificarea în semifinale.”Iar ele s-au apărat bine nu doar la Cristina, dar la toate jucătoarele noastre. Pur și simplu le-a ieșit totul în apărare, iar în atac au o linie de nouă metri foarte puternică.”

Dar și Paula vede, mai departe de supărarea de moment, motive de optimism: „Eu cred că am făcut un turneu foarte bun, nu mulți se așteptau să ne batem pentru pentru locul cinci cu atâtea schimbări, într-un moment de reconstrucție. Așa că mergem înainte, trebuie să rămânem conectate și să jucăm handbal de plăcere.”

Paula le-a mulțumit suporterilor că le sunt alături și în momentele grele, nu doar în cele bune, apoi s-a făcut pierdută spre vestiar.

În locul ei, Cristina Laslo, o jucătoare care, la 20 de ani și primul turneu final cu echipa mare, reprezintă și prezentul, și viitorul echipei, s-a scotocit și ea de câteva concluzii. După ce a încercat mai multe depășiri pe lângă puternicele ei adversare (reușind și două goluri), Laslo a simțit pe pielea ei că Danemarca a câștigat în primul rând fizic. „Nu cred că am fost neapărat obosite, chiar dacă primul șapte a jucat mult la turneul acesta, dar ele au fost mai puternice fizic. A fost greu să le depășim.”

Cu toate astea, Laslo s-a simțit bine în teren, unde „mi-am dorit mult mai mult decât am arătat. Din păcate, atât am putut azi. Dar e bine că am tras de noi, că am încercat să revenim și chiar am avut multe situații de gol, poate mai multe decât ele. Însă am ratat aruncări din poziții bune, de unu la unu cu portărița lor. A și fost declarată omul meciului…”

Laslo a felicitat și ea Danemarca pentru „o victorie meritată pentru ele, grea pentru noi, dar cred că această echipă este un câștig. Este dureros, pentru că am dat speranță suporterilor și ne-am dat speranță și nouă, dar acum mergem mai departe.”