Eroi surprinzători ai unor întâmplări improbabile, câteva personaje ne-au redat încrederea că lumea încă plutește
Danny Coposescu 30 decembrie 2016Nu doar medaliile şi trofeele te fac erou în zilele noastre. Câteodată, cineva reuşeşte, chiar şi prin mijloace mai puţin convenţionale, să confiște imaginaţia întregii lumi sportive.
Fanii Republicii Irlandeze la Euro 2016
E imposibil să nu-i menţionăm aici şi pe suporterii echipei naţionale a Irlandei la Europeanul din Franţa. Rezervele inepuizabile de voie bună ale „Armatei Verzi“ au fost cu atât mai bine-venite cu cât turneul a fost marcat de incidentele tembele ale bătăuşilor din Rusia, Anglia şi Croaţia.
Între serenadele dedicate localnicilor din oraşele gazdă și umorul lor infecţios, fanii irlandezi ne-au reamintit că fotbalul poate fi o sărbătoare colorată care să placă tuturor. Nimeni nu va uita prea curând bucuria pe care irlandezii au dus-o în Franța.
A lone fan just climbed on top of a van and did a striptease for the 1000s of Irish in #Clichy #COYBIG #IRL #SWE pic.twitter.com/JN6kILmcN2
— Eoghan Doherty (@dohertyeoghan) June 13, 2016
Andrea Bocelli în tricoul lui Leicester City
A trecut peste jumate de an de la momentul ăsta şi parcă înşiruirea asta de cuvinte tot pare absurdă. Unul dintre cei mai apreciaţi tenori ai vremurilor noastre a dat costumul şi papionul la schimb pentru tricoul albastru al „Vulpilor”, când a pus capac unui sezon incredibil pentru echipa compatriotului său, Claudio Ranieri.
Într-un fel, nimic nu putea exprima mai bine cât de neobişnuit a fost succesul lui Leicester decât să auzi „Nessun Dorma“ pe un stadion de fotbal, într-un orăşel din East Midlands.
VIDEO: Watch @AndreaBocelli kick off the title celebrations at King Power Stadium on Saturday. #havingapartyhttps://t.co/rId221wyRv
— Leicester City (@LCFC) May 9, 2016
Nikki Hamblin şi Abbey D’Agostino ne-au trecut linia de sosire
„Tot ce-mi amitesc e că Abby îmi spunea să mă ridic. Puteam să văd că sunt accidentată destul de rău şi îmi aduc aminte vag că am început să alerg, dar nu-mi amintesc să mă fi oprit din nou. Pur şi simplu faci ce faci fără să te gândeşti la asta.“
Când neo-zeelandeza Nikki Hamblin se împiedica în mijlocul probei de 5000 m feminin de la Rio 2016, ea o dobora accidental şi pe americanca Abbey D’Agostino. Ce a urmat avea să le transforme pe ambele în personificări ale idealurilor sportive. Întâi, D’Agostino a ridicat-o de pe tartan chiar pe adversara care-i spulberase orice şansă la medalie, apoi Hamblin i-a întors favoarea când americanca părea că va ceda din cauza accidentării suferite.
Nikki poate că nu-şi aminteşte multe din întregul episod, dar ambele alergătoare şi-au amintit, în cel mai important moment al carierei lor şi în mijlocul unei îmbrăţişări de după cursă ceva ce o bună parte din lumea sportului a uitat.
#USA's Abbey D'Agostino and #NZL's Nikki Hamblin given Olympic sportsmanship awards https://t.co/IoLyBNRpty pic.twitter.com/gzUsp8glFP
— SI Olympics (@si_olympics) August 21, 2016
Atletico Nacional
Atletico Nacional face parte din „granzii“ fotbalului columbian şi nu e străină de succes. Ca dovadă, clubul se pregătea de o finală de competiţie continentală (Copa Sudamericana – echivalentul Europa League). Tragedia a făcut ca avionul adversarei lui Atletico, Chapecoense, să se prăbuşească înainte de retur, luând cu el aproape tot lotul echipei braziliene.
De atunci, solidaritatea de care a dat dovadă Atletico Nacional a făcut că cele două cluburi să împartă acum mult mai mult decât culoarea verde a echipamentului. Columbienii au organizat un omagiu pentru Chapecoense pe propriul stadion, au jucat un meci oficial în tricourile obţinute de la brazilieni în jocul tur, iar suporterii lui Atletico cântă pentru „Chape“ aproape în fiecare weekend.
Însă nimic nu a impresionat mai mult decât insistenţa lor ca Chapecoense să primească oficial trofeul Copa Sudamericana, când regulile spuneau că Atletico trebuia să câştige competiţia din oficiu. Ca rezultat, pe 5 decembrie, confederaţia sudamericană s-a declarat de acord şi a confirmat că cei care au pierit vor rămâne campioni eterni.
Atlético Nacional fans inside and outside their stadium paying tribute to Chapecoense players. RIP #ForçaChape pic.twitter.com/l7GjR1vQ06
— Leo Messi (@messi10stats) December 1, 2016
Primarul Shinzo „Super Mario“ Abe
Dacă cineva se mai îndoieşte de entuziasmul cu care fierbe Tokyo înainte de Olimpiada din 2020, arată-i ce a făcut primarul oraşului, Shinzo Abe, la ceremonia de încheiere a Jocurilor de la Rio. Îmbrăcat în Super Mario, Shinzo Abe s-a ivit dintr-o ţeavă verde, exact ca în faimoasele jocuri.
În timpuri în care politicienii se iau mult prea în serios, o doză de auto-pariodie poate face minuni.
Your move, Xi Jinping.https://t.co/OI4ZdhO98Q
— Matt Schrader (@tombschrader) August 22, 2016
Will Grigg(’s on fire)
Grigg e un atacant nord-irlandez care a avut un sezon bunicel pentru Wigan, în League One din Anglia: 28 de goluri şi o promovare în Championship sună ca un an reuşit, cu atât mai mult cu cât prestaţiile de la echipa de club i-au asigurat un bilet la Euro 2016 cu naţionala Irlandei de Nord.
Dar un singur fan şi clipul său de Youtube l-au transformat pe Will Grigg într-un refren al verii. Cântecul, pe melodia unui hit pe care-l mai auzi doar pe Europa FM („Freed from desire“ de Gala) nu e numai obsedant, ci şi entuziasmant când răsună din mii de gâturi udate bine de tot cu o bere sau şapte. Merită reţinut ca imnul Europeanului, mai mult decât dezastrul oficial oferit de David Guetta.
Will Grigg's introduced to Windsor Park ??? pic.twitter.com/mnX0Ao3we5
— Jonny Frazer (@Jonny_Frazer_7) May 27, 2016
Fu Yuanhui e cea mai sinceră atletă din lume
Interviurile cu sportivii din zilele noastre sunt de obicei un exerciţiu în clişee. Pe lista scurtă şi sterilă de cuvinte pe care atleţii sunt încurajaţi să o înveţe pe de rost (pentru ca nu cumva să supere pe nimeni) cu siguranţă nu se află „ciclu menstrual“.
Aşa că a fost cu atât mai mult o gură de aer proaspăt să o auzi pe înotătoarea chineză Fu Yuanhui, evident în dureri după una dintre probele de la Rio, răspunzând sincer la întrebarea îngrijorată a reporterei. În plus, n-ai cum să nu îndrăgeşti varietatea impresionantă de expresii faciale de care e capabilă talentata sportivă.
#BREAKING Chinese swimmer Fu Yuanhui won the bronze medal of women’s 100m backstroke in #Rio2016 pic.twitter.com/8q6rHBUWRs
— CGTN (@CGTNOfficial) August 9, 2016
Vikingii islandezi
În timp ce naţionala de fotbal a Islandei făcea minuni la Euro 2016, suporterii ei au profitat din plin de prima lor şansă de a-şi vedea echipa la un turneu final. Undeva între 8% şi 10% din populaţia ţării a „invadat“ Franţa şi a lăsat în urmă un procedeu pe care toţi vor să-l reproducă acum: „The Viking Clap“. Când auzi asta pe un stadion ca jucător, parcă nu ai cum să nu te auto-depăşeşti.
Throwback to the #EURO2016 #Iceland #Isl #vikingchant #vikingclap #huh pic.twitter.com/hlCIJun7sU
— Extreme Iceland (@Extreme_Iceland) November 30, 2016
Wimbledon şi 10 minute nebune
Nu multă lume se uită la primele runde din FA Cup. E de înţeles, când ai cel puţin cinci canale care îţi pun la dispoziţie derbiuri luxuoase din cele mai bune ligi ale Europei. Doar nu o să pierzi ultimul truc al lui Messi pentru a admira rivalitatea locală (și feroce) dintre Brackley Town şi Oxford United.
Dar, măcar din când în când, până şi titanii fotbalului trebuie să-şi plece pălăria faţă de isprăvile celor mici. Întâlnirea dintre amatorii de la Curzon Ashton şi AFC Wimbledon, de pe 4 decembrie, a fost un astfel de moment. Gazdele – care joacă în National League North – conduceau cu 3-0 în minutul 80, înainte să se dezlănţuie isteria. Trei minute mai târziu era 3-3 şi, în prelungiri, Tom Elliot şi-a scris numele în istorie cu golul unei victorii care pare scoasă din cel mai improbabil film de la Hollywood.
Meanwhile in Curzon Ashton vs. AFC Wimbledon in the FA Cup:
79': 3-0
80': 3-1
81': 3-2
83': 3-3 pic.twitter.com/dxqXx5N0LP— Bleacher Report UK (@br_uk) December 4, 2016
